Cu inima
În mesajul pentru cea de-a 57-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, cu tema "A vorbi cu inima: Fideli adevărului în iubire", publicat pe 24 ianuarie, în comemorarea Sfântului Francisc de Sales, patronul jurnaliştilor, Papa Francisc a făcut apel la comunicatori să vorbească întotdeauna din inimă şi să găsească cuvintele potrivite pentru a construi o civilizaţie mai bună. Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale va fi celebrată de Vatican şi de diecezele din întreaga lume în duminica dinaintea Rusaliilor, care în acest an cade pe 21 mai. Mesajul din acest an îi îndeamnă pe comunicatori să comunice în mod cordial şi să nu urmărească niciodată comunicări ostile. Papa a subliniat că toată lumea are responsabilitatea de a comunica "cu inima şi braţele deschise".

Crăciun deosebit
În contextul anului jubiliar de 25 de ani de prezenţă romano-catolică română la Roma (8 decembrie 1997), comunitatea română de la Grotte Celoni a celebrat Naşterea Mântuitorului alături de PS Benoni Ambăruş, episcop auxiliar al Diecezei de Roma, în Biserica "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae", duminică, 25 decembrie 2022. Pentru Excelenţa Sa, acest loc reprezintă un punct de reper în creşterea sacerdotală, deoarece, în perioada anilor 2010-2012, a desfăşurat misiunea de vicar parohial pentru comunitatea italiană. De asemenea, teritoriul parohial l-a făcut mereu să se simtă acasă printre români, încă de pe vremea când era asistent formator la Seminarul Mare Pontifical Roman (1 septembrie 2001 - 30 iunie 2004).

Spre Ljubljana
Pentru prima dată se va desfăşura în Slovenia, în capitala Ljubljana, a 46-a ediţie a Întâlnirii europene a tinerilor, animată de comunitatea ecumenică de la Taizé, de la 28 decembrie 2023 la 1 ianuarie 2024, a anunţat fratele Alois la încheierea ediţiei a 45-a de la Rostock, în Germania. Vorbind despre următoarele întâlniri, priorul a anunţat că la 30 septembrie 2023 se va ţine "o «adunare a poporului lui Dumnezeu» numită Together, adică împreună. Toţi împreună".

Sărbătoarea Popoarelor
Mai mulţi credincioşi români - unii dintre ei îmbrăcaţi cu haine tradiţionale - au participat alături de comunităţile catolice prezente în Parma (Italia) joi, 6 ianuarie, în catedrala din localitate, la Sfânta Liturghie prezidată de PS Enrico Solmi, episcopul locului, marcând Sărbătoarea Popoarelor şi Epifania Domnului. Membri ai diferitelor comunităţi participante au alternat cântecele, lecturile, psalmul şi rugăciunile în limbile italiană, engleză, franceză, ucraineană, spaniolă şi română. La această sărbătoare, ca în fiecare an, a avut loc evenimentul tradiţional al Epifaniei "O singură familie umană", Sărbătoarea Popoarelor.

Oaspete la Roma
Parohia San Vitale a comunităţii românilor catolici din Roma a avut onoarea de a-l avea în mijlocul său în cadrul Sfintei Liturghii solemne duminicale din 15 ianuarie pe PS Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara şi preşedintele Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, aflat în trecere prin Cetatea Sfântă.