Din scrisoarea de prezentare a Anului Pastoral 2023-2024
Am început să parcurgem împreună în luna septembrie a anului 2022 un drum de reînnoire a vieţii de credinţă a Bisericii noastre locale prin planul pastoral diecezan trienal 2022-2025: "Uniţi în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria evangheliei". În acest plan găsim răspunsul diecezei noastre la îndemnurile primite de la Sfântul Părinte Papa Francisc cu ocazia vizitei sale la Iaşi, pe 1 iunie 2019. Atunci, papa ne-a ajutat să înţelegem că viitorul diecezei noastre poate fi construit doar împreună - episcopi, preoţi, persoane consacrate şi laici - şi numai lăsându-ne inspiraţi de Duhul Rusaliilor care continuă să se reverse cu putere asupra noastră. Tocmai de aceea, primul an al drumului nostru (2022-2023) a fost dedicat Duhului Sfânt şi capodoperei sale în viaţa Bisericii: unitatea. "Uniţi în Duhul Sfânt" a fost tema care a însoţit viaţa comunităţilor diecezei noastre, ajutându-ne să redescoperim persoana şi misiunea Duhului Sfânt şi, într-o manieră cu totul specială, comuniunea pe care Duhul o realizează în relaţia noastră cu Dumnezeu Tatăl şi cu Isus Cristos, precum şi în relaţiile noastre fraterne.
Aşa cum apare deja în planul pastoral trienal, Anul Pastoral 2023-2024 este dedicat Bisericii, care va fi redescoperită ca "familia lui Dumnezeu". Este o continuare firească a temei primului an, căci Duhul Sfânt este cel care ne uneşte în marea familie a lui Dumnezeu, care este Biserica.
Papa Francisc mărturisea în cadrul discursului său de la Iaşi: "Aici, împreună cu voi, se simte căldura de a fi în familie, înconjuraţi de cei mici şi de cei mari. Este uşor, văzându-vă şi auzindu-vă, să te simţi acasă... Mă bucur să ştiu că în această piaţă se află chipul familiei lui Dumnezeu care-i îmbrăţişează pe copii, pe tineri, pe soţi, pe persoanele consacrate şi pe vârstnici". Venind între noi, Sfântul Părinte a simţit căldura specifică unei familii şi ne-a ajutat să privim realitatea Bisericii noastre ca fiind "chipul familiei lui Dumnezeu". Pentru noi aceste cuvinte nu sunt întâmplătoare, ci provin din credinţa profundă a Bisericii şi din convingerea urmaşului Sfântului Petru. Prin puterea Duhului Sfânt, toţi cei care am primit marele dar al Botezului am devenit, în Cristos, fii adoptivi ai unicului Tată ceresc şi formăm marea familie a lui Dumnezeu. Constituţia Conciliului Vatican II Lumen Gentium ne aminteşte, la nr. 51, că noi toţi, cei botezaţi, "alcătuim o singură familie în Cristos (cf. Evr 3,6), atâta vreme cât comunicăm între noi în dragostea reciprocă şi în lauda unică a Preasfintei Treimi". Iar Catehismul Bisericii Catolice ne aminteşte că Isus Cristos "a voit să se nască şi să crească în sânul Sfintei Familii a lui Iosif şi a Mariei. Biserica nu este altceva decât familia lui Dumnezeu" (CBC 1655).
"Biserica, familia lui Dumnezeu" este, aşadar, tema noului An Pastoral care a început duminică, 24 septembrie. Dumnezeu doreşte să facă din toţi oamenii o unică familie a fiilor săi, în care fiecare să îl simtă aproape şi să primească iubirea sa. Biserica este, aşadar, familia copiilor lui Dumnezeu în lume, este casa Tatălui ceresc care are mereu porţile deschise pentru toţi fiii săi (cf. Evangelii Gaudium 46-47). În familia lui Dumnezeu, în Biserică, limfa vitală este iubirea lui Dumnezeu care se concretizează în a-l iubi pe el şi pe ceilalţi, pe toţi, fără deosebire şi măsură. Biserica este familia în care se iubeşte şi în care suntem iubiţi.
