de pr. Cristian Chinez
Conform lui Platon - dar şi mai precis: conform interpretării târziu-elenistice şi creştine a filozofiei sale - popoarele occidentale au trăit mult timp având o schemă de interpretare şi orientare potrivit căreia lumea ar fi împărţită în lumea aceasta ca ireală şi lumea cealaltă ca reală. Drept urmare, omul căuta şi îşi găsea propria destinaţie şi propria realizare în cele de dincolo, în afara celor pământeşti.
De fapt, din momentul în care Dumnezeu s-a făcut om, există o singură realitate: Cristos. Dumnezeu nu mai este în afara lumii, iar lumea nu mai este în afara lui Dumnezeu. Nu există două sfere, ci una singură, cea realizată de Cristos, conform căreia realitatea lui Dumnezeu şi realitatea lumii sunt unite una cu cealaltă. Iar tendinţa este cea spre împlinire, spre perfecţionare, în şi prin Cristos.
Iar "semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc" - conform constituţiei dogmatice despre Biserică, Lumen gentium - este tocmai Biserica, ea fiind în acest sens "în Cristos, ca un sacrament". Cât despre împlinire şi desăvârşire, iată perspectiva: "Biserica, la care suntem chemaţi cu toţii în Cristos Isus şi în care, prin harul lui Dumnezeu, dobândim sfinţenia, nu va ajunge la împlinire decât în gloria cerească, atunci când va veni timpul desăvârşirii tuturor lucrurilor şi când, împreună cu neamul omenesc, întreg universul... va fi refăcut cu desăvârşire în Cristos" (LG 48).
