de dr. Bianca Hanganu
Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă boală care degradează sistemul nervos central, după boala Alzheimer, existând la ora actuală circa 6 milioane de pacienţi în toată lumea. Nu se cunoaşte cauza, însă există o serie de factori de risc.
Cele mai predispuse sunt persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bărbaţii mai degrabă decât femeile, precum şi cele care au un membru al familiei cu aceeaşi boală. De asemenea, unii factori toxici din mediu (de exemplu, monoxidul de carbon), unele medicamente (de exemplu, fenotiazinele), accidentul vascular cerebral sau traumatismele de la nivelul capului pot avea un rol minor în apariţia bolii.
Boala Parkinson este o afecţiune cronică în care are loc degradarea progresivă a neuronilor dintr-o anumită zonă a sistemului nervos central - mai exact, din trunchiul cerebral (cel care susţine creierul). Această zonă este răspunzătoare de producerea dopaminei - un compus chimic cu rol de mesager în transmiterea spre creier a semnalelor care permit coordonarea mişcărilor. Scăderea nivelului de dopamină împiedică pacienţii să coordoneze şi să controleze mişcările. Astfel, boala Parkinson este o boală care afectează muşchii şi implicit mişcările corpului, pacientul ajungând treptat să nu mai poată efectua sarcinile cele mai simple sau să le facă într-un interval de timp foarte lung (mers, scris, mâncat, vorbit).
Iniţial apare un tremur de repaus la nivelul uneia dintre mâini: o mişcare de frecare a primelor două degete (degetului mare peste arătător), mişcare asimilată cu "numărarea banilor". Treptat apare rigiditatea sau înţepenirea muşchilor - uneori cu durere -, iar mişcarea devine lentă şi greoaie. În timp, pacientul se va ridica greu de pe scaun. Braţele nu se mai plimbă pe lângă corp în timpul mersului. Faţa capătă aspect depresiv sau de mască, având gura deschisă şi clipitul rar (din cauza imobilităţii muşchilor feţei). Vorbirea devine bâlbâită - cuvinte rostite rapid, suprapuse, greu de iniţiat. Treptat, postura devine încovoiată, mersul va fi târşâit, cu paşi mici, rapizi (pentru a nu se dezechilibra), cu dificultăţi de a se întoarce şi de a se opri din mers. Afectarea muşchilor mâinii va face dificilă scrierea, literele fiind scrise mărunt.
În afară de muşchii scheletici (cei care se ataşează de oase şi care ajută la realizarea mişcărilor de coordonare), pot fi afectaţi şi muşchii de la nivelul organelor sau al vaselor de sânge, astfel că pacienţii vor prezenta şi alte probleme: hipotensiune arterială (din cauza afectării muşchilor din pereţii vaselor de sânge), constipaţie (din cauza afectării muşchilor care controlează mişcările intestinelor), tulburări de înghiţire (cu acumularea salivei în cavitatea bucală), tulburări de mestecare (cu risc de deficienţe de hrănire sau de înecare cu alimente nemestecate complet). De asemenea, pacienţii vor prezenta în timp, în stadii mai avansate, tulburări cognitive de tipul demenţei, tulburări de odihnă (cu dificultăţi de somn pe timpul nopţii şi nevoia de somn mai mult pe timpul zilei).
Deşi boala nu poate fi vindecată, există numeroase terapii (medicamentoase şi non-medicamentoase) care pot fi aplicate pentru ameliorarea simptomelor şi pentru încetinirea progresiei bolii. De exemplu, există medicamente care pot înlocui sau care pot mima dopamina. Exerciţiile fizice ţintite pe mobilitatea generală a corpului şi pe dexteritate pot ajuta la îmbunătăţirea mişcărilor. La acestea se adaugă modificări ale stilului de viaţă, dieta echilibrată şi odihna, care, la rândul lor, pot diminua progresia simptomelor sau pot ajuta la dispariţia acestora.
Terapiile mai noi includ realitatea virtuală - o simulare pe calculator a condiţiilor de mediu reale, care să îi ajute pe pacienţi să facă exerciţii fizice de mers şi de păstrare a echilibrului.
De asemenea, progresul tehnologic şi cercetarea continuă în acest domeniu vor permite crearea unor noi opţiuni de tratament pentru îmbunătăţirea funcţiilor motorii la pacienţii cu boală Parkinson.
