de sr. Iuliana Neculai, NDS
Duhul Sfânt în Cartea Faptele Apostolilor şi Sfântul Paul
În Cartea Faptele Apostolilor este puternic subliniată intervenţia Duhului Sfânt în momentele decisive din viaţa Bisericii. Atunci când Barnaba şi Paul sunt trimişi în misiune, Duhul Sfânt este cel care spune: "Puneţi-i deoparte, pentru mine, pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!" (Fap 13,2b). Comunitatea este conştientă de această prezenţă a Duhului atunci când trebuie să ia decizii fundamentale, de exemplu, atunci când se confruntă cu problema vitală a necesităţii circumciziei şi a altor prescripţii legale: "Duhul Sfânt şi noi am hotărât" (Fap 15,28).
Întreaga Biserică a primit misiunea de a evangheliza şi de a sfinţi, dar în toate timpurile apar în Biserică bărbaţi şi femei chemaţi să aibă o contribuţie mai importantă, pentru că în ei se afirmă cu mai multă forţă prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt. Acest lucru reiese clar din Faptele Apostolilor. Ştefan este omul "plin de credinţă şi de Duhul Sfânt" (Fap 6,5), care vorbeşte cu înţelepciunea şi puterea Duhului (cf. Fap 6,10). Petru îndrăzneşte să intre în casa lui Corneliu, pentru că Duhul i-a spus să meargă fără ezitare cu trimişii centurionului (cf. Fap 10,19-20). Duhul intervine pentru a-i porunci lui Filip să se alăture carului în care călătorea etiopianul (cf. Fap 8,29). Planurile omului, chiar dacă sunt animate de cele mai bune intenţii, nu coincid întotdeauna cu cele ale lui Dumnezeu. În astfel de cazuri, intervenţia Duhului se manifestă printr-un "nu". De exemplu, acesta le interzice lui Paul şi lui Timotei să predice cuvântul în provincia Asia (cf. Fap 16,6), iar când se îndreptau spre Bitinia, "Duhul lui Isus nu i-a lăsat" (Fap 16,7). Astfel, vedem cum Duhul Sfânt lucrează în comunitate şi, în special, în unii dintre cei care sunt destinaţi să fie conducătorii Bisericii.
În Noul Testament, putem vedea caracterul personal al Duhului Sfânt, care susţine Biserica şi pe fiecare dintre noi din interior şi ne conduce spre înţelegerea tainei lui Cristos.
Se poate spune că Duhul Sfânt ne întoarce privirea spre Cristos şi este în întregime în slujba edificării oamenilor în Biserică. Într-adevăr, el realizează comuniunea credincioşilor între ei, după chipul comuniunii care este între Tatăl şi Fiul.
Spre deosebire de Paul, care insistă mult mai mult asupra interiorităţii sfinţirii, Sfântul Luca, în Faptele Apostolilor, descrie, sub aspectul manifestării vizibile şi extraordinare, evenimentele prin care Duhul conduce Biserica şi o îndrumă în misiunea sa (cf. Fap 2,1-3). În ziua de Rusalii, Duhul vine să anime Biserica şi să o construiască pe noi temelii. În învierea lui Cristos, Paul percepe reînnoirea lumii adusă de Duhul Sfânt. Căci Isus a fost constituit Fiul lui Dumnezeu cu putere, potrivit Duhului de sfinţire, prin învierea din morţi (cf. Rom 1,4). Eliberaţi de robia păcatului, credincioşii se află acum sub călăuzirea Duhului, căci "unde este Duhul Domnului acolo este libertate" (2Cor 3,17). De aceea, Paul nu încetează să opună calea după Duh celei după trup (cf. Gal 5,16-23; Rom 8,5-6.9-13). Creştinii sunt templul Duhului Sfânt (cf. 1Cor 6,19), sunt "scrisoarea lui Cristos scrisă cu Duhul Dumnezeului celui viu" (2Cor 3,3) şi pot experimenta o relaţie personală cu Dumnezeu (cf. Rom 8,14-16; Gal 4,6).
Duhul Sfânt realizează comuniunea celor care alcătuiesc Trupul lui Cristos, o comuniune care trebuie mereu reînnoită şi pe care Duhul Sfânt o animă, fiind sursa tuturor carismelor şi a slujbelor care zidesc Biserica. El dăruieşte diversitatea darurilor sale pentru binele tuturor (cf. 1Cor 12,13) şi construieşte edificiul în care toţi sunt integraţi (cf. Ef 2,22) pentru a forma un singur trup şi un singur duh (cf. Ef 4,4). Pentru a trăi această caritate, trebuie să ne rugăm insistent Tatălui pentru a fi întăriţi de Duhul său (cf. Ef 3,14-19).
