de pr. Petru Ciobanu
În ziua de 2 august se vor împlini 100 de ani de când parohiile catolice din Basarabia au trecut în componenţa Diecezei de Iaşi. Cu această ocazie, vom prezenta o serie de protagonişti ai acestui eveniment şi vom începe cu figura Papei Benedict al XV-lea.
Giacomo della Chiesa s-a născut la 21 noiembrie 1854, la Geneva, fiind fiul marchizului Giuseppe della Chiesa şi al Giovannei Migliorati. După studiile de drept pe care le încheie în 1875, se dedică studiilor teologice, mai întâi în Seminarul din Genova, apoi la Colegiul Capranica şi la Universitatea Pontificală Gregoriana, fiind hirotonit preot la 21 decembrie 1878, în Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", de cardinalul Raffaele Monaco La Valletta. Devenit preot, îşi continuă studiile la Academia nobililor ecleziastici, în anul 1880 obţinând doctoratul în drept canonic.
Cariera diplomatică şi-a început-o la Madrid, alături de arhiepiscopul Mariano Rampolla del Tindaro. Revine la Roma şi, în anul 1901, ajunge subsecretar de stat. În anul 1907, Papa Pius al X-lea l-a numit arhiepiscop de Bologna, iar la 25 mai 1914 l-a creat cardinal. A fost ales al 258-lea urmaş al Sfântului Petru la 3 septembrie 1914, luându-şi numele de Benedict al XV-lea.
Jumătate din pontificatul acestui papă a coincis cu Primul Război Mondial (1914-1918), timp în care Benedict al XV-lea a depus eforturi imense pentru a readuce pacea în Europa, căutând mereu să-şi păstreze neutralitatea. A desfăşurat o intensă activitate diplomatică, fapt ce a dus la creşterea reprezentanţelor diplomatice la Vatican de la 17 în anul 1914 la 27 în anul 1922, printre care şi România, care îl primea, în 1920, pe primul nunţiu apostolic, arhiepiscopul Francesco Marmaggi. Benedict al XV-lea a promovat şi o intensă activitate umanitară, declarând că "este de datoria fiecărui om să alerge acolo unde un alt om moare". Drept urmare, în anul 1915, a fost înfiinţată "Operaţiunea Prizonierii" (Serviciul de asistenţă al răniţilor şi prizonierilor de război). A fost şi un mare promotor al misiunilor, dedicând acestui subiect important pentru viaţa Bisericii scrisoarea apostolică "Maximum illud", din 30 noiembrie 1919, primul document papal care trata într-o manieră globală problema misiunilor. Pentru viaţa internă a Bisericii, importantă a fost promulgarea, în anul 1917, a Codului de drept canonic, precum şi recunoaşterea necesităţii aprofundate a Bibliei prin enciclica "Spiritus Paraclitus", din 15 septembrie 1920.
Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat, la 27 martie 1918, pe lângă voinţa populară exprimată clar prin votul Sfatului Ţării de la Chişinău, a avut nevoie şi de o recunoaştere internaţională. Sfântul Scaun a recunoscut încorporarea spaţiului dintre Prut şi Nistru în hotarele României Mari în 1921 prin decretul consistorial "Quum nonnullae", din 2 august, prin care parohiile catolice basarabene treceau în componenţa Diecezei de Iaşi: "Deoarece unele parohii ale Diecezei de Tiraspol aflate în Basarabia acum au fost incluse între hotarele Regatului României [...], Sfântul Părinte Papa Benedict al XV-lea..., prin plinătatea puterii apostolice, a decis prin prezentul decret consistorial ca următoarele parohii: Chişinău, Tighina, Bălţi, Hotin şi Crasna, care până acum au aparţinut Diecezei de Tiraspol, să fie dezlipite de la acea dieceză şi alipite şi unite Diecezei de Iaşi pentru totdeauna, cu toate drepturile şi obligaţiile proprii acestei dieceze".
Papa Benedict al XV-lea a murit la 22 ianuarie 1922, secerat în doar patru zile de o pneumonie. Ultimele sale cuvinte au fost: "Voim să ne jertfim bucuros viaţa pentru pacea în lume". Funeraliile au avut loc la 26 ianuarie, fiind înhumat în grotele Vaticanului. Pe soclul monumentului din Istanbul dedicat lui scrie: "Marelui pontif al dureroasei ore mondiale, Benedict al XV-lea. Binefăcător al popoarelor fără deosebire de naţionalitate şi religie în semn de recunoştinţă din partea Orientului".
