La Lourdes, cerul s-a deschis şi pentru mine

Interviu cu pr. Mihai Percă, realizat de pr. Claudiu Bulai

Luna august este printre puţinele din an care au trei sărbători mariane. Este vorba despre: Sfinţirea Bazilicii Sfânta Maria cea Mare din Roma, solemnitatea Adormirii Maicii Domnului şi sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regină. Vă propunem în acest număr al revistei un interviu cu părintele Mihai Percă, care slujeşte la unul dintre cele mai mari sanctuare mariane din lume, şi anume Lourdes, din Franţa.

- Sunteţi de peste 15 ani la Lourdes. Ce înseamnă acest loc pentru pelerinii care ajung acolo?

Mă bucur că prin aceste rânduri pot să vă împărtăşesc ceva din viaţa Bisericii care se desfăşoară în sanctuarul de la Lourdes. Când eram copil, ascultam cu admiraţie şi interes, când un preot sau altcineva vorbea despre Lourdes. Iată-mă aici prin harul lui Dumnezeu. Pelerinii care vin la Lourdes în grup organizat sau cu familia caută să o întâlnească pe Sfânta Fecioară, aşa cum Bernadeta a întâlnit-o în cele 18 apariţii de la Grota Massabielle. Unii vin să mulţumească pentru harurile primite, alţii pentru a cere ajutor în toate dificultăţile vieţii, cum ar fi boala, şomajul, despărţiri sau vicii. Episcopii, cel puţin cei din Franţa, văd în sanctuar locul din care viaţa creştină din diecezele lor poate să se învigoreze şi să crească. Sfânta Fecioară ne însoţeşte peste tot. Ea este Mama tuturor copiilor lui Dumnezeu.

- Ce rol are Sfânta Fecioară Maria în viaţa dumneavoastră?

Când eram adolescent, o rugam des. Am învăţat lucrul acesta de la părinţi şi bunici. Îi admiram când îi vedeam rugându-se. Pe la 14 ani mi-am dat seama că, împreună cu ea, viaţa mea va fi senină, frumoasă şi fericită. Grija ei de mamă mă asigura în toate. Bineînţeles că, devenind seminarist şi mai apoi preot, iubirea mea faţă de Sfânta Fecioară a crescut şi creşte mereu. La grotă o privesc, o las să mă privească pentru a fi în adevăr, coerent în viaţa mea de credinţă şi în acest fel să continui mereu să-l urmez mai bine pe Isus, aşa cum şi ea a făcut-o cu devotament şi bucurie zi de zi.

- Cum a crescut şi s-a maturizat vocaţia la preoţie?

Vocaţia s-a născut în climatul familiei şi al vieţii în jurul bisericii. În anul în care am terminat clasa a VIII-a se primea o clasă la seminar. Examenul s-a dat în două parohii. Una dintre ele era chiar Săbăoani, satul meu natal. După zilele de examen, cineva m-a întrebat: "N-ai mers la seminar?". I-am răspuns simplu: "Nu!". Atunci nu mă simţeam vrednic de o asemenea chemare. În anii care au urmat, am întâlnit un tânăr din sat, cu doi ani mai mare decât mine, care mi-a vorbit despre dorinţa lui de a merge la seminar. Eu eram în continuare sceptic, dar gândul mi-a rămas în minte şi a înflorit frumos până a devenit şi este realitate din anul 1986.

- Aţi fost preot spiritual şi confesor la Seminarul mic din Bacău. Cum v-a ajutat acea experienţă pentru activitatea pe care o desfăşuraţi acum la acest sanctuar marian?

Numirea la Seminarul din Bacău m-a făcut să mă angajez într-o altă dimensiune a vieţii Bisericii: vocaţiile la Sfânta Preoţie. Ani frumoşi şi rodnici, trăiţi cu răbdare şi încredere în Domnul. El trezeşte în inimi vocaţia şi o maturizează. Această perioadă m-a ajutat să văd mai de aproape lucrarea harului în inima unor tineri dornici să fie asemenea lui Isus şi în slujba lui. Devoţiunea faţă de Preasfântul Sacrament şi faţă de Sfânta Fecioară sunt esenţiale pe acest drum spinos, dar frumos şi rodnic datorită harului venit de sus. Cei zece ani petrecuţi la seminar continuă să mă apropie, cel puţin prin programul zilnic de spovezi pe care îl desfăşor la sanctuar, de inima lui Dumnezeu, de milostivirea lui: "Milostivire vreau, nu jertfe!" (Os 6,6). Dumnezeu dăruieşte milostivirea sa tuturor celor care îl întâlnesc sau îl caută. Inima lui e plină de tandreţe şi bunătate faţă de orice făptură.

