Interviu cu PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi

După ce a fost hirotonit episcop auxiliar de Iaşi joi, 11 noiembrie, PS Petru Sescu a oferit un interviu în direct Alexandrei Măriuţ, în studioul ERCIS FM, în ziua următoare, vineri, 12 noiembrie.

- Preasfinţite Petru, de ce aţi ales ziua de 11 noiembrie, comemorarea Sfântului Martin de Tours, pentru ziua hirotonirii episcopale?

În primul rând, a fost faptul că de la 30 septembrie până la 11 noiembrie am considerat că sunt zile suficiente pentru pregătire. În al doilea rând, Sfântul Martin de Tours, episcop, este un model de caritate, un model de slujire, un model de dăruire. Or, eu am fost norocos pentru că în anul 1991, când am fost numit vicar la Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău, mi s-a cerut să răspund de activitatea caritativă din parohii şi apoi chiar din toată zona Bacău (34 de parohii). A fost pentru mine ceva providenţial, pentru că de mic, de prin clasa a V-a, a VI-a, am citit viaţa Sfântului Ioan Bosco şi am rămas foarte plăcut impresionat de faptul că el a slujit celor săraci, a slujit celor din puşcărie şi a avut un mod deosebit de a fi aproape de oamenii săraci, el fiind dintr-o familie necăjită. Mai mult decât atât, chiar părinţii aveau acelaşi nume: Francisc şi Margareta. De aceea, m-a legat mult această viaţă specială şi aveam în interior, fără să gândesc că s-ar găsi posibilitatea de a pune în practică, dorinţa de a sluji în felul în care a făcut-o Don Bosco. Şi la Bacău mi s-a cerut această slujire: la penitenciarul şi orfelinatul din Bacău, la azilul de bătrâni, pentru familii sărace, iar pentru mine a fost o şansă. Avându-l pe Sfântul Martin pe 11 noiembrie, s-a legat foarte bine şi îl rog să îmi fie un model şi un mijlocitor ca să pot să slujesc mai departe cu multă bucurie şi în acest spirit caritativ.

Vreau să subliniez cu această ocazie că este foarte important ca noi să reuşim să identificăm adevăraţii săraci, pentru că nu întotdeauna cei care vin şi trag de uşă sau cei care insistă foarte obraznic să le dăm un ajutor sunt cei mai nevoiaşi. Eu spun cu toată convingerea că pe adevăraţii săraci trebuie să îi descoperim.

- Cum aţi trăit momentul hirotonirii atât de bogat în rituri şi ce a schimbat în dumneavoastră?

Eu cred că zilele de pregătire, oricâte ar fi ele, nu sunt suficiente pentru a fi perfect pregătiţi pentru un astfel de moment. Omeneşte, cât s-a putut, am încercat să mă pregătesc, dar vă daţi seama, când am intrat în biserică şi când am auzit cântul de orgă, acele cântări înălţătoare, prezenţa unui număr mare de preoţi (260 de preoţi), care m-a copleşit, am rămas fără cuvinte înainte de a începe celebrarea. Apoi, faptul că au venit episcopi, şi romano-catolici, şi greco-catolici, în număr de 12, parcă am văzut aşa colegiul apostolilor de la început. A fost pentru mine o încurajare mai ales că au venit din ajun şi am avut ocazia să-i întâlnesc şi am văzut primirea lor cordială. Toate acestea, dincolo de ceea ce a însemnat fiecare moment în parte al celebrării, au fost momente înălţătoare, momente care, într-adevăr, m-au pătruns până în străfundul fiinţei. Vreau să spun că au fost momente deosebite pentru care, cred eu, trebuie să treacă timp ca să le pot realiza şi să le pot trăi aşa în plenitudine.

- Ce aţi simţit în momentul când, prosternat fiind la pământ, se cânta Litania lauretană?

Acesta este momentul special de rugăciune când vedem că acea mulţime imensă din biserică, din afara bisericii - cei care sunt uniţi prin mijloacele de comunicare - practic este unită pentru a invoca ajutorul lui Dumnezeu asupra celui care urmează să fie hirotonit. Şi eu m-am rugat împreună cu ei, m-am unit cu ei şi am simţit că nu sunt singur, m-am simţit încurajat de faptul că noi cu rugăciunea suntem puternici. Spunea cineva aşa de frumos: "Rugăciunea este atotputernicia omului şi slăbiciunea lui Dumnezeu".

- Aţi primit ordinul sacru al Preoţiei chiar din mâinile Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea... şi atunci aţi fost prosternat la pământ.

Deşi au trecut 30 de ani, pentru mine rămâne un moment din viaţa mea care mă ajută, mă călăuzeşte şi cred că aţi punctat bine că este o asemănare, pentru că pe cât de neaşteptată a fost numirea din partea Sfântului Părinte Papa Francisc, pe atât de neprevăzută a fost alegerea de a merge la Roma ca să fiu hirotonit preot de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Noi eram opt colegi. Pe atunci, părintele rector Mons. Aurel Percă, astăzi arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, a venind la cursul de morală şi ne-a spus această mare noutate: "Uitaţi, unul dintre cei pentru Dieceza de Iaşi şi unul dintre cei pentru Arhidieceza de Bucureşti vor trebui să meargă la Roma ca să fie sfinţiţi pe 26 mai 1991. Cum facem ca să îi alegem pe cei doi?" Şi atunci s-a convenit să tragem la sorţi în ordinea alfabetică. Eu fiind cu S, Sescu, eram ultimul la catalog şi practic nici măcar nu am tras eu biletul, ci mi-a rămas. Dar, înainte de acest moment, am fost în recreaţie. M-am dus în capelă, eram deja diacon, şi m-am rugat spunând: "Doamne, eu îţi mulţumesc că sunt diacon, îţi mulţumesc că m-ai chemat", pentru că nu era uşor înainte de anii '90 să mergi la seminar, deoarece erau locurile limitate. Şi am spus: "Dacă este să merg la Roma, nu o fac pentru că vreau să ajung acolo, dar să fie o mică răsplată pentru cei din familia mea, pentru că, eu fiind al zecelea copil, cei mai mari fraţi m-au susţinut, m-au sprijinit". Şi am spus: ,,Eu cum îi voi răsplăti pentru tot ceea ce au făcut pentru mine?" Mai ales că a spus părintele rector că acela care va merge la Roma va fi însoţit de cinci membri din familie. Şi am spus că îi voi lua în ordinea vârstei, tata deja murise din '79, mai erau mama şi fraţii. Îi voi lua în ordine descrescătoare, pentru că fraţii mai mari m-au ajutat mai mult. Şi se pare că rugăciunea aceasta i-a plăcut şi lui Dumnezeu şi a făcut să rămână pentru mine acest bilet.

- Cu ce propuneri sau cu ce dorinţe porniţi la drum în această nouă misiune de episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi?

Motoul pe care l-am ales pentru preoţie, "Slujiţi Domnului cu bucurie", am preferat să rămână şi motoul slujirii episcopale. ,,Slujesc Domnului cu bucurie" pentru mine înseamnă răspunsul dat lui Dumnezeu care m-a chemat în mod gratuit, Dumnezeu a fost atât de bun cu mine şi, dacă el a avut încredere în mine şi a decis să îl slujesc ca preot, şi acum ca episcop, vreau ca slujirea mea să fie pătrunsă de bucurie şi să fac totul din tot sufletul, astfel încât să fie răspunsul cel mai potrivit.