de pr. Petru Ciobanu
Cronicarul Miron Costin spunea că se "nasc şi la Moldova oameni". Parafrazându-l, voi spune că se nasc şi în Dieceza de Chişinău episcopi, şi mă refer la arhiepiscopul Petru Malciuc.
Arhiepiscopul Petru Herkulan Malciuc s-a născut la 7 iulie 1965, în localitatea Slobozia Raşcov, un sat cu vechi tradiţii catolice. Părinţii - Vitalii şi Paulina -, de origine poloneză, erau oameni profund credincioşi, această credinţă transmiţând-o şi celor patru copii. Viitorul arhiepiscop a primit formarea spirituală nu doar în familie, ci şi de la comunitatea din sat şi de la pr. Bronisław Chodanienok, care l-a botezat. Acesta venea uneori din Chişinău pentru a se îngriji de catolicii din localitate. După terminarea şcolii medii din satul natal, a frecventat o şcoală profesională din Chişinău, după care a urmat stagiul militar.
Încă de mic copil se ruga să devină preot, vocaţia maturizându-se în timp, mai ales în anii serviciului militar, un rol important jucându-l Sfânta Ioana d'Arc. Aşa se face că, începând cu anul 1986, a urmat cursurile Seminarului Mare din Riga. La 3 ianuarie 1989 a intrat în Ordinul Fraţilor Minori, primind numele de Herkulan. A fost hirotonit preot de episcopul de Kameneţ-Podolsk, Jan Olszański, la 7 iunie 1992, iar după un an de la hirotonire a depus voturile perpetue. Între anii 1992 şi 1998 a urmat cursurile Universităţii Pontificale Antonianum din Roma, obţinând titlul de doctor, cu teza Presenza minoritica nei territori della Moldavia nell'epoca medievale (sec. XIII-XV) - "Prezenţa minoritică pe teritoriile Moldovei în epoca medievală (sec. XIII-XV)".
Între anii 1998 şi 1999 a activat în calitate de vicar în Parohia "Sfânta Ana" din Polonne (Ucraina). Începând cu anul 1999, a fost custodele Ordinului Fraţilor Minori din Ucraina, iar din 2004 până în 2007, provincial al Provinciei "Sfântul Arhanghel Mihail" din Ucraina, care, în mare parte datorită eforturilor sale, a devenit provincie călugărească independentă. Din 2007, timp de un an, a îndeplinit funcţia de econom al aceleiaşi provincii.
La 29 martie 2008, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit episcop auxiliar al Diecezei de Odessa-Simferopol, cu titlul de Media, consacrarea episcopală primind-o la 3 mai acelaşi an, în sărbătoarea Sfinţilor apostoli Filip şi Iacob, în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Odessa. La Sfânta Liturghie de consacrare au participat, pe lângă Mons. Anton Coşa, episcop de Chişinău, un grup de preoţi din Republica Moldova, familia şi numeroşi credincioşi, mai ales din localitatea natală. La 15 iunie 2011, la atingerea limitei de vârstă a episcopului Jan Purwiński, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe Mons. Petru Malciuc episcop titular de Kiev-Jitomir, acordându-i titlul de arhiepiscop ad personam.
Arhiepiscopul Petru Malciuc a trecut la cele veşnice în noaptea dintre 26 şi 27 mai 2016, la Grodno, în Bielorusia, unde participa la Congresul Euharistic. Funeraliile au fost celebrate la Kiev, în Catedrala "Sfântul Alexandru", la 31 mai 2016. Conform dorinţei sale, a fost înmormântat lângă Biserica "Sfântul Ioan Paul al II-lea" din Vorzel, pe teritoriul Seminarului diecezan. La 30 mai 2016, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, l-a decorat post-mortem pe arhiepiscopul Petru Malciuc cu Crucea de Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Polone.
Om de o mare înţelepciune şi inteligenţă, a fost, în acelaşi timp, un om de o profundă spiritualitate, om al rugăciunii şi al dialogului cu Dumnezeu. Despre aceasta mărturisesc nu numai persoanele care i-au fost alături, ci şi eu, care am avut bucuria de a participa la exerciţiile spirituale pe care le-a ţinut pentru preoţii Diecezei de Chişinău în noiembrie 2015.