• În dimineaţa zilei de 1 mai, după ce a celebrat Sfânta Liturghie, a trecut la Domnul pr. Ion M. Solomon, în vârstă de 63 de ani, paroh al Parohiei "Fericitul Ieremia Valahul" din Năvodari. S-a născut la 20 august 1958, la Luizi-Călugăra. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1984, la Iaşi. Luni, 3 mai, la ora 18.00, în Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Năvodari a fost celebrată o Sfântă Liturghie cu recviem pentru sufletul răposatului părinte. Marţi, 4 mai, trupul părintelui a fost transportat în localitatea natală, Luizi-Călugăra, unde s-a celebrat o Sfântă Liturghie cu recviem în Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci", la ora 18.00. Liturghia de înmormântare, celebrată miercuri, 5 mai, la capela cimitirului din Osebiţi, a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ. A concelebrat PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti.