Interviu cu pr. Alois Moraru, responsabil diecezan al Cauzei "Dumitru Matei", de pr. Adrian Blăjuţă
Joi, 16 decembrie 2021, cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a autorizat iniţierea unei cercetări minuţioase cu privire la "viaţa, martiriul, faima martiriului şi a puterii de mijlocire ale slujitorului lui Dumnezeu Dumitru Matei, preot diecezan, despre care se afirmă că a fost ucis in odium fidei". Cu ocazia aceasta, pr. Alois Moraru ne-a împărtăşit câteva aspecte din viaţa pr. Dumitru Matei.
- Cu siguranţă, mulţi dintre cititorii acestei reviste vă cunosc atât din articolele publicate în paginile ei, cât şi din cărţile, studiile şi articolele pe care le-aţi publicat de-a lungul anilor. De unde aveţi această pasiune pentru istorie?
Poate pare ciudat, dar, iniţial, preocuparea mea a fost pentru cifre, nu pentru istorie ca obiect de studiu sau materie de aprofundat prin studii de specialitate. De mic mi-am dorit să fiu profesor de matematică şi de aceea formarea gimnazială şi liceală a fost focalizată pe acest obiect, dar, după absolvirea bacalaureatului, în loc să ajung la Facultatea de Matematică din Iaşi am păşit în curtea Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi. M-am resetat în câteva zile şi am dat examenul de admitere, fiind admis primul din 15 candidaţi, spre surprinderea profesorilor şi a colegilor mei de liceu, care au mers la Seminar ca să se mire de schimbarea radicală a opţiunii mele formative. Mare a fost apoi şi mirarea mea când am constatat că în programul de studii nu era obiectul "Matematică", de aceea am căutat prin cursurile ce se predau paginile cu cifre şi astfel am descoperit obiectul "Istorie bisericească". Pe lângă calculele pe care le făceam cu aceste date, am adăugat evenimente, persoane, oraşe, ţări şi multe alte informaţii şi am căutat să memorez sute şi sute de date istorice. Studiile de specialitate pe care le-am urmat la Viena şi Bucureşti în acest domeniu mi-au oferit tehnici nu doar de a ordona aceste evenimente, ci şi de a face o interpretare critică a documentelor, a căuta surse alternative, a combate prin argumente solide unele studii făcute în mod părtinitor sau parţial etc. În anii de facultate am citit multe tratate de istorie ecleziastică şi chiar am susţinut teza de licenţă în această materie. Apoi am avut posibilitatea de a cotrobăi prin multe arhive din ţară şi străinătate, de unde "am ros ca un şoricel" zeci de mii de file de documente referitoare la istoria catolicilor din Moldova şi nu numai.
- Această pasiune a simţit-o şi Preasfinţitul Petru Gherghel, care v-a numit, imediat după ce aţi fost hirotonit preot, nu doar preot vicar la Parohia Răducăneni, ci şi cercetător istoric la Episcopia Catolică de Iaşi. Una dintre preocupările Departamentului de Cercetare Ştiinţifică, fiind chiar membru fondator în iulie 1999, a fost aceea de a publica studii şi articole despre personalităţi de seamă ale Bisericii noastre locale. Din colecţia revistelor "Buletin istoric", tipărite la Editura "Presa Bună" din Iaşi, am observat că în anul 2001 i-aţi dedicat un număr special părintelui Dumitru Matei. Ne puteţi expune motivul pentru care aţi optat pentru el şi nu pentru alţi preoţi care au suferit în temniţele comuniste?
Fiind la începutul cercetărilor noastre în arhiva Episcopiei de Iaşi, dar beneficiind şi de numeroase documente din arhivele Securităţii Române, a trebuit să facem o ierarhizare a temelor pe care doream să le abordăm. La acea vreme era în studiu viaţa şi activitatea episcopului martir Anton Durcovici, a cărui fază de beatificare la nivel diecezan s-a făcut în anii 1995-1999. O tematică asupra căreia am zăbovit atunci mult timp a fost întocmirea unor "fişe biografice" ale episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi laicilor care au suportat persecuţii în perioada regimului popular şi socialist, activitate care a necesitat din partea noastră o lărgire a orizontului de cercetare. Din pleiada atâtor mărturisitori ai credinţei în temniţele comuniste, cu ajutorul domnului Dănuţ Doboş, am descoperit dosarele "Dumitru Matei", care ne-au captivat şi ne-au impulsionat să organizăm celebrări liturgice la Sărata - Bacău, localitatea unde s-a născut şi a copilărit, precum şi la Iaşi, parohia unde a activat în anii 1939-1948. Pentru a aduna cât mai multe informaţii, am apelat la unele persoane care l-au cunoscut şi ne-au oferit mărturii deosebite. Am adunat aceste date şi multe alte informaţii culese din arhive, le-am editat şi publicat în al doilea număr al revistei "Buletin istoric", dar am redactat şi alte articole care au fost publicate în alte numere şi în revista "Lumina creştinului".
