Cauza pr. Anton Demeter
În prezenţa Mons. Giacomo Papallardo, oficial al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Cetatea Vaticanului, a pr. Cristian Blăjuţ, vice-postulator al cauzei, a pr. Damian Pătraşcu, ministru provincial, dar şi a mai multor fraţi români care slujesc la Roma, au fost predate respectivei congregaţii, luni, 10 ianuarie, cutiile conţinând mărturiile despre viaţa şi faima de sfinţenie a slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, OFMConv. Dosarul de beatificare a fost întocmit în Dieceza de Iaşi. Următorul pas este constatarea instruirii canonice în faza diecezană, după care se va începe efectiv lucrul la studierea dosarului conform metodologiei congregaţiei.
Cu nume de sfinţi
În sărbătoarea Epifaniei Domnului, la 6 ianuarie, PS Iosif Păuleţ a celebrat Sfânta Liturghie în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Slănic Moldova, aflată în îngrijirea pastorală a pr. Benone Butacu. După-amiază, păstorul diecezei a sfinţit izvoarele minerale aflate în localitate, recunoscute pentru proprietăţile chimice de vindecare, fiecare izvor primind câte un nume de sfânt, aşa cum a fost până în anul 1948. Fericitul episcop martir Anton Durcovici a vizitat această comunitate în ziua de 16 octombrie 1948, administrând sacramentul Sfântului Mir şi pregătindu-i pe creştini pentru iminenta persecuţie a regimului comunist.
Comunicare şi relaţionare
Episcopia Romano-Catolică Iaşi în parteneriat cu Asociaţia Progress Art Satu Mare a organizat în zilele de 13 şi 14 ianuarie, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (Neamţ), un curs de dezvoltare a procesului de comunicare şi relaţionare pentru angajaţii din cadrul Secţiunii Administrativ-Economice, în cadrul proiectului "Restructurarea administrativă a Episcopiei Romano-Catolice Iaşi", finanţator fiind Asociaţia Renovabis. Cei 12 participanţi, laici şi clerici, atât responsabili, cât şi angajaţi ai departamentelor economic, juridic, administraţie, contabilitate, comunicare socială, registratură, proiecte, au beneficiat de un curs practic, bazat pe implicare activă, jocuri de rol, exerciţii concrete de comunicare şi relaţionare, tehnici facilitate de doi formatori cu experienţă în dezvoltare organizaţională ai Asociaţiei Progress Art.
Violenţa în familie
Circa 50 de reprezentanţi din partea mai multor instituţii ale statului, precum şi ONG-uri, asociaţii şi fundaţii s-au reunit vineri, 14 ianuarie, la sediul Institutului de Medicină Legală din Iaşi, pentru o întâlnire specială care a vizat violenţa în familie. Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a fost prezentă prin Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, reprezentat de pr. Felician Tiba, care a apreciat munca persoanelor implicate în combaterea şi eradicarea violenţei domestice, subliniindu-se rolul special pe care îl au preoţii în diminuarea fenomenului violenţei din familii şi implicarea oficiului prin întâlnirile cu familiile pe astfel de teme. S-a propus o colaborare mai strânsă între Institutul de Medicină Legală şi Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, mai ales pe latura de formare.
SRUC 2022 la Iaşi
PS Iosif Păuleţ a participat la toate celebrările desfăşurate la Iaşi în Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie). Tema acestei săptămâni a fost "Am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm" (Mt 2,2). Deschiderea a fost în capela Institutului Teologic "Sfântul Iosif", apoi au fost celebrări zilnice în capela Mănăstirii "Don Orione", biserica din Valea Lupului, biserica "Sfântul Anton de Padova", capela Surorilor "Sfânta Maria a Divinei Providenţe", biserica din Tomeşti, biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". La celebrarea de încheiere, marţi, 25 ianuarie, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", din partea ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a participat pr. Cătălin Vatamanu.
Simpozioane biblice
- Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin Oficiul pentru Pastoraţie Biblică şi Oficiul pentru Ecumenism, a organizat simpozionul "Fericiţi aceia care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu!" (Lc 11,28), desfăşurat sâmbătă, 22 ianuarie, în Aula "Fericitul Anton Durcovici" a catedralei noi din Iaşi, moderator fiind pr. Iosif Antili. După cuvântul introductiv al PS Iosif Păuleţ, au susţinut prezentări sr. Iuliana Neculai, NDS, despre "Introducere la Duminica Cuvântului lui Dumnezeu", Albert Lozneanu, din partea Comunităţii Evreilor din Iaşi, cu conferinţa "Fiecare evreu este responsabil, unul pentru celălalt", urmat de pr. lect. dr. Cătălin Vatamanu, din partea Bisericii Ortodoxe, cu conferinţa "Sfânta Scriptură - Cuvântul lui Dumnezeu, viu şi lucrător în Biserica Ortodoxă", urmat de pastorul penticostal Marian Pădureţ cu tema "Sfânta Scriptură pentru creştinul neoprotestant" şi pr. Marius Taloş, SJ, din partea Bisericii Catolice, cu tema "Biblia: Spune-mi cum mă citeşti, ca să-ţi spun cine eşti!"
