La "Mica Unire"
Cu ocazia celebrărilor legate de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor, la 24 ianuarie, PS Iosif Păuleţ, însoţit de PS Petru Gherghel şi de cinci preoţi de la Episcopia Romano-Catolică din Iaşi, a participat la manifestările din această zi, desfăşurate în Piaţa Unirii din Iaşi. Din partea Bisericii Catolice, rugăciunea a fost condusă de PS Petru Gherghel. Pe lângă discursurile politicienilor şi ale altor reprezentanţi, în programul manifestărilor de la Iaşi au fost incluse şi discursurile PS Iosif Păuleţ şi ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, depuneri de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, parada militară şi Hora Unirii. Ceremoniile s-au încheiat în biserica mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi", unde a avut loc o rugăciune comună pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza, înmormântat aici, şi pentru făuritorii Unirii de la 1859.

Cetăţean de onoare
PS Petru Gherghel, episcop emerit, a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Iaşi, în cadrul evenimentului "Vrerea naţiei române", care s-a desfăşurat vineri, 24 ianuarie, la Palatul Culturii din Iaşi, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Iaşi. Au mai primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Iaşi ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi Lucian Flaişer, fostul prefect şi preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Diplomele şi medaliile au fost înmânate de preşedintele în funcţie, Maricel Popa.

Adunarea ACRO
Adunarea Generală a Federaţiei Acţiunea Catolică din România (ACRO) s-a desfăşurat în perioada 24-26 ianuarie, la Iaşi, cu tema "Acţiunea Catolică pe drumul reînnoirii". Acţiunea Catolică din România este un organism care reuneşte la nivel naţional asociaţiile diecezane şi eparhiale, recunoscute ca forme de Acţiune Catolică. A fost un moment de bilanţ, la cei 15 ani de activitate, în cadrul Bisericii Catolice din România, un moment al schimbării, marcat de alegerea unui nou Consiliu Director pentru următorul trieniu, precum şi un moment al privirii spre viitor, prin prezentarea planificării strategice 2020-2025. PS Iosif Păuleţ a participat la deschiderea lucrărilor, având o intervenţie şi PS Petru Gherghel.

Binecuvântare
În capela Centrului Medical Barticeşti, sâmbătă, 1 februarie, PS Iosif Păuleţ a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra Centrului Medical aflat sub tutela Episcopiei Romano-Catolice Iaşi. La celebrare au participat preoţii coordonatori ai centrului, pr. Mihai Budău şi pr. Daniel Budău, medici, asistente, personal auxiliar, surori şi pacienţi ai Centrului. Centrul Medical Barticeşti îşi desfăşoară activitatea în aproape toate specialităţile medicale, are un laborator de analize medicale modern, centru de imagistică, posibilităţi de investigaţii cu aparatură modernă în mai multe specialităţi medicale, dar şi un centru modern de tratament în domeniul recuperării, cu aparatură de ultimă generaţie. Aici se poate beneficia şi de proprietăţile curative ale apei salinizate natural şi încălzite (în interior), din cele două piscine ale centrului. La dispoziţia pacienţilor lucrează aproape 100 de angajaţi: medici specialişti din centrele universitare, asistenţi medicali, kinetoterapeuţi, farmacişti, personal auxiliar şi surori.

Consiliu Kolping
Sâmbătă, 25 ianuarie, a avut loc la Bârlad, în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului", întâlnirea consiliului director al Asociaţiei Kolping Moldova, la care au participat 13 membri din asociaţiile locale aparţinând comunităţilor din Bârlad, Oituz, Ferăstrău şi Ploscuţeni.

Omagiu Ion H. Ciubotaru
Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi, a organizat marţi, 28 ianuarie, în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii, seara muzeală "Ion H. Ciubotaru - Octogenar", prin care a fost omagiat profesorul Ion H. Ciubotaru şi activitatea dumnealui, fiind şi lansarea unui nou număr al "Anuarului Muzeului Etnografic al Moldovei". La eveniment a participat şi PS Petru Gherghel, episcop emerit. Profesorul Ion H. Ciubotaru a consacrat 15 ani, din cei 80 ai săi, universului culturii populare din satele catolicilor moldoveni, efort materializat prin publicarea cărţii Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, în trei volume, apărută la Editura "Presa Bună" în anii 1999, 2002 şi 2005.

Campus vocaţional
"Învăţătorule, unde locuieşti? - Veniţi şi vedeţi!" (In 1,38-39) a fost motoul sub care s-a desfăşurat, între 7 şi 9 februarie, la Seminarul "Don Guanella" din Iaşi, un campus vocaţional la care au fost prezenţi 18 băieţi din diferite parohii: Sagna, Săveni, Horleşti, Butea şi Sărata. Sâmbătă, 8 februarie, meditaţiile au fost ţinute de pr. Iosif Iacob, în program fiind şi o vizită la mănăstirea Hadâmbu.

