de pr. Felix Roca
În exortaţia apostolică postsinodală Christus vivit, la numerele 43-48, Papa Francisc se opreşte asupra exemplului Sfintei Fecioare Maria şi o prezintă tinerilor ca pe un model demn de urmat.
Maria, tânăra din Nazaret, a parcurs drumul pe care este chemat să-l străbată fiecare tânăr pentru a găsi sensul propriei vieţi. De aceea, "în inima Bisericii străluceşte Maria" şi în orice timp ea este "marele model pentru o Biserică tânără care vrea să-l urmeze pe Cristos cu prospeţime şi docilitate". Treptat, Maria a descoperit că lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ei nu este doar o chestiune "între patru ochi", ci că ea este purtătoarea unei promisiuni pentru sine şi pentru întreaga omenire.
Înainte de toate, este impresionantă convingerea cu care Maria spune "da" planului lui Dumnezeu transmis prin vocea îngerului. "A fost un lucru diferit de o acceptare pasivă sau resemnată", spune papa la numărul 44 din exortaţie. Răspunsul Mariei nu este o reacţie la întâmplare sau detaşată, ca şi cum ar spune: "Bine, să încercăm şi să vedem ce se întâmplă!". În întreaga sa viaţă, Maria nu a acţionat niciodată la întâmplare, ci tot timpul din dorinţa de a răspunde chemării lui Dumnezeu şi cu ferma convingere că este purtătoarea unei promisiuni a lui Dumnezeu. "A fost «da»-ul celui care vrea să se implice şi să rişte, al celui care vrea să parieze totul, fără altă garanţie decât certitudinea de a şti că este purtătoare a unei promisiuni", spune Sfântul Părinte. Faptul că a spus mereu cu multă convingere "da" lui Dumnezeu nu înseamnă că totul a decurs lin, că totul a fost foarte uşor şi liniştit. Dimpotrivă, viaţa sa a fost complicată, dar mai mari complicaţii se ivesc atunci când "laşitatea ne paralizează din cauza faptului că nu este totul clar pentru noi sau asigurat cu anticipaţie". Pentru Maria, "da"-ul, dorinţa de a-l urma pe Fiul său, disponibilitatea de a sluji au fost mai puternice decât îndoielile şi dificultăţile. "Maria a intrat în joc şi pentru aceasta este puternică, pentru aceasta este o influencer, este influencer a lui Dumnezeu!", afirmă Papa Francisc.
Purtând în faţa tinerilor exemplul curajos al Mariei, Sfântul Părinte îi întreabă pe aceştia: "Vă simţiţi purtători ai unei promisiuni? Ce promisiune port în inimă, de dus înainte? Maria, fără îndoială, avea să aibă o misiune dificilă, însă dificultăţile nu erau un motiv pentru a spune «nu»". Niciunul dintre noi n-a fost trimis în lume pentru "a ţine umbră pământului". Fiecare are o misiune nobilă încredinţată de Dumnezeu. În fiecare om se împlineşte un plan al lui Dumnezeu pentru binele tuturor. Acest lucru face ca viaţa noastră să fie cu adevărat valoroasă. A înţelege viaţa ca o vocaţie înseamnă a fi convins de faptul că nu sunt întâmplător pe acest pământ şi că Dumnezeu, pentru care nu sunt un anonim, are un plan cu mine. Dacă accept acest plan, viaţa mea va fi împlinită şi voi găsi ceea ce caut: fericirea. Dumnezeu îmi cere să particip la opera sa, contribuind la binele comun pe baza capacităţilor pe care le-am primit.
Tânăra din Nazaret a înţeles lucrul acesta şi, de aceea, nu s-a îndepărtat niciun moment de promisiunea lui Dumnezeu, chiar dacă n-a fost scutită de dificultăţi. Niciun plan măreţ nu se împlineşte fără efort, fără transpiraţie şi, uneori, fără lacrimi.