de pr. Adrian Blăjuţă, director al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale ERCIS

Ziua Comunicaţiilor Sociale (Ziua Presei în Dieceza de Iaşi), sărbătorită duminică, 16 mai, va fi o nouă ocazie pentru a reflecta asupra rolului mass-media în viaţa noastră. În parohiile din Moldova se vor face rugăciuni speciale pentru cei care sprijină şi beneficiază de mijloacele de comunicare socială, fiind, în acelaşi timp, o ocazie de a sprijini vestirea evangheliei prin toate mijloacele. Totodată, se va face o colectă specială pentru susţinerea financiară a Radio ERCIS FM, radioul nou-înfiinţat al Diecezei de Iaşi, în special pentru acoperirea costurilor pentru emiţătoarele şi antenele radio necesare pentru emisia radio în Moldova.

"Vino şi vezi!" Aceste cuvinte ale apostolului Filip sunt centrale în evanghelie: vestirea creştină, înainte de cuvinte, este făcută din priviri, mărturii, experienţe, întâlniri, apropieri. Într-un cuvânt, viaţă. Tocmai aceste cuvinte din Evanghelia după Ioan (1,43-46) au fost alese de Papa Francisc ca temă a Mesajului pentru cea de-a 55-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale. "A comunica întâlnind persoanele cum şi unde sunt" este subtitlul mesajului. În schimbarea epocală pe care o trăim, într-un timp care ne obligă la distanţa fizică din cauza pandemiei, comunicarea poate face posibilă apropierea necesară pentru a recunoaşte ceea ce este esenţial şi a înţelege cu adevărat sensul lucrurilor.

Nu cunoaştem adevărul dacă nu trăim experienţa lui, dacă nu întâlnim persoane, dacă nu suntem părtaşi de bucuriile şi durerile lor. Vechea vorbă "Dumnezeu te întâlneşte acolo unde eşti" poate fi un ghid pentru cei care sunt angajaţi în munca mass-media sau a comunicaţiilor în Biserică. În chemarea primilor discipoli, cu Isus care merge ca să-I întâlnească şi îi invită să-l urmeze, vedem şi invitaţia de a folosi toate mijloacele de comunicare pentru a ajunge la persoane acolo unde trăiesc.

Acesta este şi motivul pentru care Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin Oficiul pentru Comunicaţii Sociale, se implică într-un mod special pentru a ajunge la credincioşi şi prin mijloacele de comunicare în masă, conştientă şi de timpurile dificile pe care le trăim. S-au făcut investiţii majore în tehnică, au fost angajate persoane care pun mult suflet în ceea ce fac.

La 15 iulie 2020 a fost înfiinţată Asociaţia "Presa Bună", care are ca scop coordonarea, gestionarea cât mai bună şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare ale Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, alăturând scrierilor bune răspândirea veştii celei bune şi prin mijloacele audio-video ale Episcopiei, în special prin: Editura "Presa Bună" - cu publicaţiile: "Lumina creştinului" (8.715 abonaţi anul acesta), "Isus, prietenul copiilor" (1.947 de abonaţi anul acesta) şi "De la răsărit până la apus" (3.961 de abonaţi anul acesta), calendarul de perete şi agenda liturgică; site-ul oficial al Diecezei de Iaşi, www.ercis.ro, care a avut în ultimul an în medie 23.622 pagini vizualizate zilnic, cu o medie de 1.334 de vizitatori unici pe zi, din peste 40 de ţări, de pe această pagină putând fi urmărite în direct pe internet celebrările liturgice de la Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, dar şi din alte 26 de biserici din dieceză; pagina Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) (cu 75.714 urmăritori la 26 aprilie) şi canalul video de YouTube (www.youtube.com/ercisro) (cu peste 15.000 de abonaţi). Prin intermediul acestor canale se transmit în direct celebrările din catedrala din Iaşi. În perioada pandemiei, zeci de mii de credincioşi beneficiază de aceste transmisiuni care sunt deseori preluate de aproape zece televiziuni. Primim la redacţie, inclusiv la transmisiuni, zeci de mii de mesaje. Din Asociaţia "Presa Bună" face parte şi Librăria "Presa Bună" din Iaşi, cu un nou sediu din august 2020 şi o ofertă mult mai largă de cărţi obiecte de cult şi devoţionale, care îi însoţesc pe credincioşi în trăirea vieţii de credinţă şi în educaţia religioasă.

