Ne aflăm în pragul unui nou an calendaristic. Am încheiat un capitol şi începem să scriem, cu ajutorul Domnului, un altul în cartea vieţii noastre.

Privind spre ceea ce a fost anul trecut, fiecare dintre noi poate fi cuprins de diferite sentimente. Unii îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru multe împliniri şi bucurii pe care le-au experimentat, în timp ce alţii nu pot decât să spere şi să-I ceară Domnului un an mai bun, cu mai multă bucurie şi pace în suflet.

Important este, asemenea păstorilor în noaptea naşterii Domnului, să mergem înaintea Celui Preaînalt şi să-I oferim lui tot ceea ce suntem: bucuriile şi durerile, reuşitele şi eşecurile, pacea şi contradicţiile noastre. La el să mergem şi lui să-I cântăm împreună cu toată Biserica: Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm; pe tine, Doamne, te mărturisim. Pe tine, veşnice Părinte, tot pământul te cinsteşte.

În general, sfârşitul şi începutul unui nou an reprezintă şi un moment de bilanţ. Totuşi, cred că ceea ce contează cu adevărat în astfel de momente este memoria şi încrederea, pentru că sensul profund a ceea ce a fost şi perspectiva a ceea ce va fi se află în mâinile lui Dumnezeu. În calitate de creştini, suntem îndemnaţi să privim toate cu ochii credinţei, convinşi fiind că "toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu" (Rom 8,28).

În acest sens, ne putem lăsa stimulaţi de exemplul Sfintei Fecioare Maria, care a ştiut mereu să vadă lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ei şi să-I mulţumească "pentru că a privit la umilinţa slujitoarei sale" (Lc 1,48). Descoperind şi noi iubirea Domnului, care nu ne abandonează niciodată, să cântăm împreună cu ea: "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul" (Lc 1,46).

Ca oameni, suntem tentaţi de multe ori să privim spre ceea ce ne lipseşte sau este imperfect în viaţa noastră, uitând sau neglijând binele şi frumosul care ne învăluie existenţa. În schimb, ar trebui să privim şi să apreciem mai mult toate acele daruri de care ne bucurăm zi de zi, începând cu cel mai mare dar pe care l-am primit - viaţa însăşi. Doar intrând în această logică a darului vom reuşi să înţelegem iubirea lui Dumnezeu, care ne oferă mereu nu ceea ce dorim noi, ci ceea ce crede el că este spre binele nostru trupesc şi sufletesc.

Aşadar, la începutul noului an, să privim cu recunoştinţă spre anul pe care l-am încheiat şi să-I mulţumim Domnului pentru toate harurile pe care le-a revărsat asupra noastră, a familiilor, a comunităţilor şi a diecezei noastre. Am trăit atâtea momente frumoase care ne-au umplut inima de bucurie. În ciuda încercărilor, am simţit mereu mâna ocrotitoare şi duioşia paternă ale Tatălui ceresc, prezenţa Domnului Cristos şi lumina Duhului Sfânt. Aceste momente frumoase şi experienţe pline de har pe care le-am trăit să le păstrăm mereu vii în memoria noastră, deoarece ele ne vor ajuta şi în viitor, mai ales în momentele mai dificile pe care va trebui să le traversăm în viaţă. Memoria harului primit va stimula în noi încrederea că Dumnezeu nu ne va abandona niciodată, ci va fi mereu de partea noastră.

Vă doresc tuturor un An Nou binecuvântat de Dumnezeu, în care să simţiţi din plin iubirea şi mângâierea lui. Sfânta Fecioară, Maica lui Cristos şi a Bisericii, să ne păstreze sub mantia sa ocrotitoare şi să mijlocească pentru noi la Fiul ei!

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi