de pr. Petru-Sebastian Tamaş
Este demonstrat că perioadele grele ale istoriei au adus în prim-plan personalităţi cu adevărat valoroase şi au generat soluţii viabile mult timp. Marii sfinţi au strălucit mai ales în timpuri dificile, iar soluţiile care au revoluţionat lumea au apărut în special în situaţiile grele.
Actuala criză sanitară, care a afectat în mod vădit şi domeniul educaţiei, a transformat lumea într-un laborator în care creativitatea şi geniul uman vor trebui să nască soluţii şi să deschidă orizonturi noi. Educaţia religioasă a intrat şi ea în malaxorul vremurilor; ea are menirea de a ne aminti "în cine credem" şi de a ne invita să fim "parte a soluţiei". Este exact ca într-o familie: când un membru trece printr-o încercare, nu îl părăseşti, ci ai un motiv în plus să rămâi acolo. Nici lamentarea şi nici dezertarea nu sunt soluţia salvatoare.
Aşa cum nu putem ignora improvizaţiile pedagogice şi lacunele apărute în ultimele luni în formarea tinerelor generaţii, nu putem ignora nici partea luminoasă a acestei perioade. On-line-ul ne-a făcut să înţelegem mai bine importanţa întâlnirii şi să preţuim mai mult clipele petrecute alături de cei dragi. On-line-ul a scos "de sub preş" o bună parte din mizeria şi lipsurile societăţii în care trăim şi ne-a obligat să facem curat în încăperile până acum secrete, punând în ordine aspecte ignorate. On-line-ul ne-a forţat să valorificăm mai eficient potenţialul tehnologic şi ne-a impulsionat creativitatea. On-line-ul ne-a obligat să stăm mai mult cu cei dragi, cu familia, pe care adesea am ignorat-o şi pe care acum am redescoperit-o, cu luminile şi umbrele ei. On-line-ul a fost pentru unii ocazie de a-l cunoaşte mai bine pe Dumnezeu, accesând şi citind pagini pentru care până acum nu găseau timp.
Referindu-ne strict la educaţia on-line, perioada aceasta a pus în lumină oameni cu adevărat valoroşi. Mărturiile cadrelor didactice sunt mai mult decât elocvente: "Aveam elevi care urcau în podul casei pentru a avea semnal la telefon, iar de acolo participau la ore. Un elev urca în turnul bisericii"; "Elevii mei mergeau pe maidanul de la marginea satului să participe la ore, căci doar acolo prindeau semnal"; "Când intram la ore îi salutam şi pe părinţi, care locuiau în aceeaşi cameră, iar la sfârşit îmi spuneau că nici ei nu ştiau toate aceste lucruri, şi îmi mulţumeau"; "Elevi care la şcoală nu aveau curaj să vorbească, în on-line parcă au înviat"; "În primele luni de pandemie, la mine la poartă era procesiune cu părinţi şi copii care veneau să le instalez pe telefon aplicaţii pentru orele on-line"; "Am pus la magazinul din sat o cutie în care oamenii ofereau bani pentru a cumpăra cartelă şi internet elevilor săraci. Am cumpărat zeci de cartele".
Oare ce ne spun toate aceste mărturii? Există motive şi semne de speranţă. Există dascăli dăruiţi, empatici, creativi, virtuoşi. Dascăli strălucitori. Există elevi care iubesc cartea, elevi dispuşi să facă sacrificii pentru a învăţa. Există oameni generoşi, atenţi la nevoile celorlalţi. Da, pandemia nu e un timp al lamentării, ci e un timp al exersării virtuţii, un timp în care oamenii valoroşi strălucesc, un timp în care se generează soluţii inedite, iar tu poţi fi parte a soluţiei. Da, pandemia nu este sfârşitul educaţiei, ci este acel creuzet al istoriei în care se poate contura cea mai sănătoasă reformă în educaţie. Da, pandemia nu înseamnă apusul educaţiei religioase, ci este mai curând o oportunitate "dureroasă" de a reflecta asupra propriei identităţi, a sensului istoriei şi al lumii. Da, în întunericul suferinţei şi al lipsurilor există semne de speranţă. Deci, există viitor.
