de sr. Iuliana Neculai, NDS
Biserica, în afară de naşterea lui Isus Cristos, sărbătoreşte doar două zile de naştere, cea a Sfântului Ioan Botezătorul şi cea a Mariei. Biserica sărbătoreşte rolul lor în istoria mântuirii, un rol legat de însăşi venirea în lume a Răscumpărătorului.
Liturgia cuvântului din sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria aduce în atenţie un text din cartea profetului Miheia (5,1-4a). Textul datează din perioada postexilică şi descrie aşteptarea împărăţiei definitive instaurate de către un viitor descendent al lui David. În acest text găsim şi o referinţă la Maria.
Evocarea Betleemului pentru un evreu înseamnă a face memoria patriei lui Mesia şi a mamei care trebuie să-l nască. Înseamnă a aminti de istoriile patriarhilor şi de locul morţii Rahelei (cf. Gen 35,16-20), soţia lui Iacob (cf. Gen 29). Înseamnă a menţiona istoria lui Rut şi Booz. Sfârşitul Cărţii lui Rut (4,21-22) este reluat în genealogia lui Isus la Mt 1,5-6. Lectura evanghelică a genealogiei lui Isus, în această sărbătoare, atrage atenţia asupra înrădăcinării Mariei în poporul lui Dumnezeu. Maria poartă în ea mântuirea tuturor pelerinilor; ea va merge în cetatea lui David pentru a împlini promisiunea divină şi a-l da lumii pe Mântuitorul care va pune capăt tuturor exilurilor şi va şterge lacrimile tuturor - ea va fi răsplata lacrimilor Rahelei.
Timpul care separă momentul istoric al profetului de momentul luminos al lui Mesia este prezentat de profet cu expresia, în mod voit ambiguă - "până la timpul când cea care trebuie să nască va naşte" (Mih 5,2a). Oracolul lui Miheia, pentru a indica mama, foloseşte un termen generic şi evocă o femeie care trebuie să nască. O referinţă implicită la "fecioara care va zămisli" (Is 7,14) oferă o explicaţie poemului: imaginea unei femei care aşteaptă naşterea unui fiu devine un simbol al aşteptării. Autorul nu precizează nimic asupra particularităţilor şi a modalităţii evenimentului. Singurul lucru care este afirmat este că Mesia va avea o mamă. Interpretarea mesianică a acestui text este veche. Targumul Aramaic traduce cu fidelitate textul ebraic, explicând că este vorba despre Mesia.
Biserica latină celebrează nu doar Naşterea Sfintei Fecioare Maria, ci onorează şi numele sfânt al Mariei, câteva zile mai târziu, pe 12 septembrie. Maria este cel mai important nume pentru Biserică după cel al lui Isus Cristos.
Sfântul Bonaventura (? 1274) sintetizează foarte bine semnificaţia numelui Mariei: "Acest nume foarte sfânt, dulce şi vrednic era eminamente potrivit pentru o fecioară atât de sfântă, dulce şi vrednică. Căci Maria înseamnă marea amară, steaua mării, cea luminată sau iluminată. Maria este interpretată ca Doamnă. Maria este o mare amară pentru demoni, pentru oameni este steaua mării, pentru îngeri este iluminatoare, iar pentru toate creaturile este Doamna".
Semnificaţia numelui "mare amară" vine de la terminologia ebraică mar = "amar" şi yam = "mare". Maror în ebraică reprezintă totodată şi ierburile amare (Ex 12,8; Num 9,11), care se regăsesc la masa Paştelui evreiesc. Aminteşte, de asemenea, şi de durerile Mariei la vederea fiului ei suferind.
În numele Mariei este rezumată întreaga istorie a vieţii ei. Dumnezeu însuşi cheamă pe nume şi exprimă importanţa pe care omul o are în ochii săi (cf. Is 43,1; Is 49,1). Domnul încredinţează fiecăruia o misiune - aceea de a contribui la construirea împărăţiei sale în această lume, după exemplul Mariei. Toţi suntem chemaţi să răspundem acestei misiuni şi chemării, pe care Papa Francisc o repetă în multe din intervenţiile sale, "să facem lumea mai umană". În acest drum, să ne însoţească recomandarea pe care Sfântul Bernard ne-o propune: "În primejdii, în angoase, în perplexităţi, invocaţi-o pe Maria. Un nume atât de frumos să nu se depărteze de la gura ta, nici din inima ta!"