Vom aprofunda acest adevăr de credinţă plecând de la ceea ce Sfântul Paul le scria creştinilor comunităţii din Efes: "Voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus" (Ef 2,19-21). Într-adevăr, casa şi familia lui Dumnezeu nu sunt atât un loc fizic în care se adună creştinii, cât mai ales adunarea lor în rugăciune. Familia Bisericii se manifestă atunci când creştinii se reunesc pentru a fi zidiţi într-un edificiu spiritual, care îl are pe Cristos drept piatră unghiulară, iar pe profeţi, apostoli şi urmaşii lor drept temelie. [...] La Sfânta Liturghie, Dumnezeu ne convoacă să ieşim din individualism, din tendinţa de a ne închide în noi înşine şi ne cheamă să facem parte din familia sa. Şi tot la Sfânta Liturghie, mai ales la cea de duminică, credincioşii pot percepe comunitatea lor ca o mare familie formată din diferitele familii ce compun acea comunitate.
În Anul Pastoral 2023-2024, "Biserica, familia lui Dumnezeu", fiecare creştin al Bisericii noastre locale primeşte chemarea de a redescoperi frumuseţea de a aparţine Bisericii. De fapt, îi aparţinem cu toţii Tatălui nostru ceresc care ne-a dăruit harul de a fi fii în Fiul său şi de a aparţine astfel Bisericii, familia sa. În acest sens, aparţinem şi unii altora, pentru că suntem fraţi şi surori în Cristos, prin iubirea Duhului Sfânt. Societatea noastră actuală trăieşte o adevărată criză a apartenenţei: diferitele tipuri de legături dintre persoane (familiale, culturale, economice etc.) sunt ameninţate de relativism şi individualism. Şi apartenenţa la Biserică are de suferit în acest context. Scăderea treptată a numărului credincioşilor care participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, precum şi a vocaţiilor la preoţie şi la viaţa consacrată, dar şi perceperea credinţei ca o sumă de tradiţii religioase sunt doar câteva simptome ale acestei crize. În acest context, chemarea la hrănirea şi întărirea propriei apartenenţe ecleziale este fundamentală.
Obiectivele acestui nou an dedicat Bisericii ca familie a lui Dumnezeu au fost deja anunţate în planul pastoral trienal: vom căuta să ne îngrijim ca toţi membrii comunităţii să participe activ la celebrările liturgice, să promovăm întâlnirile între generaţii, să identificăm căi de apropiere faţă de cei care simt cu dificultate apartenenţa lor la Biserică şi să însoţim persoanele în situaţii de criză. Dacă vom fi fideli realităţii noastre de familie a lui Dumnezeu şi vom construi împreună relaţii mereu mai fraterne şi solidare, persoanele care se află într-o căutare spirituală vor putea întâlni în mijlocul nostru prezenţa plină de iubire a lui Isus Cristos. Întâlnirea cu Cristos este scopul principal al misiunii Bisericii şi sensul oricărei acţiuni pastorale. Această întâlnire este mijlocită într-o manieră specială de membrii marii familii a lui Dumnezeu, care au ajuns deja la destinaţia drumului vieţii lor, sfinţii. Printre aceştia, un loc special pentru Biserica noastră locală este ocupat de Fericitul Anton Durcovici de la a cărui beatificare vom sărbători anul viitor 10 ani.
Să ne deschidem împreună inspiraţiei Duhului Sfânt pentru a găsi activităţile cele mai potrivite împlinirii obiectivelor acestui An Pastoral. Printre toate acestea, un rol fundamental îl va avea modul de a organiza celebrarea duminicală a Sfintei Liturghii, pentru a-i ajuta pe toţi credincioşii să simtă bucuria de a-i aparţine lui Dumnezeu şi de a aparţine familiei sale, Biserica. De asemenea, un loc important îl va ocupa şi efortul nostru catehetic pentru a înţelege mai bine identitatea Bisericii de a fi familie, precum şi exigenţele concrete ale acestei misiuni. [...] Exerciţiul spiritual al lectio divina cu textul evangheliei duminicale sau cu alte texte din Sfânta Scriptură adecvate temei generale va garanta eficacitatea acţiunilor noastre pastorale, căci doar cine ascultă cuvântul şi îl împlineşte devine pentru Isus "frate, soră şi mamă" (Mt 12,50). Recomandăm, în acelaşi timp, şi activităţi culturale, recreative şi formative, care să aibă drept finalitate creşterea simţului de apartenenţă la familia lui Dumnezeu.
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi