Orice creştin credincios romano-catolic aşteaptă cu mare dor începutul unui nou an bisericesc, Adventul, şi se pregăteşte intens pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul. În ce constă această pregătire? Textele biblice, propuse de Biserică spre lectură şi meditaţie în acest timp sfânt, ne ajută zi de zi, duminică de duminică, să parcurgem cu folos acest drum de credinţă.
Curios e faptul că în prima duminică din Advent, care marchează începutul pregătirii, Biserica ne îndreaptă atenţia spre a doua venire vizibilă a lui Isus, cea de la sfârşitul lumii. De ce face acest lucru? O face pentru a ne ajuta să nu pierdem din vedere această venire finală în timp ce ne pregătim pentru prima sa venire de la Crăciun. Venirea lui Isus de la Crăciun, ca şi toate venirile sale zilnice la noi, are menirea să ne pregătească temeinic pentru venirea sa de la sfârşitul lumii. Ţinând cont de tonul apocaliptic, înspăimântător, pe care îl foloseşte Isus atunci când ne vorbeşte despre venirea sa finală, parcă ne cuprinde groaza. Dar n-ar trebui. Mai bine e să ne păstrăm calmul, să veghem cu grijă şi să avem încredere, de vreme ce invocăm această venire la fiecare Sfântă Liturghie din timpul anului, atunci când preotul spune, imediat după Tatăl nostru, "aşteptând speranţa fericită şi venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos", iar noi răspundem prompt: "Căci a ta este împărăţia, şi puterea, şi mărirea în veci!".
În a doua şi a treia duminică din Advent, Biserica aduce în prim-plan figura botezătorului Ioan, prin glasul căruia suntem chemaţi să pregătim calea Domnului. Suntem chemaţi la pocăinţă, la convertire, la o schimbare a minţii şi a inimii. De remarcat că drumul de străbătut în Advent este, înainte de toate, spre interior, acolo unde trebuie să facem ordine şi curăţenie. Pornind de aici, să ne deschidem apoi spre exterior, adică spre fraţii noştri, pentru a-i ajuta, pentru a merge împreună cu ei în întâmpinarea lui Isus, sub impulsul Duhului Sfânt, cel care însufleţeşte mereu Biserica, o face să fie vie. Iar Biserica, să nu uităm, o formăm noi, cei botezaţi.
În sfârşit, în a patra, şi ultima, duminică din Advent, atenţia ne este îndreptată direct spre Mama lui Isus, Fecioara Maria, aceea care, în ziua Bunei-Vestiri, l-a primit în sânul ei feciorelnic pe Fiul lui Dumnezeu, trecând prin multe încercări. Apare şi figura lui Iosif, logodnicul Mariei, bărbat drept, care a luat-o la sine pe logodnica sa, a ocrotit-o şi i-a fost mereu alături.
Două lucruri să nu uităm în Advent: primul, că noi, cei botezaţi, suntem copiii lui Dumnezeu şi, în această calitate, trebuie să pregătim aşa cum se cuvine venirea lui Isus; al doilea, că şi ceilalţi oameni, semenii noştri, sunt şi ei copiii lui Dumnezeu. Se relatează că fiica unui rege al Franţei, orgolioasă şi isterică, o certa încontinuu pe o slujitoare a sa şi într-o zi i-a strigat răspicat: "Nu ştii că eu sunt fiica regelui tău?" La care slujitoarea i-a răspuns: "Şi tu nu ştii că eu sunt fiica Dumnezeului tău?" Iar în privinţa semenilor noştri, să reţinem cuvintele Sfântului Ciprian: "Nu-l poate avea pe Dumnezeu ca tată cel care nu-l are pe aproapele ca frate".
Adventul şi Crăciunul ne cheamă să dezvoltăm în noi simţul filiaţiunii divine şi al fraternităţii umane. Numai aşa putem trăi în linişte şi pace!
Vă urez tuturor Advent rodnic şi Crăciun binecuvântat!
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi
