de pr. Florin-Petru Sescu
După ce în Postul Mare credincioşii Diecezei de Iaşi au participat la proiectul "Cutia Speranţei", iar preoţii din parohiile participante şi binefăcătorii au început să strângă aceste cutiuţe după Paşti, văzând generozitatea extraordinară a oamenilor care a ajuns la Centrul Misionar Diecezan, mi-au venit în minte cuvintele unui tânăr pe nume Akec din Sudanul de Sud: "Părinte, nu puteam să nu-I ajut!"
Pentru a înţelege mai bine, aş vrea să vă relatez pe scurt experienţa părintelui Antonio, preot misionar pentru mult timp în Sudanul de Sud. Acesta povesteşte cum tânărul Akec a ajuns la misiune pe când avea doar 14 ani. Akec s-a refugiat pe lângă misionari după ce satul său a fost masacrat de către tribul Mundari. Era inteligent, cunoscător al limbii şi culturii propriului trib, dar şi ale altor triburi. Imediat cum a ajuns la misiune a început să înveţe catehismul şi în mai puţin de doi ani a fost botezat. După Botez le-a spus preoţilor: "În zona din care provin toţi sunt păgâni. Dacă mă întorc acolo, mă vor ucide. Aş vrea, dacă este posibil, să rămân lângă voi, să vă însoţesc şi să vă ajut în toate călătoriile, pentru a face ceva şi pentru Dumnezeu". Timp de trei ani Akec i-a urmat şi însoţit pe misionari în toate călătoriile. Primea mâncare şi apă de la misiune, dar trăia în afara ei. Într-o zi, dis-de-dimineaţă, cu capul plecat şi temător, se apropie de intrarea misiunii şi strigă: "Părinte, vă rog să mă iertaţi!" Părintele Antonio iese şi îl întreabă ce s-a întâmplat. Akec, stând la distanţă, îi arată o pată maro şi îi spune că se teme că are lepră. Părintele rămâne mirat, dar Akec continuă: "De patru ani, de când l-am întâlnit pe Isus, ajut o femeie săracă şi pe copiii ei bolnavi de lepră. M-am ferit tot timpul, dar nu ştiu cum m-am îmbolnăvit". Lăsând capul în jos, a continuat: "Părinte, nu puteam să nu-I ajut! Isus ne invită să avem grijă de toţi cei săraci, bolnavi şi în suferinţă. nu puteam să nu-I ajut!"
Părintele Antonio l-a încurajat, i-a purtat de grijă, şi-au făcut împreună analizele şi au urmat un tratament îndelungat. Povestind cele întâmplate, părintele mărturiseşte: "Rămân impresionat de bunătatea, generozitatea şi iubirea de care dau dovadă aceşti oameni. Uneori, aceşti creştini abia convertiţi ne întrec în a trăi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele."
"Părinte, nu puteam să nu-I ajut!" sunt cuvinte ce se potrivesc tuturor credincioşilor din Dieceza de Iaşi şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă. Pentru cei care s-au hotărât să ajute misiunile, generozitatea a presupus uneori sacrificiu, dar nu au renunţat să creadă că ajutorul lor este extrem de important pentru misiuni, că, deşi nu sunt misionari în acte, sunt misionari în cuget.
De fapt, misionar este tot omul care, atins de bunătatea lui Dumnezeu, se simte mişcat să întrupeze în faptele sale evanghelia, oferind o cană de apă şi o porţie de mâncare celui care nu are puterea de a-şi procura singur. Deşi activitatea lui nu trece graniţele propriei comunităţi, el se simte încurajat să ofere mica lui contribuţie pentru Dumnezeu şi pentru evanghelie.
Centrul Misionar Diecezan, în numele misionarilor şi al oamenilor din misiuni, mulţumeşte tuturor comunităţilor şi tuturor binefăcătorilor care au spus în sinea lor asemenea lui Akec: "Părinte, nu puteam să nu-I ajut!"
