de pr. Cristian Chinez
Există două tendinţe de a se raporta la limite. Pe de o parte, provocarea de a le depăşi; pe de altă parte, temperarea prin a le recunoaşte. În scolastica medievală era foarte apreciată expresia (inspirată din doctrina etică a lui Aristotel) in medio stat virtus, în traducere: "virtutea se află la mijloc". Chiar dacă virtuoşii nu mai reprezintă reper pentru mulţi în zilele noastre, excesele sunt pe bună dreptate incriminate. În toate domeniile.
Şi totuşi, în ceea ce priveşte o anumită limită, aceasta marchează profund însăşi filozofia de viaţă. Este vorba de moarte. În funcţie de ea, unii storc "totul" de la viaţă, iar alţii se blochează iremediabil. Preotul iezuit Michel de Certeau are însă o altfel de abordare. El scrie undeva: "În experienţa creştină limita îşi are culmea în moarte; aceasta intervine în mod egal în tot registrul de locaţii şi determinări. Dar în această experienţă (creştină) avem de-a face cu o lucrare care garantează trecerea - cu particularitatea ei recunoscută - printr-o adevărată depăşire: de la un a fi aici la un altundeva". Este vorba de lucrarea harului. Iar a fi aici pentru a ajunge altundeva, şi nu oriunde, este cea mai sănătoasă filozofie de viaţă. Bazată pe prezenţa tainică şi pe lucrarea lui Dumnezeu în noi. Prin Cristos şi Duhul Sfânt.
