Dragi credincioşi, prima lună de toamnă ne aduce o sărbătoare frumoasă şi serioasă în acelaşi timp. Frumoasă, pentru că Isus a trăit-o frumos. Serioasă, pentru că el a suferit. Luna septembrie stă sub semnul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. Ce ne-am fi făcut fără Isus care a suferit, a murit şi a înviat pentru mântuirea noastră? Spune cartea Apocalipsului: "Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i desfacă sigiliile?" (Ap 5,1). Când cineva, după ce suferă pentru tine, încă te iubeşte, abia atunci poţi spune că iubeşte până la capăt. Mielul fără pată, care deschide cartea şi desface peceţile, are ca unitate de măsură iubirea.
Crucea ne sperie. Suferinţa ne sperie. Ruşinea ne închide în noi înşine. Isus ne învaţă că viaţa merge mai departe cu momente mai frumoase şi cu momente mai puţin plăcute. Important este să nu ne descurajăm, important este să nu ne închidem în noi. Exemplul şi harul lui Dumnezeu sunt mereu cu noi. Depinde de noi cum le folosim.
Începem o lună nouă, care marchează şi începutul unui nou anotimp, toamna. Septembrie ne aduce un nou început. Început de şcoală pentru copii şi adolescenţi, preocupări pentru părinţii lor şi entuziasm pentru bunicii care nu contenesc să facă parte din creşterea nepoţilor lor. Toamnă care îngălbeneşte ceea ce e verde, dar care înverzeşte ce s-a uscat după soarele verii. Ce ne-am face fără toamnă? Tensiunea, în sensul de creştere continuă, este mereu prezentă în viaţa noastră. Unii o numesc greutate, alţii normalitate, iar alţii o duc ca pe o povară. Isus Cristos ne învaţă prin crucea sa că tot ceea ce trăim este al nostru. Este patrimoniul nostru ca oameni pe acest pământ. Important este cum trăim această experienţă şi ce lăsăm după noi. Exemplul său ne învaţă să trăim pentru aproapele şi pentru Dumnezeu.
Evanghelia din sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ne ajută să înţelegem că Isus vorbeşte cu autoritate: "Nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului" (In 3,13). Isus, când vorbeşte, ne prezintă cum este Tatăl. El nu iese din cuvântul Tatălui. El se manifestă ca Fiu, dar nu în contradicţie cu Tatăl. Ce frumos este când copiii şi părinţii merg pe aceeaşi linie! Când educaţia şi însoţirea copiilor şi a adolescenţilor se face prin dialog. Părinţii şi educatorii le propun valori copiilor şi adolescenţilor, aceştia îşi spun trăirea lor şi împreună reuşesc să crească şi să păstreze valorile frumoase ale umanităţii, ale credinţei creştine.
Iubirea vine şi din dăruire. Aceeaşi evanghelie a sărbătorii de pe 14 septembrie spune: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16). Înainte ca noi să înţelegem cât ne iubeşte Dumnezeu, el ne iubea deja. Dumnezeu s-a dăruit. De ce n-am face şi noi la fel? Să ne dedicăm timpul, răbdarea şi implicarea noastră pentru cei pe care îi iubim. Dar să o facem cu calm. Dumnezeu nu bruschează niciodată. În linişte şi cu inima deschisă să facem mici gesturi de iubire.
Un alt lucru important pe care ni-l învaţă pericopa evanghelică din această zi este faptul că: "Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el" (In 3,17). De multe ori, când începem o activitate, avem în minte şi finalitatea. Ne dorim să se împlinească într-un anumit mod. Dumnezeu, când l-a trimis pe Fiul său în lume, ne spune Sfânta Scriptură, nu a dorit să-i certe pe oameni, ci a dorit să le arate un exemplu. Prin acest exemplu şi prin sacrificiul său Isus a mântuit lumea. Educaţia celor care cresc să înceapă de la exemplul nostru şi de la exemplul lui Isus Cristos.
Dragi cititori, luna septembrie, anotimpul de toamnă, crucea lui Cristos sunt un nou început. Crucea lui Cristos ne aduce speranţă şi putere de a merge înainte. Un nou început aduce cu sine speranţe şi experienţe noi. Să le facem să fie experienţe după voinţa lui Dumnezeu! Să nu uităm că Cineva înaintea noastră a făcut deja aceasta!
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi
