de pr. Iosif Antili
În timpul semestrului de studii biblice în Ţara Sfântă, am avut fericita ocazie de a fi prezent la o manifestare religioasă iudaică absolut impresionantă. Era în seara zilei de 22 octombrie a anului 2000.
Într-un parc din Ierusalim, o numeroasă mulţime de oameni celebra un moment de mare entuziasm religios. Pe fondul unei muzici religioase foarte plăcute pentru auz, bărbaţi şi femei, prinşi de mâini în cercuri separate fără număr, dansau în jurul sulurilor Torei, purtate în mâini de bărbaţi care dansau şi ei în mijlocul cercurilor de oameni prinşi în ritmul unui sublim ritual al bucuriei şi recunoştinţei. A fost o reală încântare să pot contempla acea atmosferă de comuniune şi de bucurie a acelor oameni care se adunaseră pentru a celebra darul minunat al Torei. Era ziua sărbătorii Simhat Torah, "Bucuria Torei".
În calendarul iudaic, sărbătoarea Simhat Torah este celebrată în ziua de 23 Tişri (anul acesta cade pe 11 octombrie) şi marchează sfârşitul ciclului anual al citirii Torei (Pentateuhul) şi începutul unui nou ciclu de lectură. Din punct de vedere liturgic, Simhat Torah este considerată parte din sărbătoarea Şemini Aţeret ("A opta zi de adunare solemnă"), care se ţine la încheierea sărbătorii Sukot ("Sărbătoarea Corturilor").
Este interesant faptul că această zi de sărbătoare nu are fundament nici în Biblie, nici în Talmud. Cu toate acestea, sărbătoarea exprimă spiritul iudaismului, care cultivă o reală pasiune pentru Torah şi un profund sentiment de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care i-a încredinţat Israelului un dar atât de minunat.
Momentele principale ale sărbătorii Simhat Torah se desfăşoară la sinagogă în cadrul celebrărilor de seară şi de dimineaţă. Sărbătoarea este esenţialmente o celebrare a bucuriei de a citi Torah (Pentateuhul). Momentul central este constituit de lectura ultimului pasaj din cartea Deuteronomului şi a primului pasaj din cartea Genezei. Citirea ultimei pericope din Deuteronom (33,1-34,12) revine unui credincios pe care comunitatea vrea să-l onoreze în mod special şi care este numit hatan Torah ("mirele Torei"). După această citire solemnă se ia un alt sul al Torei şi astfel se iniţiază noul ciclu anual de lectură a Torei. Citirea primului pasaj din Geneză (1,1-2,3) este, de asemenea, o mare onoare pentru cel invitat să citească şi care poartă numele de hatan Bereşit ("mirele Începutului"). În seara care urmează zilei de Simhat Torah, cei adunaţi în sinagogă îşi părăsesc locurile pentru a dansa cu sulurile Torei şi a cânta, însoţiţi de orchestre şi coruri, într-o celebrare plină de bucurie care durează mai multe ore.
Între tradiţiile iudaice locale ale acestei sărbători, una mi se pare cu totul remarcabilă. Conform tradiţiei evreilor din Yemen, copiii sunt aduşi pentru prima dată la sinagogă cu ocazia zilei de Simhat Torah. Aceasta înseamnă că prima întâlnire oficială a copiilor cu Torah are loc într-o atmosferă de sărbătoare şi bucurie, iar această impresie despre Scriptură îi va însoţi pe tot parcursul vieţii.
Toate aceste lucruri ar trebui să ne determine la o reflecţie asupra modului nostru de a percepe Scriptura. Dacă am reveni o clipă la imaginea iniţială, a acelei mulţimi entuziasmate care cânta şi dansa în jurul Torei, mă întreb: câţi dintre noi s-ar vedea într-o astfel de ipostază liturgico-celebrativă?
Sărbătoarea iudaică Simhat Torah ne pune în faţa unui adevăr sublim: cine înţelege adevărata valoare a Sfintelor Scripturi nu poate rămâne indiferent şi rece faţă de acest minunat dar ceresc. Nu poate exista o reală înţelegere a Bibliei fără pasiune, fără suflet, fără o profundă vibraţie sufletească. Dumnezeu este prezent în fiecare filă a Scripturilor, iar cine îi percepe prezenţa binefăcătoare şi mântuitoare nu poate simţi în suflet nimic altceva decât recunoştinţă şi bucurie.
