O dată la două luni aveţi posibilitatea de a câştiga un premiu. Trebuie doar să răspundeţi corect la întrebarea de mai jos. Răspunsul poate fi găsit în articolele din numărul trecut al revistei. Se acordă două premii prin tragere la sorţi. Trimiteţi prin poştă pe adresa de la pag. 2, sau prin e-mail: [email protected] răspunsul, adresa dv. completă şi numărul de telefon. Participă la concurs răspunsurile care vor ajunge la redacţie până la 15 aprilie. Numele câştigătorilor se vor anunţa în revista din luna mai.
Întrebarea
Care este tema aleasă de Papa Francisc pentru cea de-a 56-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale?
Premiul
Infinita frumuseţe. Itinerariu estetic şi artistic
Volumul, semnat de preotul catolic Eugen Răchiteanu şi preotul ortodox Constantin Necula, abundă în reproduceri ale unor lucrări celebre ale artei sacre occidentale şi orientale, propunând un suport vizual adecvat comentariului estetic susţinut de o bibliografie generoasă. Cititorii sunt invitaţi să reflecte asupra chipului Mântuitorului, una dintre teme fiind "Estetica în Sfânta Scriptură. Isus Cristos, imaginea lui Dumnezeu în Noul Testament".
Câştigătorii concursului din luna ianuarie
Au fost primite 15 mesaje e-mail şi 2 scrisori. În urma tragerii la sorţi, au câştigat: Ştefan Păduraru (Bacău) şi Liliana Ghercă (Dancu), care vor primi câte un Calendar perpetuu "Un gând pe zi cu Papa Francisc".