de sr. Iuliana Neculai, NDS
Toată viaţa lui Isus a fost o predicare în centrul căreia era mereu acel "astăzi" al lui Dumnezeu, aşa cum menţionează de atâtea ori Sfântul Luca: "Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul"; "Astăzi s-a împlinit acest cuvânt în faţa voastră"; "Astăzi trebuie să mă opresc în casa ta" etc.
Întruparea lui Cristos a făcut posibilă venirea veşniciei în timp. Fiecare întâlnire cu Isus a fost pentru "contemporanii săi" o întâlnire în timp real cu gloria eternă a lui Dumnezeu.
Cartea Faptele Apostolilor ne spune că acel "astăzi" nu s-a oprit cu învierea, cu înălţarea, ci continuă în "astăzi" al Bisericii (Fap 3,24). Evanghelia nu poate fi înţeleasă fără istoria Bisericii, o Biserică mereu în pelerinaj către acel "acum" şi "astăzi" al împărăţiei lui Cristos înviat.
Textul biblic care vorbeşte despre sărbătoarea Rusaliilor (cf. Fap 2) mai poate fi numit şi textul întemeierii Bisericii, a Bisericii care este în noi prin cuvânt, foc, iubire şi care devine limbă, acţiune şi, totodată, drum şi mărturie. Evenimentul Rusaliilor este inseparabil de evenimentul înălţării din Fap 1,6-11, în care ni se prezintă "mandatul misionar". Tradiţia creştină a înţeles foarte bine unitatea celor două evenimente. Nu întâmplător, până în secolul IV, înălţarea se celebra pe Muntele Măslinilor în după-amiaza zilei de Rusalii, unind într-o singură celebrare înălţarea la cer a lui Isus şi dăruirea Duhului Sfânt.
În Cartea Faptele Apostolilor 2,1 se vorbeşte despre ziua Rusaliilor, o sărbătoare iudaică (cf. Ex 34,22 şi Dt 16,10) numită şi Sărbătoarea Cincizecimii, nume care a rămas şi în tradiţia creştină (Pentecoste), adică a cincizecea zi de la sărbătoarea Paştelui. Iniţial, sărbătoarea era destinată aducerii de mulţumire cu ocazia secerişului grâului. În primul secol înainte de Cristos, referinţa la cele dintâi roade dispare şi sărbătoarea devine memorialul unui important eveniment: dăruirea Torei şi reînnoirea legământului pe muntele Sinai. Adevărata libertate a omului este aceea de a accepta Legea lui Dumnezeu, deoarece adevăratul rod al pământului este ca omul să trăiască cuvântul lui Dumnezeu şi dreptatea sa.
Capitolul 2 din Cartea Faptele Apostolilor face indirect o paralelă cu adunarea evreilor evocată în Ex 19, la picioarele muntelui Sinai, pentru a primi Tora prin intermediul lui Moise. Răspunsului unanim dat de Israel pe Sinai îi corespunde răspunsul micii comunităţi, a celor 11 împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui (cf. Fap 1,13-14).
Textul din Evanghelia după Sfântul Luca vorbeşte de vuiet, vânt şi mai apoi de limbi de foc. Coborârea Duhului Sfânt asupra discipolilor este prezentată cu acest simbolism al teofaniei de pe Sinai. Evenimentul Rusaliilor marchează evenimentul reînnoirii anunţate de către Cel Înviat (cf. Fap 1,5). Duhul Sfânt vine şi transformă inimile ucenicilor, făcându-i capabili de a intui, a urma şi a mărturisi "căile Domnului" pentru a putea conduce toate neamurile la deplina comuniune cu el. Misiunea creştinilor constă în a fi martori - sub îndrumarea Duhului. Aşa cum formula enciclica Redemptoris Missio, "Duhul este protagonistul misiunii". Apostolii, datorită Duhului, vorbesc cu sinceritate -, de aceea cuvintele lor sunt un act de mărturisire a credinţei. În mod paradoxal, acolo unde sunt mai multe dificultăţi şi mai multe fragilităţi - şi deci o mai mică eficacitate sau o totală lipsă de eficacitate umană -, mărturia este mai puternică.
Responsabilitatea noastră, a oricărui creştin, este aceea de a propune mesajul creştin ca milostivire ce vindecă şi dă viaţă. Să avem grijă să nu-l sufocăm pe Duhul Sfânt dat de evenimentul pascal; să semănăm cu generozitate, cu mâinile pline, pentru ca roadele să poată veni de pe toate tipurile de teren, chiar şi cele deja cultivate. Semănând, să ne dăm seama că Dumnezeu era deja acolo, contemplând ceea ce deja el a făcut, descoperindu-l totdeauna "dincolo", totdeauna mai imprevizibil în raport cu aşteptările schemelor noastre.
