Eşti preţios!
de pr. Felix Roca
În numărul trecut specificam că una dintre situaţiile din care orice tânăr este chemat să se ridice este plictiseala. Singura şansă de a scăpa din mrejele plictiselii este aceea de a da aripi visurilor pe care Dumnezeu le-a pus în inima noastră.
Dar pentru a reuşi în această misiune este nevoie de o bună cunoaştere a propriei persoane şi de o sănătoasă stimă de sine, deoarece nu pot să iubesc pe cineva dacă nu ştiu cine sunt şi nu pot să ofer ceva dacă nu sunt conştient de ceea ce am.
Stima de sine este rezultatul a ceea ce gândeşte şi simte o persoană despre sine, al raportului dintre imaginea ideală şi imaginea reală. În mod normal, există trei situaţii legate de stima de sine. Stima realistă este imaginea obiectivă despre propria persoană. Presupune conştiinţa propriilor bogăţii interioare, a demnităţii personale, dar şi recunoaşterea senină a limitelor. Totodată, presupune şi conştiinţa posibilităţilor care pot fi valorificate. Lipsa de stimă (non-stima) este prezentă atunci când nu există o apreciere pozitivă a propriei persoane şi predomină o imagine negativă ce accentuează limitele şi nerealizările. Stima ne-realistă încearcă să compenseze lipsa valorilor printr-o imagine exagerată şi falsificată de sine. Într-o astfel de situaţie se declanşează acele mecanisme prin care persoana se apără de tot ceea ce ar putea atinge imaginea falsă despre sine: gafe, greşeli, acuze, umiliri etc.
Există elemente esenţiale care alimentează stima de sine realistă şi care favorizează creşterea persoanei şi capacitatea ei de a iubi. Cunoaşterea obiectivă de sine face ca persoana să fie capabilă să se perceapă aşa cum este şi să pună în valoare toate calităţile. Capacitatea de a aprecia propria viaţă presupune a mă valoriza aşa cum sunt şi a valoriza toate darurile primite, în primul rând darul vieţii. Atunci când o persoană se consideră o greşeală, o eroare, totul devine întunecat. Apoi este nevoie să se tindă spre bine. Viaţa omului este dinamică şi de aceea stima de sine se construieşte atunci când persoana aspiră, se îndreaptă spre acele valori care aduc împlinire propriei vieţi. În sfârşit, pentru a avea o stimă de sine realistă este nevoie şi de integrarea aspectelor negative prezente în propria viaţă. Limitele fac parte din viaţă şi dacă nu sunt acceptate şi integrate, vor fi o permanentă sursă de nemulţumire personală. Este nevoie să fie integrate limitele fizice (felul de a arăta, bolile etc.), limitele psihologice (lipsurile, slăbiciunile, traumele etc.), limitele morale (greşeli, vinovăţii, păcate etc.) şi limitele spirituale (lipsa credinţei, îndepărtarea de Dumnezeu, "idolatriile" etc.).
Tot ceea ce am spus până acum pare desprins dintr-un tratat de psihologie şi puţin legat de viaţa de credinţă. Dimpotrivă, lipsa unei stime de sine obiective este tot timpul o piedică în construirea unei relaţii autentice atât cu Dumnezeu, cât şi cu aproapele. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să ne iubim cu adevărat pentru a putea iubi pe alţii: "Tu eşti preţios în ochii mei, vrednic de cinste şi te iubesc" (Is 43,4). Apostolul Paul nu va uita niciodată demnitatea la care l-a înălţat Cristos: "Ridică-te şi stai pe picioarele tale. Pentru aceasta m-am arătat ţie ca să te pun deoparte ca slujitor şi martor al celor pe care le-ai văzut şi al celor pe care le vei vedea" (Fap 26,16). Dar, poate, cele mai frumoase cuvinte care să ne întărească în adevărata stimă de sine sunt acelea cu care Cristos ne asigură că nimeni nu este uitat: "Bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri" (Lc 10,20).
