Cea mai sfântă săptămână din timpul anului liturgic este săptămâna dinaintea Paştelui. Poporul credincios îi spune "Săptămâna Mare". În această săptămână au avut loc evenimente care au schimbat radical istoria lumii.
Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, luând asupra sa păcatele lumii, le-a spălat în sângele său vărsat pe cruce şi ne-a adus mântuirea. Jertfa crucii sale este dovada supremă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Privind crucea lui Isus, putem spune fără teama de a greşi că Dumnezeu nu ne-a iubit în glumă. Dar, în acelaşi timp, învăţăm cât de mare este răutatea păcatului. Acest lucru l-a făcut pe Sfântul Ioan Crizostom (347-407) şi apoi pe Sfântul Dominic Savio (1842-1857) să ia ca deviză în viaţă: "Mai degrabă moartea decât păcatul!" Şi, chiar dacă am păcătuit, trebuie să ştim că avem un mijlocitor la Tatăl şi că sângele lui Cristos ne curăţă de orice păcat (cf. 1In 1,7).
Noi suntem aceia care trebuia să fim pironiţi pe cruce şi, în loc de apă, să ni se dea fiere amară şi oţet acru ca să murim mai repede, dar, iată, Dumnezeu a voit ca Fiul său să fie pironit, să fie adăpat el cu fiere şi oţet şi să moară el pentru noi (cf. In 18,29-30), fapt care l-a mirat pe Pilat (cf. Mc 15,44). Noi trebuia să stăm goi şi morţi pe cruce, ca privelişte pentru cer şi pământ a ceea ce înseamnă răutatea păcatului, dar, iată, Dumnezeu a voit ca Fiul său să îndure această ruşine pentru noi, pentru a ne dobândi mântuirea (cf. 1Cor 4,9). Noi suntem aceia care trebuia să fim coborâţi de pe cruce pentru a fi înmormântaţi pentru veşnicie, dar, iată, Dumnezeu a voit ca Fiul său să fie coborât în mormânt, spre negrăita durere a mamei sale Maria şi a prietenilor săi, ca să ne poată cuprinde cu jertfa sa mântuitoare pe toţi cei pierduţi de deasupra pământului şi pe cei de sub pământ şi să ne conducă la învierea din morţi (cf. Os 6,2; Lc 24,46).
Păcatul a fost al nostru, dar nu noi am fost cei care am suferit, ci Slujitorul nevinovat al lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos. Aceasta a fost voinţa lui Dumnezeu. Iar la iubirea lui suntem chemaţi să răspundem cu iubirea noastră. Cum? Plângându-ne păcatele şi realizând o adevărată convertire în viaţa noastră. Numai aşa vom putea gusta din plin bucuria Învierii.
Să reţinem bine că nu putem vorbi despre învierea lui Isus făcând abstracţie de pătimirea sa. Cartea Faptele Apostolilor ne relatează în capitolul 17 despre Sfântul Apostol Paul că a vorbit la Atena despre Isus, dar a vorbit trecând direct la înviere. Rezultatul? Nu numai că nu s-au convertit mulţi la creştinism, ci l-au luat şi în râs (cf. Fap 17,16-34). Şi-a dat imediat seama că a greşit vorbind despre învierea lui Isus sărind peste pătimirile sale. De aceea, atunci când a ajuns la Corint, a început predica despre Isus, vorbind corintenilor despre pătimirile Domnului (cf. 1Cor 1,23-24). Rezultatul? Oamenii de acolo, mai ataşaţi de idoli decât cei de la Atena, l-au primit bine şi s-au convertit în masă. Nimic nu mişcă mai mult sufletele păcătoşilor decât pătimirile iubitoare ale lui Isus faţă de noi. Să medităm mai mult la pătimirile lui Isus pentru a înţelege mai bine că Dumnezeu nu ne-a iubit în glumă.
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi
