pagină realizată de pr. Felician Tiba

M-au fascinat dintotdeauna scenele pe care cei patru evanghelişti le prezintă în evangheliile lor. Din toate aceste întâlniri ale lui Isus cu oamenii simpli, cu cei bolnavi, cu posedaţii de diavol, dar şi cu "încăpăţânaţii" vremii, cu fariseii şi cărturarii mi-am dat seama că Isus, fiind şi Dumnezeu, a fost şi un om deosebit.

La un moment dat, mi s-a oferit posibilitatea de a merge în Ţara Sfântă. Sigur că nu aveam cum să merg singur, deoarece soţia s-ar fi supărat foarte tare şi cred că nu m-ar fi iertat niciodată. Aşa că am adunat ce mai aveam, am mai împrumutat de la prieteni câte ceva şi am plătit cele necesare pelerinajului.

Iată-ne împreună în Ţara Sfântă! Primul loc sfânt vizitat, Nazaretul, locul copilăriei lui Isus. Fiecare piatră, fiecare copac sau floare vorbeau despre cel care cu două mii de ani în urmă binecuvânta cu prezenţa sa uliţele satului, bea apă din izvorul Nazaretului, ajuta la munca din tâmplăria Sfântului Iosif şi se juca împreună cu alţi copii. O viaţă aparent normală!

După mai multe locuri vizitate, după ce ne-am încărcat cu multă credinţă şi mai ales răbdare, iată-ne şi la Ierusalim, oraşul sfânt! Ierusalime, Ierusalime...

Întâmplător sau nu, pelerinajul nostru în Ţara Sfântă a avut loc în preajma Paştelui. Aşadar, aveam să trăiesc pentru prima dată Triduumul pascal chiar acolo unde a avut loc, pe străzile, în bisericile şi în bazilicile din Ierusalim.

Momentul pe care am dorit să-l împărtăşesc l-am trăit în Joia Mare, cu doar câteva clipe înaintea începerii celebrării Cinei Domnului. Pentru cine a fost în Ţara Sfântă, la poalele Muntelui Măslinilor se află astăzi "Biserica Naţiunilor", alături de care se află Grădina Ghetsimani, locul în care Isus a fost arestat de către soldaţi după ce a fost trădat de Iuda.

Eram împreună cu soţia şi priveam măreţia bisericii, aceasta după ce mai întâi intrasem în ea şi atinsesem cu mâna şi cu fruntea "piatra agoniei", locul în care Isus s-a rugat transpirând sânge înainte să fie arestat şi să înceapă pătimirea sa mântuitoare.

Ne aflam acolo cu preotul care însoţea grupul de pelerini. La un moment dat, a ieşit din Grădina Măslinilor o persoană care părea să fie paznicul. Părintele l-a rugat dacă poate să ne lase şi pe noi să intrăm câteva minute, pentru a admira cu ochii noştri măslinii care poate nu sunt din timpul lui Isus, dar care vorbeau prin ei înşişi despre ce s-a petrecut acolo cu două mii de ani în urmă. Şi ne-a lăsat!

Ce trăiri, ce haruri am primit acolo printre acei măslini seculari, o scenă pe care n-aş dori-o terminată niciodată! Cum priveam cu admiraţie măslinii şi gândindu-mă la evenimentul care s-a întâmplat acolo şi care a marcat omenirea, dintr-odată i-am spus părintelui că aş vrea să mă spovedesc. Aşa am simţit atunci! Şi am făcut, cred, cea mai profundă şi frumoasă spovadă din viaţa mea. După mine a urmat şi soţia, iar la câteva clipe după, a revenit paznicul şi ne-a rugat să ieşim. Trecuse deja ceva timp!

Şi astăzi, când îmi amintesc acele clipe, nu doar că mă cuprinde o emoţie puternică, ci efectiv îmi vine să plâng. Am avut posibilitatea să împărtăşesc Domnului păcatele mele exact acolo unde el a început să pătimească pentru ele. Acea seară din Joia Mare, cu ceremoniile din "Biserica Naţiunilor", cu soţia mea alături, nu o voi uita niciodată.

Ce har mare ne-a dat Dumnezeu nouă ca soţi, ca familie, să putem cere iertare pentru slăbiciunile noastre exact acolo, acolo unde Isus a transpirat pentru păcatele noastre şi unde a trăit experienţa părăsirii de către ucenici. Măcar noi ca soţi ne aveam unul pe celălalt, însă el era singur!

Am ieşit din Grădina Măslinilor alt om, mi-am îmbrăţişat soţia, i-am cerut iertare pentru toate neplăcerile de până atunci şi am plâns ca un copil pentru harul primit! (Mihai)