Cred că malpraxis este un termen cunoscut de foarte multă lume. Deşi originea cuvântului nu are legătură neapărat cu medicina, ci poate încadra practica greşită din orice domeniu, malpraxisul, însoţit sau nu de cuvântul "medical" (malpraxis medical), s-a împământenit la noi în ţară cu înţelesul de practică greşită în medicină şi este folosit în special cu referire la o greşeală a unui medic prin care s-a produs un prejudiciu pacientului.
Articolul din acest număr nu este despre malpraxis în sine, ci despre consecinţele pe care le pot avea reclamaţiile de malpraxis (în special cele nefondate) asupra medicilor. Iar ideea abordării acestui subiect a venit în urma unei cercetări pe care am realizat-o de curând. Probabil puţini sunt cei care se gândesc că şi medicii pot deveni pacienţi din cauza reclamaţiilor. Dar este o realitate. Cu atât mai mult cu cât numărul reclamaţiilor este în creştere în ultimii ani.
Însă numărul reclamaţiilor este în creştere nu pentru că medicii greşesc mai mult decât în trecut, ci pentru că deseori pacienţii nu cunosc detaliile cu privire la ce s-a întâmplat de fapt şi ce anume a condus la rezultatul neaşteptat. Iar în privinţa aceasta medicii pot avea o vină: nu comunică eficient cu pacienţii. Alteori, pacienţii sunt influenţaţi de mass-media, fără să ia în calcul că informaţiile pe care le prezintă jurnaliştii nu sunt întotdeauna adevărate. De asemenea, pacienţii pot fi influenţaţi de prieteni sau rude, care îi îndeamnă să reclame pentru a primi despăgubiri.
Pacienţii sunt perfect îndreptăţiţi să fie despăgubiţi atunci când suferă un prejudiciu din cauza unei greşeli medicale. Această realitate nu o pune nimeni la îndoială. Asigurările de malpraxis, de exemplu, au acest rol. Însă e bine ca, înainte de a face o reclamaţie, pacienţii să se asigure că medicul a greşit. Un studiu de referinţă în medicină arată că 90% dintre prejudiciile pe care le suferă pacienţii se produc, de fapt, din cauza unor deficienţe ale sistemului medical, şi nu ale medicilor. Progresul din ştiinţă permite ca medicina să fie tot mai mult îmbunătăţită, însă nu o poate face desăvârşită.
O reclamaţie pentru un presupus act de malpraxis loveşte puternic medicul şi are potenţial de alterare a stării de sănătate. La începutul anilor '90 a apărut în Argentina conceptul de sindrom clinic judiciar, cu referire la manifestările pe care le dau, în general, reclamaţiile cu prezentare în instanţă, apoi a fost adaptat pentru reclamaţiile de malpraxis sub forma "sindromului de stres indus de malpraxisul medical". Acest sindrom produce tulburări pe mai multe planuri: poate induce modificări de comportament, cu blocaj mintal şi izolare; poate induce tulburări psihice, cu depresie şi anxietate; poate produce afecţiuni organice sau le poate agrava pe cele deja existente, precum hipertensiune arterială, astm bronşic, cefalee.
Cred că cel mai important este faptul că aceste consecinţe apar şi se menţin mult timp, chiar dacă medicul este găsit nevinovat. Achitarea, de exemplu, nu şterge stigmatul de a se fi prezentat în instanţă, după cum povestea cuielor bătute în uşă ne învaţă că gaura nu dispare după ce scoatem cuiul.
Acest articol este puţin diferit de cele cu care v-am obişnuit. Însă am voit să scot în evidenţă faptul că uşurinţa cu care se fac reclamaţiile poate fi tulburătoare pentru medici şi le poate afecta starea de sănătate. Dreptul pacientului de a fi despăgubit este important, însă acesta nu trebuie să se grăbească să facă reclamaţii înainte de a primi explicaţii cu privire la rezultatul care nu coincide cu aşteptările sale şi de a înţelege că medicina nu este omnipotentă. Doar Dumnezeu este!
