Fraţi în Domnul
de Ana-Maria Fechet
În prima lună a anului 2022, Papa Francisc ne invită să ne rugăm "pentru ca toate persoanele care îndură discriminări şi persecuţii religioase să găsească în societăţile în care trăiesc recunoaşterea drepturilor şi demnitatea care se naşte din faptul de a fi fraţi".
Această frumoasă intenţie de rugăciune exprimă un adevăr vrednic de luat în seamă: oamenii sunt fraţi între ei şi această fraternitate le conferă demnitate şi drepturi. Iar dacă papa ne invită să ne rugăm pentru această intenţie, este pentru că această realitate, din nefericire, nu este cunoscută de toţi sau, mai rău, nu se vrea a fi cunoscută şi trăită. Într-adevăr, adesea se întâlnesc situaţii când oamenilor le este greu să-l accepte pe cel care are religia sau gândirea diferită de a lor. Există zone unde oamenii sunt discriminaţi din cauza apartenenţei la o religie sau alta. Mai mult, unii sunt persecutaţi chiar din acest motiv, astfel încât pentru ei fiecare zi devine o luptă pentru supravieţuire.
În acest context, suntem invitaţi să ne unim forţele şi să îi prezentăm Domnului un buchet frumos de rugăciuni pentru ca societatea umană să devină cu adevărat o familie şi o comunitate de fraţi care să respecte demnitatea şi drepturile fiecărui membru. Cred că fiecare îşi doreşte o astfel de comunitate şi ce frumos ar fi ca această dorinţă să se împlinească! De asemenea, buchetul nostru de rugăciuni poate fi însoţit şi de recunoştinţă pentru locurile unde s-a început deja un drum spre fraternitate sau chiar se trăieşte astfel.
Domnul nostru Isus Cristos ne-a spus: "Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor" (Mt 18,20). Această promisiune ne dă încredere că, rugându-ne împreună, vom fi ascultaţi de Dumnezeu. Foarte important este ca rugăciunea noastră să fie însoţită şi de împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Un părinte al deşertului spunea că, dacă cineva ascultă de Dumnezeu, Dumnezeu răspunde cererii lui. Altfel spus, dacă împlinim voinţa Domnului, el nu va refuza cererea noastră. Şi oare una dintre dorinţele lui nu este tocmai aceea ca noi să trăim ca fraţi?