de pr. Petru Ciobanu

La 1 septembrie 1939, Mons. Marcu Glaser a fost numit rector al Seminarului din Iaşi, oficiu pe care l-a îndeplinit până la 15 noiembrie 1941, când a fost numit şef al Misiunii Catolice din Transnistria, cu sediul la Odessa.

Deşi se vehiculează că numirea Mons. Marcu Glaser ca rector a avut loc la 1 aprilie 1939, considerăm puţin probabilă această dată, întrucât, la 18 mai 1939, Glaser îi scria episcopului Robu de la Chişinău, informându-l despre situaţia din parohia sa. În acelaşi an, la 27 mai, pr. Francisc Krajewski îi scria şi el episcopului de Iaşi, spunându-i că "sunt bucuros că mă aflu la Păr. Monsenior M. Glaser". La 1 iunie 1939, parohul de Chişinău îi scria iarăşi lui Robu, rugându-l să-i fie lăsat Krajewski; mai mult, îi scria că a dorit personal să ceară pentru acest preot tânăr numirea definitivă drept cooperator al său. De asemenea, dacă numirea ar fi fost la 1 aprilie, de ce abia la 9 octombrie 1939 pr. Ioan Hondru îl întreba pe episcopul Robu cine a fost numit paroh la Chişinău în locul Mons. Marcu Glaser?

La 25 iulie 1943, în Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti (după alte surse în capela Institutului "Sfânta Maria" din acelaşi oraş), Mons. Marcu Glaser a fost consacrat episcop cu titlul de Caesaropolis, consacrator principal fiind nunţiul apostolic pentru România, arhiepiscopul Andrea Cassulo, iar co-consacratori - arhiepiscopul de Bucureşti, Alexandru Th. Cisar, şi episcopul de Iaşi, Mihai Robu, din Basarabia participând pr. Hyacint Bock şi pr. Nicolae Szczurek. La 28 iunie, Marcu Glaser era deja în drum spre Odessa, oprindu-se pentru două zile la Chişinău, unde, alături de Mihai Robu, a celebrat o Liturghie pontificală. Luarea în posesie a catedralei din Odessa a avut loc la 1 august acelaşi an.

Iată ce scria despre Mons. Marcu Glaser revista Lumina creştinului din iulie-august 1943: "Această ascenziune în cele mai importante posturi de răspundere dovedeşte de la sine alesele calităţi spirituale şi intelectuale ale Mons. Dr. Marcu Glaser. Ex. Sa era mai întâi preotul în înţelesul plin al cuvântului. Trăia adevărurile, ce le propovăduia pe catedre şi pupitrul bisericelor, edificând pe toţi cu exemplul său de umilinţă şi bunătate".

Ca urmare a înaintării spre Vest a Armatei Roşii, episcopul Marcu Glaser s-a refugiat în România. Scriindu-i episcopului Mihai Robu în februarie 1944, se arăta îngrijorat de soarta preoţilor rămaşi în Misiunea din Transnistria, cu care pierduse orice contact. La 31 martie acelaşi an, Glaser făcea parte din cele 138 de persoane din serviciul Episcopiei de Iaşi care urmau să fie evacuate la Beiuş, în Transilvania, însă a ales să se stabilească la Bucureşti, fiind găzduit de arhiepiscopul Alexandru Cisar.

La 20 octombrie 1944, după moartea subită a episcopului Mihai Robu, Papa Pius al XII-lea l-a numit pe Mons. Marcu Glaser administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, "cu toate drepturile, facultăţile şi obligaţiunile care decurg din această demnitate", fapt ce îi era adus la cunoştinţă de nunţiul Andrea Cassulo. Această funcţie a îndeplinit-o până la înscăunarea Fericitului Anton Durcovici ca episcop de Iaşi, la 5 aprilie 1948, fiind apoi numit vicar general al Diecezei de Iaşi. După arestarea episcopului Durcovici, Marcu Glaser a preluat din nou conducerea Diecezei de Iaşi, fiind însă sistematic împiedicat de regimul comunist să desfăşoare o activitate pastorală normală. În anul 1950, a fost supus unor anchete repetate din partea Securităţii din Iaşi, situaţie care i-a provocat un atac de cord. A murit la 25 mai 1950. Ultimele sacramente i-au fost administrate de pr. Gaspar Bachmeier, originar din Basarabia, şi a fost înmormântat la 27 mai 1950 în Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi.