• A. (e-mail). "Sunt în Italia de aproape doi ani şi am venit cu intenţia de a lucra pentru a strânge bani să-mi pot continua facultatea. Înainte de a lua această hotărâre, am meditat mult şi m-am rugat ca Dumnezeu să mă lumineze să fac cum e mai bine. Încurajată de prietenul meu care este aici de câţiva ani, am decis să las totul şi să încep un alt capitol al vieţii. Bine, bine, plec în Italia, mi-am zis, dar la cine stau? Găsisem ceva de muncă printr-o cunoştinţă, dar nu-mi putea oferi găzduire. I-am spus prietenului meu că e dificil să merg într-o ţară străină, unde nu cunosc prea bine limba şi nici nu am unde să stau. Imediat a venit cu soluţia: «O să stai un timp la mine până o să ai cu ce plăti chiria», pentru că, într-adevăr, nu aveam niciun euro. Le-am spus părinţilor că intenţionez să merg în Italia ca să lucrez şi am să fiu cazată la prietenul meu. Nu vă spun ce război s-a iscat între mine şi mama care mi-a zis: «Nu poţi să-ţi compromiţi viaţa şi apoi cum o să stai cu el şi să nu păcătuieşti?!» Am încercat să o lămuresc şi să o liniştesc, dar nu am avut pe cine. I-am spus: «Mamă, tu nu ai încredere în mine? Nu ştii cât de bine m-ai educat şi de câte ori mi-ai repetat că la altar trebuie să mă prezint pură, că nu trebuie să-mi las sentimentele libere şi nici nu trebuie să fiu seducătoare! Cu sau fără voia ta eu tot am să plec». Tata nu prea a spus nimic, doar la plecare a avut un sfat: «Deciziile pe care le iei să ţi le şi asumi, să ştii că nu o să fie uşor! Tu să fii puternică şi să-i ceri ajutorul Maicii Domnului», apoi mi-a oferit un rozariu. (...) Ajunsă aici, am fost întâmpinată de cunoştinţa care-mi găsise de lucru şi, bineînţeles, de prietenul meu. Oarecum mă simţeam în siguranţă, dar cu inima strânsă... În privinţa muncii şi a banilor a fost şi este totul foarte bine, însă cu prietenul lucrurile nu au stat la fel. A început să fie foarte insistent şi să mă condiţioneze, să-mi spună că toţi fac «acest lucru» şi că sunt înapoiată. Mă vedeam la fundul prăpastiei, fără prieteni şi fără adăpost. A trebuit să-mi caut de urgenţă un loc de închiriat şi, când l-am găsit, l-am anunţat pe prietenul meu care a făcut ca un vulcan atunci când şi-a arătat toată furia... Am rămas în continuare prieteni, dar acum nu ştiu şi nici nu mai am curajul să mai merg cu el înainte. Oare o să se schimbe? Aş putea avea o familie fericită alături de obsesiile lui? Să-l învinuiesc că nu a fost educat bine, că este iraţional şi că nu se teme de Dumnezeu?!"

Conştiinţa curată şi nu frica ne face prieteni cu Dumnezeu! Iubirea, milostivirea, gingăşia sunt sentimentele care îl caracterizează pe Dumnezeu. Într-adevăr, trebuie să avem o mare frică, dar de păcat! Păcatul ne ţine distanţi de Dumnezeu şi atunci se instalează în noi frica, haosul. Vă mulţumim pentru cele scrise şi pentru tăria de caracter de care aţi dat dovadă. Din păcate, mulţi tineri (băieţi şi fete) sunt victimele acestui păcat pe care îl săvârşesc din frica de a nu fi părăsiţi de partener. Iată ce am găsit scris în cartea Cum să-ţi găseşti sufletul pereche fără să-ţi pierzi sufletul, de Jason şi Crystalina Evert, Editura ARCB, p. 106 şi 107: "Îngrijindu-te de sufletul prietenului tău, îţi dovedeşti dragostea în modul cel mai profund. Dacă două persoane afirmă că se iubesc, dar nu au nicio grijă pentru mântuirea sufletului celuilalt, cum poate fi aceasta considerată dragoste? Cuplul cast ştie că puritatea nu înseamnă să respecţi o listă de reguli ca să eviţi iadul. Înseamnă să vrei ca persoana iubită să ajungă în rai. Dragostea este veşnică. De aceea, un prieten al nostru şi-a cerut iubita în căsătorie folosind următorul citat al unui autor creştin din secolul IV: «Te-am luat în braţele mele şi te iubesc mai mult decât viaţa mea. Căci viaţa de acum nu e nimic şi visul meu cel mai fierbinte e să o petrec împreună cu tine în aşa fel încât să fim siguri că nu vom fi despărţiţi în cea care ne aşteaptă (în cer...). Pun iubirea ta mai presus de toate şi nimic n-ar fi mai amar ori mai dureros pentru mine decât să am alte gânduri decât tine»". Meditaţi la rândurile de mai sus şi, dacă aveţi siguranţa că prietenul dv. Are aceleaşi trăiri, merită să continuaţi, altfel rămân numai vorbele.