- La 15 august avem solemnitatea Adormirii Maicii Domnului. Cum se marchează acest moment la sanctuarul de la Lourdes?

Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului adună mulţi pelerini în sanctuarul de la Lourdes, veniţi atât din Franţa, cât şi din alte ţări, în special din Italia. Pelerinajul Naţional este organizat de preoţii asumpţionişti, începând din anul 1873. Participă între 15 şi 20 de mii de pelerini. Unul dintre responsabilii cu organizarea îmi spunea că, la 15 august 2019, s-au celebrat în sanctuar 83 de Liturghii. Celebrăm la 15 august ridicarea Sfintei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la cer. Aşa s-a terminat pelerinajul ei pe pământ. Aşa ar trebui să se termine şi pelerinajul nostru pământesc. Dumnezeu, Tatăl nostru, ne vrea alături de el. Prin apariţiile de la grotă, Mama noastră cerească ne invită la convertire, la o viaţă creştină coerentă, pentru că ne vrea alături de ea. Este ceea ce a promis Bernadetei când i-a spus la a treia apariţie: "Tu nu vei fi fericită în lumea aceasta, ci în cealaltă". Prin rugăciunea Rozariului, ea ne indică drumul spre mântuire, pentru că meditarea misterelor ne arată cum ea însăşi a trăit credinţa în momentele de bucurie, de încercare, pentru a fi primită în slava cerească. Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu în sufletul nostru, dar şi colaborarea noastră este importantă.

- Povestiţi-ne o experienţă care v-a impresionat sau v-a marcat de când sunteţi la Lourdes. O convertire sau poate o minune.

Sunt multe, multe, multe! Nu de puţine ori am fost întrebat pe un ton îndoielnic: "Se mai întâmplă minuni pe la Lourdes?". Desigur, dar ele se petrec după inima lui Dumnezeu: în linişte şi discreţie. Acestea sunt cele mai frumoase. Deseori, noi căutăm manifestări eclatante, senzaţionale. Dumnezeu nu este aşa. El se manifestă precum profetului Ilie, în adierea lină a brizei de seară. Dumnezeu este pace, lumină şi bunătate. Nu ştiu de ce, probabil datorită Zilei Mondiale a Tineretului care se apropie, de vreo lună de zile îmi amintesc des de mărturia unei tinere franceze, venită în pelerinaj la Lourdes. Era la liceu, singurul copil la părinţi, rezultate bune la studii, apreciată pentru calităţile ei. "Am tot ce-mi trebuie, nu-mi lipseşte nimic. Părinţii sunt trup şi suflet pentru mine; îmi dau tot ce-mi doresc. Şi totuşi, de atâtea ori le-am refuzat un serviciu sau altul pe care mi l-au solicitat. Am de toate, şi totuşi nu mă simt bine. La liceu ni s-a propus să mergem în pelerinaj la Lourdes, ca voluntari pentru bolnavi. Aceasta adaugă la evaluarea noastră o apreciere specială. Bineînţeles că m-am înscris. Acolo mi-a fost încredinţată o bolnavă de 70 de ani, în scaun cu rotile. Îmi mulţumea pentru fiecare serviciu. Am dus-o la Liturghie, la grotă, când şi de câte ori a voit. M-a rugat să o duc şi la capela spovezilor. Pe chipul ei n-am văzut decât bucurie, seninătate şi o bunătate dezarmantă. Prezenţa bolnavilor în scaune cu rotile mă chestiona. Erau atât de neputincioşi, şi totuşi în pelerinaj; în suferinţă şi totuşi senini. Eu aveam de toate acasă şi mă comportam ca o rebelă. Mi-am zis: nu pot continua aşa. Viaţa mea trebuie să se schimbe. La grotă, m-am rugat să am curaj să mă spovedesc. După acel moment, sufletul meu e mai senin, inima mea s-a deschis la adevărata bucurie. Sunt decisă să fac totul pentru a fi fericită. La Lourdes, cerul s-a deschis şi pentru mine".

- La final, vă rog să transmiteţi un mesaj cititorilor noştri şi pelerinilor români care vor ajunge la Lourdes.

Sunteţi bineveniţi în acest loc binecuvântat, izvor de lumină şi de har. Şi dacă nu ajungeţi până aici, să nu uităm că Mama noastră cerească are totdeauna mâinile deschise pentru a ne primi şi conduce cu iubire spre slava Fiului său, oriunde am fi.