- Ştim care a fost atitudinea autorităţilor comuniste din ţara noastră faţă de Biserica Catolică, dar, cu siguranţă, părintele Matei i-a deranjat în anumite privinţe de au decis să-l aresteze. Prin ce s-a remarcat?
După moartea episcopului Mihai Robu şi terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, episcopul Marcu Glaser a încredinţat părintelui Matei, "specialist în serviciul săracilor", preluarea şi distribuirea ajutoarelor venite din străinătate, "îndeosebi din America", pentru cei înfometaţi. Tânărul preot şi-a împlinit exemplar misiunea, a stat la dispoziţia tuturor, indiferent de confesiune: evreii din Iaşi, prigoniţi în timpul prezenţei naziste, veneau la părintele Matei ca la un tată spiritual; pe mulţi prizonieri i-a adăpostit în diferite locuri, iar unii au recunoscut că numai datorită lui au scăpat cu viaţă. După instaurarea puterii comuniste, în multe locuri din ţară s-au organizat grupări de rezistenţă anticomuniste, iar într-o astfel de grupare s-a integrat şi părintele Matei, care era o "figură centrală", considerat a fi o "personalitate de excepţie, inteligent, cu convingeri ferme". În anul 1948, organele de represiune supravegheau cu multă atenţie mişcările anticomuniste şi luau măsuri de stingere a lor, arestând pe oricine ar fi avut legături cu acestea. La 15 mai 1948, s-a produs primul val de arestări la Iaşi şi, pentru a scăpa de urmărirea Securităţii, părintele Matei a părăsit oraşul Iaşi şi s-a refugiat în diferite case parohiale sau case particulare, iar după multe peregrinări prin ţară s-a retras în Bucureşti, unde a fost arestat la 18 mai 1950.
- Veţi mai avea ocazia să ne prezentaţi aspecte din viaţa şi procesul părintelui Dumitru Matei, dar vă rog să ne spuneţi pentru ce a fost condamnat la moarte şi executat în urmă cu aproape 71 de ani.
Într-adevăr, în ziua de 23 octombrie 1950, preotul Dumitru Matei a fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat la moarte, fiind acuzat de "spionaj şi de înaltă trădare". Execuţia prin împuşcare a "condamnatului la moarte" a avut loc în ziua de 21 februarie 1951, ora 6.30 dimineaţa, la Penitenciarul Jilava. Trupul sfârtecat de gloanţe al părintelui Matei, ca şi ale celorlalţi executaţi sau decedaţi în închisoarea de la Jilava, a fost aruncat într-o groapă comună.
- A fost o cercetare minuţioasă pe care aţi făcut-o prin filele de istorie, dar în finalul acestui interviu vă rugăm să ne împărtăşiţi cum s-a constituit Cauza "Dumitru Matei".
În ziua de 12 martie 2021, răspunzând solicitărilor multiple primite din partea membrilor Departamentului de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a constituit această cauză, m-a ales şi m-a numit în misiunea de "responsabil diecezan pentru adunarea mărturiilor cu privire la viaţa de credinţă a părintelui Dumitru Matei, în vederea pregătirii documentaţiei necesare pentru recunoaşterea şi declararea lui ca fericit şi sfânt". În lunile care au urmat am publicat unele cărţi, studii şi articole; am prezentat 40 de emisiuni la postul de radio ERCIS FM, am discutat cu unele persoane care l-au cunoscut pe părintele Matei şi am solicitat să se facă demersurile necesare către Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. În urmă cu câteva zile, joi, 16 decembrie 2021, cardinalul Marcello Semeraro, prefect al acestei congregaţii romane, a apreciat demersul nostru şi a autorizat iniţierea unei cercetări cu privire la martiriul slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei, ucis din ură faţă de credinţă.