Concert premieră
În catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, duminică, 16 februarie, a avut loc concertul "Uman şi Divin", susţinut de pianistul Dragoş Andrei Cantea, în cadrul proiectului Classix Festival. Piese de Janáček, Pärt, Bach şi Beethoven au răsunat în primul recital de pian susţinut într-o catedrală din Iaşi. Peste 1.000 de persoane au fost prezente la concertul prezentat de Anca Medeleanu şi Cătălin Sava, printre care şi PS Iosif Păuleţ.

Missio canonica
Aproximativ 70 de profesori au primit acordul cultului pentru a putea preda disciplina religie în anul şcolar 2020-2021. Întâlnirile de acordare a missio canonica au avut loc în zilele de 7 şi 8 februarie, la Roman, Oneşti şi Bacău, fiind coordonate de inspectorul diecezan pentru învăţământul preuniversitar, pr. Petru-Sebastian Tamaş. Profesorii din zona Iaşi vor primi missio canonica la o întâlnire ce se va desfăşura în luna mai.

Formarea preşedinţilor AC
Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iaşi a organizat sâmbătă, 8 februarie, o zi de formare adresată preşedinţilor parohiali, cu tema "Drumul de la Cuvânt la inimă" şi motoul "Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos" (Col 3,15). Activitatea s-a desfăşurat la Iugani, pentru zonele Roman şi Iaşi, şi la Valea Seacă, pentru zona Bacău. Au participat responsabili din 38 de parohii. Activitatea a fost coordonată de membrii Consiliului Diecezan cu sprijinul şi colaborarea asistenţilor spirituali.

Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din luna februarie au fost: întâlnire cu familia rănită (8 februarie), întâlnire cu participanţii la cursul pentru logodnici din anul 2019 (15 februarie), întâlnire cu foştii logodnici de la cursul pentru logodnici din anul 2015 (22 februarie), întâlnire cu persoanele văduve la Traian (29 februarie); zile dedicate familiei, sfintei Fecioare Maria şi sfintei Liturghii la Tămăşeni (8-11 februarie); întâlnire cu un grup de familii la Iaşi (16 februarie); întâlnire cu membrii Fundaţiei "Anton Durcovici" în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman (20 februarie).

Reculegere
Între 13 şi 15 martie, la mănăstirea carmelită din Ciofliceni, Snagov, va avea loc întâlnirea de reculegere cu tema "Vocaţia mea este iubirea", susţinută de Anne Merlo, din Franţa. Evenimentul este destinat femeilor cu vârste între 16 şi 90+ ani, fiind un timp special, departe de preocupările zilnice, petrecut cu mama, fiica ori cu prietenele! Costul include masa şi cazarea şi este de 220 lei (150 lei studente/şomere). Înscrieri până la 5 martie, prin e-mail la [email protected] sau prin Whatsapp 0740865795.

Transferuri şi numiri
Prin decrete episcopale, PS Iosif Păuleţ a procedat la următoarele transferuri şi numiri de preoţi în Dieceza de Iaşi, începând cu 1 februarie: pr. Robert Gaşpal - paroh la Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Săbăoani*; pr. Eugen Robu - paroh la Parohia Podu Iloaiei*; pr. Gheorghe Tarciziu Erdeş - vicar la Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău. *?Luarea în posesie canonică a parohiilor s-a făcut duminică, 16 februarie.

Pe scurt
- 21 ianuarie: Întâlnirea Comisiei Diecezane pentru Viaţa Consacrată, la Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 24 ianuarie: Conferinţa "Despre adevăr, credinţă şi modele de angajare politică (exemplul Corneliu Coposu)", susţinută de Ion-Andrei Gherasim în aula "Fericitul Anton Durcovici" a catedralei din Iaşi
- 25 ianuarie: Zi de formare pentru seminariştii guanellieni şi ministranţii de la Casa "Sfântul Iosif" din Iaşi, cu meditaţii pe tema "În centrul tău se află lumina", ţinute de pr. Ionuţ Eremia Imbrişcă
- 26 ianuarie: Vizită a 40 de cercetaşi catolici din Pildeşti la comunitatea ortodoxă din Simioneşti, comuna Cordun
- 2 februarie: Proiectarea filmului "Cel mai mare dar" la Cinema "Mon Amour" din Piatra Neamţ
- 6-9 februarie: Misiuni populare în Parohia "Sfântul Mihail" din Săbăoani, predicator fiind pr. Gheorghe Cojocaru
- 9-11 februarie: Misiuni populare şi întâlnirea anuală a Armatei Maicii Domnului la Luizi-Călugăra
- 15 februarie: Zi de formare cu tema "Reînnoieşte, Uneşte, Trăieşte", pentru animatorii şi educatorii sectorului "Copii" din Acţiunea Catolică.