de pr. Cristian Chinez
În Constituţia dogmatică despre Biserică (Lumen gentium) a Conciliului Vatican II, găsim, la nr. 9, precizate următoarele cu referire tocmai la Biserică: "Acest popor se află în situaţia de demnitate şi libertate proprie fiilor lui Dumnezeu". Referindu-se la această libertate, Luigi Sartori subliniază în lucrarea Il manifesto della libertá cristiana că "este angajare şi responsabilitate; nu te poţi trezi în plină acţiune pur şi simplu proclamând-o; nu ajunge nici faptul de a-i pregăti calea de manifestare sau a-i oferi spaţiu prin reformarea structurilor; aşa ceva nu-i livrează în mod automat vigoare şi conţinut". Pe de o parte, nu se poate pune accent doar pe libertatea individului, făcându-se apel la puterea conştiinţei, iar pe de altă parte, nici nu se poate afirma (ca în cercurile radicale) că "în creştinism nu există individ", subordonând persoana întru totul comunităţii. Calea de mijloc este cea mai adecvată.
Sfântul Augustin are un îndemn: "Iubeşte şi fă ce vrei!" Accentul pare să fie pus pe neîngrădire. Dar rădăcinile sunt mult mai importante. Hrănindu-se din iubire, o astfel de libertate devine angajare slujitorială, căci numai iubind cu adevărat poţi găsi în mod creativ posibilităţi nenumărate de manifestare a libertăţii. Nu în sens egoist şi nici sfidând orice regulă. Dimpotrivă. Luându-ţi libertatea de a acţiona spre binele celorlalţi, descătuşezi energiile şi anihilezi pornirile neadecvate.
