Interviu cu pr. Cosmin-Alexandru Cimpoeşu, realizat de pr. Claudiu Bulai

Suntem în luna octombrie, luna Sfântului Rozariu, dar şi luna misiunilor şi a misionarilor. Dieceza de Iaşi are în Africa două locuri unde se află două centre de misiune, în Coasta de Fildeş şi în Kenya. Vă propun în acest număr al revistei un interviu cu pr. Cosmin-Alexandru Cimpoeşu, un preot din Dieceza de Iaşi, misionar în Coasta de Fildeş.

- Anul acesta s-au împlinit cinci ani de când aţi început activitatea ca misionar în Coasta de Fildeş. Cum au fost aceşti ani?

Aceşti ani au trecut foarte repede. De obicei, timpul trece foarte repede atunci când te dăruieşti total Domnului. Îmi amintesc că la o săptămână după ce am terminat activitatea la Rădăuţi, unde fusesem vicar, am plecat în misiune, renunţând astfel la concediu, pentru că dorinţa de a mă reîntoarce în Coasta de Fildeş era foarte mare.

- A fi preot este o vocaţie. A fi şi misionar este o vocaţie în vocaţie. Cum s-a născut în inima dv. vocaţia de a fi misionar?

Vocaţia de a fi misionar s-a născut din mărturiile seminariştilor care se întorceau din anul pastoral. Ascultam cu fascinaţie întâmplările lor şi nutream în inima mea să plec şi eu în anul pastoral în misiune, ceea ce s-a şi realizat. După aproape şase luni petrecute în misiune în anul pastoral, în perioada 8 noiembrie 2013 - 1 mai 2014, am simţit că trebuie să mă întorc, că Domnul mă cheamă să continui activitatea misionară. Aşa că, la doi ani după hirotonirea sacerdotală, am prezentat dorinţa mea episcopului, care a decis să mă trimită în Coasta de Fildeş.

- La doar doi ani după hirotonire, aţi ales să mergeţi în misiune. Cum aţi găsit viaţa de credinţă în Biserica locală din Coasta de Fildeş?

În anul 2018, când am ajuns în misiune, am găsit o comunitate animată de Duhul Sfânt, o comunitate vie, cu multe activităţi, o comunitate care se implică în viaţa Bisericii. Sigur că nu toţi creştinii se implică în aceeaşi măsură, dar de când sunt aici, văd oameni pe care Domnul ni-i pune în cale, cu ajutorul cărora organizăm activităţi şi îndeplinim programul pastoral. Avem patru coruri, Acţiunea Catolică, Scout, Grupul familiilor, Grupul femeilor, Legiunea Mariei, Reînnoirea Carismatică, Grupul tinerilor care studiază, Grupul tinerilor care lucrează, Grupul ministranţilor ş.a.m.d. Deci, o comunitate activă.

- Ce activităţi desfăşuraţi în misiunea din Djébonoua? Ce proiecte aveţi?

În primul rând, de misiunea din Djébonoua depind şi alte 53 de sate, care împreună formează o singură familie socio-culturală, adică ramura Saah a etniei Baoule. Frecventăm 43 de sate aproape lunar. Fiecare lună din an are specificul ei. De exemplu, în luna octombrie mergem să binecuvântăm şcolile, în luna noiembrie mergem să binecuvântăm cimitirele, în luna decembrie mergem de două ori în sate, o dată pentru spovadă şi vizitarea bolnavilor înainte de Crăciun, iar a doua oară pentru botezul copiilor în timpul Crăciunului. În al doilea rând, activitatea pastoral-catehetică este împărţită în două: prima evanghelizare (primirea noilor convertiţi, catehizarea catecumenilor, sacramentele iniţierii creştine, cateheza mistagogică) şi noua evanghelizare (întreţinerea comunităţilor deja existente, formarea cateheţilor). În afara programului pastoral, avem şi activităţi social-caritative, prin spitalul catolic, şcoala primară catolică, grădiniţa catolică. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul credincioşilor din Dieceza de Iaşi, care sunt direct implicaţi în buna desfăşurare a activităţilor acestora, prin proiectele Centrului Misionar Diecezan: construirea spitalului, plata studiilor unui nou infirmier pentru spitalul catolic, construirea unui spaţiu de joacă pentru grădiniţă, cantina şcolii şi a grădiniţei catolice, rechizite la început de an şcolar, premii pentru cei mai buni la învăţătură. Pe lângă aceste activităţi social-caritative legate de aceste instituţii catolice, mai avem proiecte ocazionale, susţinute tot de Centrul Diecezan Misionar, care ţin de o anumită perioadă a anului şi sunt legate de anumite categorii de persoane, cum ar fi cadouri de Crăciun pentru copii sau plata studiilor pentru cei trei seminarişti originari din Djébonoua.

