În zilele de 14 şi 15 august au avut loc la Cacica, la sanctuarul marian, celebrările prilejuite de hramul "Adormirea Maicii Domnului".
Chiar dacă nu s-a organizat pelerinajul ca în anii trecuţi, cei care au dorit să o cinstească pe Fecioara Maria şi au participat la sărbătoarea hramului au respectat toate măsurile promovate de autorităţile civile. Predicile de anul acesta au fost pregătite de pr. Iosif Antili, profesor de teologie biblică la Seminarul Mare din Iaşi.
Programul celebrărilor liturgice a fost modificat faţă de anii precedenţi, mai ales cu privire la procesiuni. Vineri, 14 august, la ora 10.00, a avut loc celebrarea penitenţială oficiată de pr. Anton Mărăndescu, OFMConv., rectorul sanctuarului. A fost şi momentul în care pr. Iosif Antili a prezentat prima predică de la această sărbătoare. Pornind de la cele zece porunci, el i-a invitat pe cei care se pregăteau pentru o spovadă bună să analizeze cu umilinţă relaţia lor cu Dumnezeu şi cu aproapele.
La Sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului, celebrată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, noul ministru provincial al franciscanilor din România, părintele predicator a vorbit despre scopul prezenţei la sanctuar, lansând fiecăruia întrebarea: "De ce am venit la Cacica?", pe care a adâncit-o cu reflecţia asupra primei întrebări din Biblie, adresată omului Adam: "Unde eşti?"
Adresându-se tinerilor, seminariştilor şi persoanelor consacrate, în cadrul Liturghiei din seara zilei de 14 august, prezidată de PS Iosif Păuleţ, pr. Antili a vorbit despre vocaţie. Tinerilor le-a reamintit că tinereţea este vremea căutărilor, a întrebărilor şi a marilor decizii şi că Dumnezeu a gândit pentru fiecare un plan măreţ.
Mult aşteptată şi anul acesta a fost privegherea mariană. Pelerinii ajunşi la Cacica au dorit să-şi reînnoiască evlavia către Fecioara Maria. La acest moment de rugăciune şi priveghere s-a alăturat credincioşilor prezenţi şi PS Petru Gherghel, episcop emerit.
Sfânta Liturghie solemnă a hramului a fost precedată de un scurt moment de rugăciune în piaţeta din faţa sanctuarului, unde se află statuia Sfântului Ioan Paul al II-lea, de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 100 de ani. Celebrarea euharistică a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, la aceasta fiind prezenţi PS Petru Gherghel, Mons. Ionuţ Strejac, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, pr. Ciprian Antălucă, decan de Bucovina, preoţii prezenţi şi credincioşii sosiţi în pelerinaj la Cacica. Părintele predicator i-a ajutat pe pelerini să înţeleagă care este inima sărbătorii, pornind de la scena în care Isus, de pe cruce, o încredinţează pe Maria discipolului pe care îl iubea. Discipolul a rămas intenţionat fără nume, pentru ca fiecare să se poată identifica cu el şi să o primească pe Maria ca mamă.
La finalul sărbătorii, pr. Anton Mărăndescu a mulţumit tuturor celor care au făcut ca această sărbătoare să fie trăită pe deplin de fiecare pelerin şi de fiecare credincios care a urmărit celebrările de acasă. La buna organizare a hramului de la Cacica au contribuit anul acesta, mai mult ca oricând, voluntarii din dieceză, coordonaţi de pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Tineretului. Cântările au fost susţinute de corul dirijat de Antonela Târnovan.
Credincioşii care nu au reuşit să ajungă anul acesta la Cacica au putut urmări toate celebrările transmise în direct de echipa ERCIS Media, prin sistemul de transmisiuni video on-line al Episcopiei de Iaşi. A fost şi momentul lansării noii echipe ERCIS Media, din cadrul Asociaţiei "Presa Bună" Iaşi, coordonată de pr. Adrian Blăjuţă, responsabilul Oficiului pentru Comunicaţii Sociale. Sfânta Fecioară să primească cinstea şi rugăciunile credincioşilor şi să mijlocească haruri pe drumul spre mântuire.