Nu ştiu dacă şi vouă vi s-a întâmplat, dar, când am învăţat pentru prima dată "Crezul" şi am ajuns la cuvintele: "S-a coborât în iad...", m-am şi dus la mama să o întreb despre ce este vorba.
Cum să meargă Isus în iad de vreme ce era Dumnezeu?! Ce să caute el în iad?
Trebuie să recunosc, din explicaţiile ei nu am înţeles mai nimic! Că, de fapt, nu s-a dus în iad, că era un loc, că era întuneric, că oamenii îl aşteptau, că doar i-a tras afară şi el nu a intrat...
Nemulţumit de răspunsul pe care l-am primit şi - iarăşi trebuie s-o recunosc - bolborosind încă, subliniindu-i "ignoranţa", m-am îndreptat din nou către catehism. Doar că, nefiind atent la pragul uşii, m-am dezechilibrat şi am căzut.
Observând că dincolo de prag se află găleata cu apă şi că aş fi putut să vin cu gura în ea, fără nicio ezitare, mama, care a observat întreaga scenă, s-a aruncat instinctiv pe sub mine, astfel încât am căzut chiar pe ea, nu pe găleata cu apă.
După ce m-a luat în braţe şi după ce m-a mângâiat, mi-a spus cu blândeţe ca altă dată să fiu mai atent la prag. Apoi am mers la catehismul meu.
Câteva zile mai târziu avea să-mi spună că s-a lovit rău în acea zi şi că urmările încă le mai resimţea, toate acestea făcându-mă să înţeleg suficient ce înseamnă că "Isus s-a coborât în iad".
Isus s-a aplecat să-i scoată pe cei răniţi de păcat, s-a dus exact acolo unde se aflau ei, în lumea lor tristă şi plină de întuneric. A fost nevoit să se "arunce" acolo prin pironirea pe cruce, chiar dacă aceasta l-a costat durere şi moarte.
Ca să ajuţi pe cineva trebuie să te duci către el, să te umileşti, să cobori la el, să-i dai mâna şi să-l ridici, uneori trebuie să cobori în "iadul" lui... (Luiza)