- Povestiţi-ne, vă rog, un moment din viaţa de misionar care v-a impresionat sau care v-a rămas întipărit în suflet.

După cinci ani de misiune, pot spune din toată inima că ceea ce m-a impresionat cel mai mult nu a fost un moment anume, ci o persoană pe care am cunoscut-o. Este vorba de Tanti Brigitte. Chiar scrisesem un articol despre ea la un moment dat. Am cunoscut o sfântă. Ea a ajutat foarte multe persoane, a fost o bună creştină, a adoptat mulţi copii (la un moment dat, avea peste 30 de copii care locuiau în curtea ei, copii ai căror părinţi suferiseră de pe urma războiului civil). La posibilităţile pe care le avea, putea să trăiască într-un castel, dar a preferat să trăiască umil, ca să ajute pe alţii. Ea a fost printre iniţiatorii Spitalului Catolic din Djébonoua. Cu toate că era mereu ocupată şi făcea atât de multe lucruri, ea spunea: "Sunt doar o slujitoare umilă a Domnului". Mereu, atunci când o întrebam ce face, ea răspundea: "Bine, datorită Domnului care ne susţine". Bucuria ei îmi dădea şi mie curaj. Unde era vreo activitate, era şi ea prezentă. Când aveam un nou proiect, ea era cea cu care ne sfătuiam. Datorită mărturiei ei creştine, mulţi şi-au îndreptat viaţa spre Domnul şi Biserică. A fost cu adevărat un sprijin în munca noastră de evanghelizare. În vocabularul ei nu exista: "Am o idee" sau "Mi-a venit o idee", ci "L'Esprit m'a inspiré" - "Duhul m-a inspirat" (făcând referinţă la Duhul Sfânt). Într-una din discuţiile noastre, mi-a mărturisit: "Părinte, lumea crede că fac atât de multe lucruri pentru că sunt bogată şi am bani, dar vă spun sincer că eu nu am bani. Singura mea bogăţie este Cristos". Tanti Brigitte a murit pe 2 aprilie 2022. La câteva săptămâni după ce a murit, stăteam de vorbă cu un preot mai în vârstă, originar din Spania, misionar în Coasta de Fildeş. Şi îi tot povesteam despre ceea ce s-a întâmplat la Djébonoua, despre Tanti Brigitte, despre ce viaţă a dus şi spiritul ei de caritate. Iar el, cu înţelepciunea vârstei, mi-a spus pe un ton umorist: "Atunci, dacă ea nu a ajuns în paradis, noi, restul, am încurcat-o".

- La final, vă invit să transmiteţi un mesaj cititorilor noştri.

Vă mulţumesc vouă, tuturor celor care ne susţineţi cu rugăciunea. Într-adevăr, Dumnezeu vă ascultă rugăciunile pentru misionari, din moment ce suntem încă aici. Mulţumesc pentru colaborarea dumneavoastră cu Centrul Misionar Diecezan, prin care sunt susţinute proiectele misiunii. Vă rugăm să vă amintiţi de noi şi în celelalte luni ale anului, nu doar în luna octombrie. Vă mulţumesc!