Oricine ai fi tu, care pe marea acestei lumi te simţi mai mult azvârlit între valuri şi furtuni decât mergând pe pământ, nu-ţi lua ochii de la strălucirea acelei stele, dacă nu vrei să fii scufundat de valuri!
Dacă năvălesc vânturile ispitelor, dacă te izbeşti de stâncile necazurilor, priveşte la stea, cheam-o pe Maria. Dacă, tulburat de gândul gravităţii vinovăţiilor tale, tulburat de deplorabila stare a conştiinţei tale, înspăimântat de severitatea judecăţii, eşti pe cale să te laşi stăpânit de tristeţe şi să cazi în abisul disperării, gândeşte-te la Maria.
În pericole, în nenorociri, gândeşte-te la Maria, cheam-o pe Maria. Urmând-o pe ea, nu vei rătăci; chemând-o, nu vei dispera; gândindu-te la ea, nu vei păcătui; ţinându-te strâns de ea, nu vei cădea. Dacă îţi va fi protectoare, nu vei avea de ce să te temi: sub conducerea ei îţi va fi uşoară orice oboseală; şi, având-o mijlocitoare, vei ajunge cu uşurinţă în patria fericită.
(Benedictus. Rugăciunile familiei creştine, Ed. Sapientia, 2011, p. 943-944)
