În întreaga Biserică Catolică, a treia duminică din timpul de peste an este dedicată Bibliei. Acest lucru a fost stabilit de către Sfântul Părinte la 30 septembrie 2019, prin scrisoarea Aperuit illis. Conform calendarului liturgic, Duminica Bibliei urmează să fie celebrată la 24 ianuarie, zi în care credincioşii sunt invitaţi să reflecteze asupra importanţei Sfintei Scripturi în viaţa lor. Aperuit illis, o expresie desprinsă din Evanghelia după Sfântul Luca, expresie care în traducere înseamnă "le-a deschis lor" (mintea), nu se mărgineşte în înţelesul ei doar la cei doi ucenici din Emaus cărora Isus le-a explicat Scripturile, ci se referă la orice credincios dornic să-şi deschidă mintea prin cunoaşterea tot mai profundă a cuvântului lui Dumnezeu.
Duminica Bibliei, căzând la finele lunii ianuarie, chiar în Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, îndeamnă la refacerea unităţii creştinilor de diferite confesiuni prin îndreptarea atenţiei tuturor spre izvorul comun din care îşi inspiră practicile religioase şi spiritualitatea.
Este de dorit ca în comunităţile parohiale să fie evidenţiată valoarea şi importanţa Bibliei ca sursă inepuizabilă de cunoaştere şi familiarizare cu voinţa lui Dumnezeu, prin predici, rugăciuni şi reflecţii.