de Vlad Ropotică
Sunt realităţi ce ne înconjoară şi chiar ne sufocă în zilele lunii februarie, perioadă a anului intrată deja în vocabularul nostru drept "luna iubirii". Pretextul sărbătorii Sfântului Valentin eliberează o avalanşă de inimioare peste oraşele noastre.
După zilele bune pentru profit din finalul anului, comerţul ia niţică pauză în luna lui Gerar, pentru a porni mai cu spor în februarie. Este o lună a iubirii importate din ţările cu tradiţie catolică, acolo unde mijlocul lunii este marcat de martiriul Sfântului Valentin, dar şi a iubirii neaoş precreştine numită şi Dragobete. Şi, mai ales în ultimii ani, aceasta e realitatea la care cei mai mulţi privesc în aceste zile - cadouri, flori, atenţii mai mici sau mai mari. Şi grijă mare în a nu uita momentul! Nu uita să marchezi zilele iubirii pentru a nu-ţi strica atmosfera casei!
Acum ceva ani, un vorbitor creştin a fost invitat într-o mare biserică să le vorbească oamenilor despre familie. Ascultătorii erau curioşi să afle ceva secrete despre o viaţă de familie fericită. Pe lângă multe învăţături bune, omul nostru le-a dat o temă bărbaţilor din sală - mergeţi astăzi acasă şi până ne vom vedea din nou diseară să le spuneţi soţiilor doar două cuvinte: Te iubesc! Oamenii au început să zâmbească, să râdă chiar, dar curând au înţeles că nu e o glumă. Omul vorbea serios. Atunci s-au speriat. Unii au şi protestat: "Noi suntem creştini, nu minţim. Dacă am spus la cununie, nu ne luăm vorba înapoi. Aşa rămâne. De ce să repetăm?". Degeaba. Nu l-au înduplecat pe cel care-I învăţa. Speriaţi, au plecat spre case. Unul dintre ei l-a invitat pe vorbitor acasă la el pentru a lua masa de prânz. Când să intre în casă, a primit un ghiont: "Nu uita tema! Soţia ta e aici, spune-i!" Omul s-a făcut roşu ca toate inimioarele de Sfântul Valentin şi după lungi ezitări s-a întors spre musafir şi i-a şoptit - "Nu pot frate, zi-I matale!".
Da, e simplu să celebrăm iubirea cu daruri şi flori o dată pe an. Să plătim pentru ca un cadou să declare ceva în locul nostru. Dar aş vrea să vă încurajez la un exerciţiu care să ne ajute mai bine să înţelegem de ce e februarie luna roşie. Priviţi calendarul catolic al acestei luni! Ce soartă au avut aceşti sfinţi pe care îi amintim în zilele finalului de iarnă? Valentin, ucis de romani. Blaziu, rămas, la propriu, fără cap. Paul Miki, Francisc Nagasaki şi însoţitorii lor, crucificaţi de japonezi. Apolonia, arsă pe rug. Sfântul Policarp, discipol al Sfântului Ioan, martirizat şi el. Lista e lungă şi plină de martiri.
Chiar cuvântul "martir" ne dă sensul pe care îl căutăm. Toţi aceşti oameni erau îndrăgostiţi - îl iubeau cu pasiune pe Cristos şi Biserica sa. Iubeau adevărul şi curăţia şi au preferat să plătească cu viaţa lor pentru această iubire. Nu o iubire declarată o dată şi gata, ci mărturisită constant, viaţa şi apoi moartea lor fiind martorii acestei mari iubiri.
Şi pentru noi există riscul unei iubiri declarate o dată în viaţă - la Botez. Păi, nu am spus atunci? Eu sau naşii şi părinţii? Sunt creştin, ce mai e de făcut? Asemenea iubirii conjugale ce se cere înnoită şi trăită zi de zi (nu doar în zile de februarie) şi creştinismul nostru, dragostea pentru Cristos şi Biserică cer un angajament constant. În ambele cazuri, chiar cu preţul vieţii.
