de dr. Bianca Hanganu
La acest moment, vaccinurile pot preveni 26 dintre bolile cu care se confruntă omenirea, unele dintre acestea fiind foarte grave şi ameninţătoare de viaţă. Dintre cele 26, în România sunt disponibile 17 vaccinuri, iar dintre acestea, 11 sunt acoperite de schema naţională de vaccinare. Adică sunt vaccinuri pe care statul român le asigură gratuit tuturor copiilor din ţara noastră, urmând recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Istoria păstrează în amintire numeroase boli contagioase mortale care au fost eradicate cu ajutorul vaccinurilor: variola - boala cumplită care a dispărut complet din lume în anul 1980 prin eforturile susţinute ale OMS, poliomielita, febra tifoidă, holera, antraxul şi tetanosul - care la ora actuală sunt prezente doar izolat, în anumite regiuni ale lumii din Africa sau Asia.
Vaccinul ROR este vaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei şi a fost introdus în anul 1988. Se administrează în două doze: prima doză la vârsta de 12 luni, iar a doua doză la vârsta de 5-7 ani.
Rujeola este produsă de virusul rujeolos. Se manifestă ca o boală respiratorie severă, este deosebit de contagioasă, iar în unele cazuri poate conduce la deces. La început pare o răceală banală cu: febră foarte înaltă, scurgerea unor secreţii din cavitatea nasului, ochi înroşiţi, erupţie pe piele - iniţial pielea feţei şi a capului, apoi restul corpului, până la aspectul de "copil stropit cu vopsea". Starea generală este alterată marcat. Complicaţiile rujeolei apar frecvent şi sunt deosebit de grave: 1 din 4 copii ajunge la spital din cauza gravităţii bolii, 1 din 1.000 de cazuri prezintă inflamaţia creierului şi 1-2 din 1.000 de cazuri se pot solda cu deces, în ciuda celor mai bune îngrijiri medicale. O persoană bolnavă poate infecta 9 din 10 persoane aflate în anturajul ei. Riscul este major pentru copiii mai mici de nouă luni care nu pot fi vaccinaţi şi care, dacă se îmbolnăvesc, pot suferi forme grave ale afecţiunii.
Oreionul se mai numeşte parotidită epidemică şi este produs de virusul urlian. Afectează în principal glanda salivară parotidă, însă numeroase alte structuri anatomice pot fi afectate: glandele lacrimale, pancreasul, tiroida, testiculele, ovarele şi meningele (învelişul extern al creierului). Manifestări: durere locală, mărirea de volum a glandelor salivare, gât umflat. Iniţial umflătura este pe o singură parte, apoi interesează şi partea opusă. Bolnavul simte durere marcată în părţile laterale ale bărbiei. Articulaţia dintre mandibulă şi baza craniului poate fi blocată - cu imposibilitatea mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii. Pot apărea gust amar, greaţă, durere la înghiţire şi durere abdominală. Poate fi afectat nervul acustico-vestibular, cu apariţia tulburărilor de auz, sub forma hipoacuziei - scăderea percepţiei auditive. Interesarea testiculelor este sub forma inflamaţiei, denumirea fiind de orhită şi poate conduce la atrofie testiculară şi sterilitate. La fete, corespondentul este inflamaţia ovariană sau ooforita. Implicarea creierului produce encefalita. Afectarea pancreasului va conduce la pancreatită şi la apariţia diabetului zaharat.
Rubeola este produsă de virusul rubeolic. Manifestările clinice încep cu febră moderată, de circa 38-38,5°C, durere de cap, indispoziţie, iritabilitate, oboseală, disfagie - adică dificultăţi la înghiţire - şi consecutiv refuzul alimentaţiei. Manifestările cutanate apar la o zi după scăderea febrei, iniţial la nivelul feţei şi în spatele urechilor, apoi se extind până la trunchi şi la membre. Aceste manifestări implică apariţia unor pete de culoare roz, de formă rotundă sau ovală. Durata nu este una fixă sau universal valabilă: la unele persoane poate să dispară în câteva ore, iar la alte persoane după două-trei zile. Aceste manifestări cutanate sunt deseori singura manifestare clinică a bolii.
N.B.: La ora actuală nu există dovezi valide ştiinţific pentru legătura dintre vaccinul ROR şi autism, spaţiul virtual fiind plin de ştiri false pe acest subiect.