de pr. Cristian Diac
Numit la 20 martie 2021 episcop auxiliar al Diecezei de Roma şi consacrat la 1 mai, PS Benoni Ambăruş a celebrat prima Sfântă Liturghie în calitate de episcop în comunitatea natală, Somuşca, în sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, duminică, 15 august. Catolicii din România şi mai ales cei din satul său natal, indiferent în ce colţ al lumii se găseau, au simţit o deosebită bucurie la auzul ştirii că un fiu al satului a primit o aşa de mare binecuvântare, să fie ales pentru o demnitate eclezială atât de importantă.
Preasfinţitul Benoni a venit acasă după multe zile de aşteptare ca să-i mulţumească bunului Dumnezeu pentru acest mare dar. Să-i mulţumească nu oriunde, ci în biserica în care a crescut, a primit sacramentele, în care a petrecut ore întregi în rugăciune în faţa Sfântului Sacrament, hrănind şi întărind credinţa şi chemarea sa la viaţa de preot, de urmaş al lui Cristos. Preasfinţitul Benoni a dorit să celebreze această Sfântă Liturghie înconjurat de preoţii originari din Somuşca şi de credincioşii din această comunitate.
Duminică, 22 august, la invitaţia PS Iosif Păuleţ, episcopul auxiliar de Roma a prezidat la Iaşi Sfânta Liturghie a hramului Catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină", în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop emerit, a primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a preoţilor din Iaşi, dar şi din diferite colţuri ale diecezei, şi a comunităţii credincioşilor. Exprimându-şi mulţumirea de "a împărtăşi cuvântul şi trupul lui Cristos", i-a invitat pe toţi în cadrul predicii de a prelua bucuria Mariei de la Buna-Vestire şi de a simţi că Domnul este cu fiecare creştin aşa cum a fost cu cea ridicată la demnitatea de Regină a cerului. Prezenţa PS Benoni Ambăruş nu a fost aceea a unui oaspete, ci a unui fiu al acestei Dieceze, care a văzut în fiecare slujire care i-a fost încredinţată că Biserica este o comunitate a unei familii de credincioşi unde fiecare se simte acasă.
PS Benoni Ambăruş a fost prezent pentru celebrări euharistice şi în alte comunităţi parohiale păstorite de preoţi colegi sau prieteni. A celebrat Sfânta Liturghie la Cleja (Parohia "Sfântul Marcu"), la Sagna şi la Baraţi, împărtăşind bucuria credinţei cu cei care l-au întâlnit şi le-a dăruit tuturor binecuvântarea sa episcopală.