de prof. dr. Alois Gherguţ
Am fost abordat recent de un tânăr care, nedumerit de îndemnul părinţilor de a face cât mai multă şcoală, nu înţelegea rostul şi importanţa absolvirii unei forme de învăţământ, dincolo de şcoala generală. Argumentul lui era foarte pragmatic, sec, dar în acelaşi timp limitat şi obtuz: "Dacă pot să-mi iau permis şi să lucrez cu fraţii mei care câştigă bine, la ce mi-ar mai trebui să fac altă şcoală?"
În acel moment mi-a venit în minte o experienţă trăită cu ani în urmă, când m-am întâlnit, după vreo 30 de ani, cu un fost coleg de şcoală generală, care cobora dintr-o limuzină de lux. Ne-am recunoscut, ne-am îmbrăţişat (erau alte vremuri!) şi am început să depănăm amintiri. M-am bucurat când şi-a amintit că îmi cerea caietul ca să-şi copieze şi el temele, fiind foarte fericit pentru orice notă de trecere primită în catalog. L-am întrebat ce face, cu ce se ocupă. Părea, ca mulţi alţii, destul de mulţumit. Muncea pe şantiere, câştiga bani frumoşi, dar era destul de îmbătrânit, îngrijorat de sănătatea lui şi oarecum derutat de situaţia bizară în care se afla (o casă mare şi frumoasă în sat, aproape terminată, dar nelocuită, bani, maşină, familie şi multe nostalgii, regrete care îl apăsau pe suflet). Încerca să mascheze totul, scoţând în evidenţă confortul material şi aerul de superioritate pe care îl au mulţi dintre confraţii noştrii care muncesc prin străinătate. Cu această atitudine a început să mă descoase şi pe mine ca să afle ce fac, cum o duc, unde lucrez, unde stau etc. Nu l-am prea impresionat cu răspunsurile mele, astfel încât, la final, a concluzionat sec, într-o manieră filosofică: "Vezi, diferenţa dintre noi doi este că, spre deosebire de tine, eu am ştiut când să mă opresc din învăţat, tu nu te-ai oprit nici acum!"
Dincolo de acest episod, aparent anecdotic, se ascunde un mare adevăr: şcoala este o instituţie în care, deşi toţi au acces, nu toţi se simt confortabil. Nelson Mandela spunea că "educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea". Ea te ajută să descoperi în viaţă o multitudine de căi prin care să ajungi să-ţi atingi un scop, să-ţi împlineşti un vis sau să-ţi construieşti o carieră, un statut social.
Marile crize sociale şi economice din ultimele decenii şi-au găsit rezolvarea investind în educaţie şi cercetare. Sistemele sociale ajunse în situaţii limită, care au dezvoltat cu prioritate sectorul educaţiei (ex. Japonia, Germania, Israel, Singapore etc.), au recuperat decalajele într-un ritm de neimaginat. Acelaşi lucru este valabil şi la nivel individual. Pentru orice părinte responsabil care îşi iubeşte cu adevărat copiii, educaţia, deşi costisitoare, este cea mai bună investiţie în viitorul lor.
Nu în ultimul rând, educaţia te învaţă să descoperi simţul măsurii, nu ca pe o modalitate de supravieţuire, ci ca un mod de a-ţi accepta şi înţelege condiţia şi vocaţia, de a te raporta confortabil la celălalt. Paradoxal, cu cât înveţi mai mult, cu atât descoperi că ştii mai puţin. În acelaşi timp, cu cât înveţi mai puţin, cu atât mai mult cauţi argumente ca să-ţi justifici autosuficienţa. În fond, conform afirmaţiei lui Confucius, "natura ne aseamănă - educaţia ne deosebeşte". Altfel spus, sintetizând răspunsul oferit tânărului amintit mai sus, educaţia este o opţiune prin care poţi să te deosebeşti de ceilalţi, să găseşti uşor ieşirea potrivită atunci când viaţa te aduce, vrând-nevrând, într-un sens giratoriu unde te poţi învârti la nesfârşit, având iluzia că ai prioritate (că doar ai permis, nu?!), dar fără satisfacţia că vei ajunge la destinaţia dorită.
