Doamne, tu care ai chemat poporul tău de la sclavie la libertate, dăruieşte-ne forţa şi curajul de a-I vedea pe cei care au nevoie de dreptate! Fă să vedem necesităţile lor şi să le putem da ajutor şi, prin puterea Duhului tău Sfânt, adună-ne în unica turmă al cărei Păstor este Isus Cristos.
Dumnezeul celor oprimaţi, deschide ochii noştri ca să vedem răul care continuă să fie provocat surorilor şi fraţilor noştri în Cristos!
Fă ca Duhul tău să ne dea curajul de a cânta la unison şi de a ridica glasul nostru în favoarea celor a căror suferinţă este neascultată!
Dumnezeul iubirii, îţi mulţumim pentru iubirea infinită cu care te îngrijeşti de noi. Fă să putem înălţa cântarea noastră de răscumpărare; lărgeşte inima noastră ca să poată primi iubirea ta şi extinde compasiunea ta la toată familia umană!
Dumnezeule al speranţei, fă să ne amintim mereu că tu eşti cu noi în suferinţa noastră.
Ajută-ne să întrupăm speranţa unii pentru alţii atunci când disperarea, oaspete nepoftit, locuieşte în inimile noastre!
Dumnezeule, Creator şi Răscumpărător al tuturor lucrurilor, învaţă-ne să ne privim înăuntru pentru a fi înrădăcinaţi în Duhul tău de iubire, pentru a putea merge în lume cu înţelepciune şi curaj pentru a alege mereu calea iubirii şi a dreptăţii.
Te rugăm în numele Fiului tău, Isus Cristos, în unire cu Duhul Sfânt.
(Din broşura pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, 18-25 ianuarie 2023)