de dr. Bianca Hanganu

În cele mai puţine cuvinte, faringita se referă la inflamaţia faringelui. Faringele este un "tub" comun pentru aparatul respirator şi aparatul digestiv, care face legătura între cavitatea nazală şi laringe, respectiv între cavitatea bucală şi esofag. Partea comună dintre aceste căi este situată la nivelul gâtului.

Având în vedere că este un segment comun digestiei şi respiraţiei, faringele ne permite:

- respiraţia atât pe nas, cât şi pe gură - important mai ales atunci când nasul este blocat;

- alimentaţia atât pe gură, cât şi pe nas, printr-un tub introdus prin cavitatea nazală în esofag şi apoi în stomac - atunci când dintr-o cauză medicală alimentaţia pe gură este imposibilă.

Tot la nivelul faringelui, în porţiunea superioară, se găsesc şi amigdalele palatine.

Inflamaţia faringelui apare de regulă în sezonul rece şi este determinată de virusuri sau bacterii. Cel mai des, virusurile care determină faringită sunt din categoria rinovirusuri - adică acelea care determină "răceala banală", virusurile gripale şi virusul mononucleozei infecţioase. Însă faringita mai poate apărea şi în rujeolă (denumită şi pojar), varicelă, difterie, tuse convulsivă sau infecţie cu streptococ grup A.

Perioada de incubaţie - deci perioada de la infecţie şi până la apariţia manifestărilor - variază între două şi cinci zile. Manifestarea principală este durerea de gât, asociată cu senzaţie de gât uscat, iritat, senzaţie de mâncărime şi dificultăţi la înghiţire sau înghiţire dureroasă. Celelalte manifestări depind de cauza care a determinat apariţia faringitei. De exemplu, atunci când cauza este rinovirusul sau un virus gripal, pe lângă durere de gât mai apar strănut, secreţii nazale transparente, durere de cap, tuse, senzaţie de oboseală, dureri musculare, febră şi frison. În cazul mononucleozei, manifestările care trebuie să atragă atenţie sunt înroşirea pielii şi mărirea de volum a ganglionilor limfatici din zona gâtului (îi puteţi detecta la simpla palpare a zonei laterale a gâtului, fiind simţiţi ca nişte formaţiuni dure, de formă ovalară). Atunci când cauza este streptococul, aspectul mucoasei gâtului este de culoare roşie, cu petele de culoare albicioasă sau gri, amigdalele sunt mărite de volum, persoana poate simţi un gust neobişnuit neexplicat în gură şi mai poate apărea senzaţia de greaţă. În cazul infecţiei cu virus, persoana este contagioasă (deci poate răspândi boala) cât timp este prezentă febra, iar în cazul infecţiei cu bacterie, contagiozitatea durează până la 24 de ore de la începerea tratamentului cu antibiotice.

După cum simptomatologia este diferită în funcţie de cauza care a determinat apariţia faringitei, la fel este şi în cazul tratamentului: este diferit în funcţie de cauză. Astfel, dacă infecţia este de cauză bacteriană (şi doar în aceste cazuri), medicul va recomanda administrarea de antibiotice. Antibioticele sunt recomandate numai în cazul infecţiilor bacteriene. Dacă faringita a apărut din cauza unui virus, antibioticele nu pot vindeca faringita. Mai mult, administrarea abuzivă de antibiotice, atunci când acestea nu sunt recomandate de către medic, pot conduce la rezistenţa la antibiotice. Astfel că atunci când va fi cu adevărat nevoie de tratament antibiotic, acesta nu îşi va mai face efectul. În cazul infecţiei cu virus, tratamentul vizează ameliorarea simptomatologiei. De exemplu, pentru scăderea febrei se pot administra medicamente de tip paracetamol şi ibuprofen, după o consultaţie anterioară cu medicul de familie. Pentru ameliorarea durerilor de gât se pot administra comprimate antiseptice de supt. De asemenea, pentru prevenirea deshidratării se recomandă consumul de lichide (apă, ceai, supe calde). Pentru cei care pot, se mai recomandă gargara cu apă călduţă sărată - atenţie, însă, doar după consultarea medicului de familie, deoarece apa sărată nu este indicată persoanelor care suferă de anumite afecţiuni (precum hipertensiunea arterială).

Ca în toate bolile, cel mai important este să le prevenim. Pentru prevenirea infecţiilor faringiene, se recomandă igiena corespunzătoare a mâinilor (spălarea cu apă şi săpun înainte de masă şi după ce aţi strănutat sau aţi tuşit sau utilizarea dezinfectantului atunci când apa şi săpunul nu sunt disponibile), evitarea împărţirii mâncării şi băuturilor şi evitarea utilizării în comun a ustensilelor de bucătărie.