În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Roma, a fost prezentat la 22 iunie mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru prima Zi Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor. Papa a voit ca această zi să se celebreze în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea Sfinţilor Ioachim şi Ana, bunicii lui Isus, care în calendarul roman sau latin cade anual pe 26 iulie. Prin urmare, în acest an va fi duminică, 25 iulie.

Tema aleasă pentru această zi se inspiră din cuvintele lui Isus adresate discipolilor înainte de a se înălţa la cer: "Eu sunt cu tine în toate zilele" (cf. Mt 28,20). Papa le aminteşte bătrânilor că şi el este bătrân, că a trecut cu greu prin perioada de pandemie: "Pandemia a fost o furtună neaşteptată şi furioasă, o grea încercare care s-a abătut asupra vieţii fiecăruia, dar care nouă, bătrânilor, ne-a acordat un tratament special, un tratament mai dur. Foarte mulţi dintre noi s-au îmbolnăvit şi mulţi au plecat dintre noi sau au văzut cum se stinge viaţa propriilor soţi ori a celor dragi, foarte mulţi au fost constrânşi la singurătate pentru o perioadă foarte lungă, izolaţi. Domnul cunoaşte fiecare suferinţă a noastră din acest timp. El este alături de cei care trăiesc experienţa dureroasă de a fi puşi deoparte. Solitudinea noastră, pe care pandemia a făcut-o mai apăsătoare, nu-i este indiferentă".

Sfinţii Ioachim şi Ana, bunicii lui Isus, au trecut şi ei prin momente grele, dar Dumnezeu i-a consolat printr-un înger: "Ioachime, Ioachime, Domnul a ascultat rugăciunea ta stăruitoare!" Dumnezeu, care nu iese niciodată la pensie, nu-i părăseşte niciodată pe cei care se încred în el.

"Eu sunt cu tine în toate zilele. Ţi-o spune ţie, mi-o spune mie, o spune tuturor. Acesta este sensul acestei zile care am vrut să fie marcată prima oară chiar în acest an, după o lungă izolare şi o reluare încă lentă a vieţii sociale: ca fiecare bunic, fiecare bătrân şi bătrână, mai ales cei mai singuri dintre noi, să primească vizita unui înger! Uneori, ei vor avea faţa nepoţilor noştri, alteori a rudelor, prietenilor dintotdeauna sau a celor pe care i-am cunoscut chiar în acest moment dificil. În această perioadă, am învăţat să înţelegem cât de importante sunt pentru fiecare dintre noi îmbrăţişările şi vizitele. Şi cât mă întristează faptul că în unele locuri acestea nu sunt încă posibile!"

Papa le mai aminteşte bătrânilor că "nu există o vârstă de pensionare în ceea ce priveşte îndatorirea de a vesti evanghelia, îndatorirea de a transmite tradiţiile către nepoţi". Îl aminteşte apoi pe profetul Ioel care a rostit cândva această făgăduinţă: "Bătrânii voştri vor avea vise şi tinerii voştri vor avea viziuni" (3,1). Viitorul lumii este în această alianţă dintre tineri şi bătrâni. Cine, dacă nu tinerii, pot lua visele bătrânilor şi să le ducă mai departe? Dar pentru aceasta este necesar să continuăm să visăm: în visele noastre de dreptate, de pace şi de solidaritate se află posibilitatea ca tinerii noştri să aibă noi viziuni şi să poată construi împreună viitorul.

Ce frumos încheie papa mesajul său adresat bătrânilor! "Fiecare dintre noi să înveţe a repeta tuturor, mai ales celor mai tineri, cuvintele de mângâiere pe care astăzi le-am auzit îndreptate către noi: Eu sunt cu tine în toate zilele. Înainte şi curaj! Domnul să vă binecuvânteze!"

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi