de pr. Cristian Chinez
Un tânăr iezuit flamand din secolul al XVII-lea a emis următoarea frază: Non coerceri maximo, contineri tamen minimo, divinum est. În traducere: "A nu fi cuprins în cel mai mare şi totuşi a fi conţinut în cel mai mic, acesta este lucru divin". În sfera dulcegăriilor spirituale este exprimată de multe ori dorinţa de a fi cuprinşi ca într-o îmbrăţişare de însuşi Dumnezeu. Dar iată cum se exprimă Rainer Maria Rilke: "Cine deci, dacă voi striga, m-ar auzi / printre ierarhiile îngerilor? / Şi chiar dacă unul dintre ei, brusc, m-ar strânge la inima sa: / esenţa sa mai puternică m-ar face să pier".
În schimb, sintagma "cel necuprins", exprimând imensitatea lui Dumnezeu, nu este contrazisă nicidecum de faptul că o bucăţică de pâine (mai precis, ostia consacrată) conţine dumnezeirea celui prezent sacramental în mijlocul şi spre unirea sa intimă cu noi: Isus Cristos. Şi nu e vorba de nuanţe. Ca atunci când într-o carte "cuprinsul" redă ceea ce este pus împreună, cu sau fără tematică comună. Pe când "conţinutul" exprimă sau nu esenţialul.
Atunci când se tinde a cuprinde (spre acaparare), o astfel de acţiune poate sufoca. A conţine însă exact ceea ce este mai important, iată unde este adevărata valoare. Chiar dacă nu se poate vorbi de deţinere, reţinere... Mai degrabă este ţinere împreună.