- Sâmbătă, 22 ianuarie, la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman s-a desfăşurat manifestarea culturală şi liturgică intitulată "Steaua magilor, la lumina Scripturilor". După introducerea făcută de pr. Damian Gheorghe Pătraşcu, OFMConv., au conferenţiat pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv. - "Împlinirea Scripturilor în Evanghelia copilăriei lui Isus", pr. dr. Zdzisław Kijas, OFMConv. - "Il fine del dialogo dottrinale?", iar după pauză, pr. Silvestru Bejan, OFMConv., cu tema "Creştinismul şi religiile lumii". A urmat un dialog între participanţi şi conferenţiari şi, în încheiere, un moment de rugăciune.
ZSS 2022
Ediţia a X-a a Zilei Sociale pentru Studenţi (ZSS) va avea loc sâmbătă, 19 februarie, la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Tema propusă pentru această ediţie este: "Adevăr şi minciună în spaţiul public. Aspecte biblice, morale şi sociale". ZSS este organizată de Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi (www.ftrc.uaic.ro), Oficiul pentru Pastoraţia Universitară (www.opuis.ro), Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi (www.itrciasi.ro) şi Asociaţia Studenţilor Catolici din Iaşi.
Zilele Porţilor Deschise
Tinerii de clasa a XII-a, precum şi cei care au absolvit liceul, care doresc să facă un discernământ al propriei vocaţii şi vor să cunoască mai multe despre formarea la Sfânta Preoţie în Seminarul Mare Diecezan din Iaşi sunt invitaţi să participe la "Zilele Porţilor Deschise", organizate de acest institut în perioada 25-27 februarie. Din program vor face parte întâlniri cu seminariştii, cu părintele rector, cu părinţii spirituali şi formatori, momente de rugăciune, prezentarea Seminarului şi a capelei, vizitarea Iaşiului şi altele. Tema va fi: "Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!" (cf. Fap 26,16). Cei care doresc să participe sunt rugaţi să-şi anunţe prezenţa sunând la pr. Gabriel-Iulian Robu (tel. 0754.299.547) sau la pr. Alexandru Roca (0767.666.911) ori trimiţând un e-mail pe adresa [email protected] până la 24 februarie.
Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din luna ianuarie, se numără: curs pentru logodnici la Traian (15 ianuarie); "Duminica Amoris laetitia" la Horgeşti şi Galeri (16 ianuarie), Mogoşeşti-Siret, Cozmeşti şi Muncelul de Sus (23 ianuarie) şi Paşcani (30 ianuarie); întâlnire cu rudele apropiate ale preoţilor (22 ianuarie) şi "Un weekend cu familiile în familie" (29 ianuarie), ambele la Centrul "Gaudium et Spes" de la Traian; întâlnire cu un grup de familii la Iaşi (30 ianuarie).
Exerciţii spirituale
Comunitatea fraţilor de la Institutul Teologic Franciscan din Roman organizează şi anul acesta două serii de exerciţii spirituale pentru persoane consacrate şi laici: 24-30 iulie, îndrumător: pr. Marius Vătămănelu, OFMConv. (pentru persoanele consacrate) şi 1-6 august, îndrumător: pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv. (pentru persoanele consacrate şi laici). Pentru înscriere şi alte informaţii: pr. Alexandru Olaru, OFMConv. (tel. 0767.994.512, e-mail: [email protected]), pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv. (tel. 0763.193.327, e-mail: [email protected]) şi pr. Marius Vătămănelu, OFMConv. (tel. 0768.417.488, e-mail: [email protected]).
Din agenda episcopului Iosif Păuleţ
• 1 ianuarie: Celebrarea Liturghiei în catedrala nouă • 2 ianuarie: Celebrarea Liturghiei transmise la Radio Iaşi din catedrala nouă • 9 ianuarie: Celebrarea Liturghiei în capela Seminarului Mare şi binecuvântarea anuală a celor ce locuiesc ori învaţă în acest institut • 13 ianuarie: Binecuvântarea anuală a Centrului Rezidenţial pentru Preoţi de la Bârnova, împreună cu PS Petru Sescu, episcop auxiliar, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit • 16 ianuarie: Celebrarea Liturghiei în Parohia Podu Iloaiei • 21 ianuarie: Întâlnire la sediul Episcopiei cu echipa de lucru la dosarul de beatificare "Dumitru Matei", faza diecezană • 23 ianuarie: Celebrarea Liturghiei în Duminica Bibliei în catedrala nouă • 24 ianuarie: Participare la manifestările prilejuite de Ziua Unirii în municipiul Iaşi • 27-28 ianuarie: Vizită la Seminarul Liceal din Bacău • 29 ianuarie: Celebrarea Liturghiei cu recviem în Parohia Tupilaţi în amintirea sorei Savina Muraru, SCMP, care a slujit mai mulţi ani la Episcopie şi în parohiile unde PS Iosif Păuleţ a fost paroh • 30 ianuarie: Celebrarea Liturghiei de deschidere a fazei diecezane a procesului de beatificare a părintelui Dumitru Matei, în catedrala nouă • 31 ianuarie: Celebrarea Liturghiei în capela Căminului pentru studenţi "Dominic Savio" din Iaşi, cu binecuvântarea anuală a căminului.
"Slujiţi Domnului cu bucurie"
În luna ianuarie, PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, a participat la celebrări euharistice în parohiile: Adjudeni (1 ianuarie); Buhoci (2 ianuarie); Bacău "Fericitul Ieremia Valahul" (6 ianuarie); Oţeleni (9 ianuarie); Valea Lupului (16 ianuarie); Piatra Neamţ "Sfântul Iosif Muncitorul" (23 ianuarie); Slănic Moldova, la 10 ani de la moartea pr. Francisc Căzănel (26 ianuarie).