Întrucât ne-am dat seama de importanţa transmisiunilor audio/ video pentru credincioşi, am simţit nevoia de a face un pas mai departe în direcţia realizării unui radio diecezan, fapt împlinit prin inaugurarea Radio ERCIS FM, din ziua de 19 martie, în solemnitatea Sfântului Iosif. Deja mii de persoane ascultă on-line acest radio, prin intermediul aplicaţiilor de pe telefon şi a playerului de pe site-ul radioului: www.ercisfm.ro (de pe această pagină pot fi descărcate şi aplicaţiile pentru telefoane), dar şi de pe pagina Facebook, www.facebook.com/ercisfm.ro. Programele radio pot fi ascultate şi prin apel telefonic, de pe fix sau mobil, la numărul de telefon 031/5040409 (tarif normal, minute naţionale). ERCIS FM vine în întâmpinarea nevoilor spirituale ale credincioşilor romano-catolici, în primul rând, dar şi a celor care vor să afle mai multe despre cultură, sănătate, viaţa de familie sau vor să asculte diferite genuri muzicale etc.

La aceste proiecte se adaugă şi cele două edituri din dieceză, "Sapientia" şi "Serafica", dar şi iniţiativele mass-media din diferitele parohii ale diecezei.

Totodată, continuă transmiterea Liturghiei duminicale şi din sărbătorile de poruncă din catedrala nouă din Iaşi, la Radio Iaşi, pe frecvenţa AM 1.053 KHz, de la ora 8.03 până la ora 9.00, anul acesta împlinindu-se 15 ani de transmitere a Sfintei Liturghii la Radio Iaşi.

Continuă colaborarea cu TVR Iaşi, unde se transmite la fiecare două săptămâni emisiunea "Lumina creştinului", moderată de pr. Adrian Blăjuţă, şi cu Apollonia TV, pentru emisiunea săptămânală cu titlul "Sub semnul crucii", moderată de pr. Felix Roca; împreună cu postul Iaşi TV Life sunt realizate meditaţii video, cu titlul "Să ne rugăm împreună!"

Pe teritoriul Diecezei de Iaşi pot fi ascultate programele Radio Maria şi vizionate transmisiunile Sfintelor Liturghii la Maria TV.

Încredinţăm Domnului începutul de drum al Radio ERCIS FM, un radio de suflet pentru suflet, dar şi toate proiectele mass-media din Dieceza de Iaşi. Mulţumim tuturor celor care citesc, răspândesc şi sprijină mijloacele de comunicare ale diecezei, pentru rugăciune, pentru sprijinul material pe care îl veţi oferi la colectele din Ziua Presei, din ziua de 16 mai, dar şi pentru toată susţinerea pe care ne-o veţi oferi în continuare!

* * *

În Ziua Comunicaţiilor Sociale anul acesta, va fi lansat la Bucureşti proiectul ANGELUS Tv, o iniţiativă pentru toţi cei care îşi doresc de mulţi ani o televiziune catolică în ţara noastră, pentru întreaga comunitate din ţară şi diaspora, de orice limbă şi rit. La acest proiect, ERCIS Media, departamentul audio-video al Episcopiei de Iaşi, şi ERCIS FM vor fi printre primii contributori, alături de ORA CAtOLICĂ - SIGNIS România, CatedralaONLINE - Arhidieceza de Bucureşti, SANCTUS LADISLAUS MEDIA - Dieceza de Oradea şi alţii care se vor alătura pe parcurs.

Începutul va fi on-line, iar grila de programe a ANGELUS Tv va acoperi mai multe registre: de la cel devoţional la cel informativ şi formativ. Deocamdată, sunteţi aşteptaţi on-line pe: www.angelustv.ro.

* * *

* * *

Proiectele mass-media ale Diecezei de Iaşi nu pot fi continuate fără sprijinul credincioşilor, al dumneavoastră. Colecta de anul trecut cu ocazia Zilei Presei a ajutat la achiziţionarea unei părţi din tehnica pentru studioul ERCIS FM. Colecta de anul acesta de Ziua Presei, duminică, 16 mai, va fi pentru aparatura şi antenele necesare pentru diferitele zone ale diecezei noastre, pentru ca Radio ERCIS FM să se audă şi la radiourile din casele noastre.

Puteţi susţine proiectele Oficiului pentru Comunicaţii Sociale şi printr-o donaţie în conturile:

Asociaţia "Presa Bună"

- în RON: RO16RNCB0178167711350001

- în EUR: RO59RNCB0178167711350003

- în USD: RO32RNCB0178167711350004

(bic / swift: RNCBROBU)

În fiecare biserică din Dieceza de Iaşi este o cutie în care puteţi să oferiţi donaţia dumneavoastră, conştienţi că puţin cu puţin vom reuşi ca, împreună, să ducem mai departe şi să dezvoltăm proiectele noastre cu care deja v-am obişnuit. Vă mulţumim!