de prof. dr. Alois Gherguţ
Auzim adesea expresia "semnele timpului", care, de cele mai multe ori, ne trimite cu gândul la mesajele pe care divinitatea le transmite către noi. De asemenea, acest subiect a inspirat şi a dat naştere la o diversitate de scrieri şi meditaţii filozofice, teologice, ezoterice, metafizice, spiritiste, fataliste etc.
În fond, cred că semnele timpului sunt manifestări sau evenimente vizibile, cu impact mai mare sau mai mic la nivelul maselor, care ne invită la a medita cu mai multă profunzime şi determinare calea sau menirea noastră efemeră.
Fie că ele se manifestă la o scară mai mare (accesibile unei mase mari de oameni) sau la o scară mai mică (uneori chiar şi la nivel individual, personal), semnele timpului sunt traduse şi înţelese în raport cu credinţele noastre, cu valorile asumate în decursul evoluţiei şi dezvoltării individuale sau chiar în raport cu fricile şi angoasele noastre, determinate adesea de experienţele trăite sau de traumele care ne-au marcat viaţa. Altfel spus, maniera în care omul se raportează la descifrarea semnelor timpului este influenţată de subiectivism şi de anumite particularităţi individuale (vârstă, spaţiul socio-cultural, nivel de educaţie, religiozitate, sugestibilitate etc.). În acelaşi timp, intervine şi disponibilitatea de a căuta şi descifra semnele timpului (caracteristică strâns legată de credinţă ca stare şi nu ca ritual/proces), alături de acceptarea semnelor timpului (caracteristică strâns legată de cogniţie, de nivelul nostru de înţelegere, de libertatea cugetului şi de expectanţele noastre existenţiale).
Cine poate descifra cu uşurinţă semnele timpului? Cel care se simte liber şi care se lasă provocat de acestea. Deşi toţi aparţinem aceluiaşi timp, nu toţi descoperim, vedem, înţelegem, acceptăm semnele timpului, nici chiar atunci când acestea sunt palpabile. De ce? Îndoiala, frica, autosuficienţa, mândria, orgoliul etc. nu ne permit să înţelegem sensul şi semnificaţia semnelor timpului. În plus, acceptăm cu greu acele semne, evenimente, fenomene, lucruri care nu au o explicaţie raţională, logică şi care depăşesc nivelul nostru de înţelegere sau care intră în conflict cu valorile şi modelele noastre cognitive, bazate pe algoritmi, stereotipii, clişee învăţate spontan, tabuuri, axiome, dogme etc.
Pentru omul de rând, semnele timpului au fost adesea jaloane care l-au ajutat să-şi regăsească drumul în viaţă, să-şi alimenteze speranţa şi credinţa în depăşirea dificultăţilor, să-şi întărească voinţa şi motivaţia pentru noi proiecte sau activităţi de anvergură care să-i transforme viaţa înspre bine. Alteori, semnele timpului ne-au arătat că nu suntem singuri, iar cineva chiar are grijă de noi. Un exemplu grăitor este momentul petrecut în anul 1983, în plin război rece, când ofiţerul rus Stanislav Petrov de la un Centru nuclear de avertizare timpurie din fosta URSS a acţionat într-un mod pe care nu şi l-a putut explica. Sistemele de monitorizare au interceptat, în mod eronat, un atac american. În acel moment, ofiţerul Petrov a avut intuiţia de a considera că este vorba de o alarmă falsă şi a evitat să raporteze superiorilor incidentul. "Toate datele sugerau că Statele Unite au lansat un atac cu rachete. Dacă trimiteam superiorilor informaţiile, nimeni nu le-ar fi pus la îndoială. Tot ce trebuia să fac era să pun mâna pe telefon. Dar nu m-am putut mişca." Aşa a fost evitat un conflict nuclear de proporţii. După un an, în aprilie 1984, explozia de la Cernobîl, un alt semn al timpului, ne-a arătat forţa şi efectele distructive ale energiei nucleare. Azi, semnele timpului ne arată că omenirea se află la o mare răscruce...
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru fiecare dimineaţă în care tu îmi oferi un semn al timpului meu, şansa de a vedea lumina zilei şi puterea de a spera în tine!
