Nimic nu-şi doreşte omul mai mult pe pământ decât să fie fericit. Este o dorinţă înnăscută şi persistentă. Dumnezeu a sădit în firea noastră această dorinţă, iar ea îşi caută pe toate căile posibile împlinirea. Pentru aceasta am fost creaţi.
Nefericirea a adus-o în lume păcatul şi tot păcatul îl face nefericit pe om. Omul care se caută doar pe sine, nepăsător şi rece la nevoile altora, trăind în dezordine morală, satisfăcându-şi toate poftele inimii fără a ţine cont de nimic şi de nimeni, ca şi cum el ar fi stăpânul a toate, nu poate fi niciodată cu adevărat fericit, oricâte ar avea. Nimeni nu poate să-şi determine fericirea de unul singur, făcând abstracţie de ceilalţi.
Luna iulie este pentru mulţi lună de vacanţă şi de concediu. Vacanţa şi concediul sunt aşteptate de toţi în dorinţa de a găsi fericirea. Cei înţelepţi o găsesc; cei lipsiţi de înţelepciune nu o găsesc. Cum şi unde putem găsi noi fericirea? Care este secretul ei? Răspunsul îl găsim în următoarea istorioară, intitulată sugestiv "Clopoţelul fericirii":
Un fiu de împărat a instalat deasupra camerei sale un clopoţel şi s-a hotărât să-l tragă ori de câte ori se va simţi fericit pe deplin în inima sa. Zilele treceau una după alta, dar clopoţelul nu se auzea. Odată şi-a găsit un prieten şi s-a simţit fericit. A întins mâna să tragă clopoţelul, dar în ultima clipă a venit un servitor şi l-a anunţat că prietenul l-a trădat. Clopoţelul n-a sunat. Apoi a voit să se căsătorească. Şi-a găsit o fată pe placul inimii sale. A întins mâna să tragă clopoţelul, dar chiar în momentul acela cancelarul său i-a făcut cunoscut că mireasa nu-i era credincioasă. Clopoţelul n-a sunat. Atunci şi-a zis: "Îmi voi găsi fericirea în averile mele. Am bani, recoltele s-au făcut ca niciodată..." Şi-a întins mâna să tragă clopoţelul, dar în aceeaşi clipă i-a sosit ştirea că duşmanii au intrat în ţară, distrugându-i câmpiile şi dând foc cetăţilor. Clopoţelul nu a sunat nici de data aceasta. Aşa a ajuns pe patul de moarte şi clopoţelul n-a sunat niciodată. Auzind că este pe patul de moarte, supuşii săi i-au înconjurat palatul plângând, rugându-se pentru el, cerându-i binecuvântarea şi mulţumindu-i, căci a fost pentru ei ca un tată care i-a învăţat, le-a făcut dreptate, i-a îngrijit, a avut milă de cei săraci, de cei goi, de cei flămânzi... Atunci a simţit împăratul în inima sa o fericire cum nu mai simţise niciodată. A întins mâna după frânghie şi clopoţelul s-a auzit pentru prima dată.
Într-adevăr, nu poate găsi omul pe pământ o mai mare fericire decât făcându-i fericiţi pe alţii. Iată secretul fericirii! Ca să existe, fericirea nu poate avea un profil egoist. În spectrul preocupărilor mele este celălalt, cu fericirea lui, de care am nevoie ca să ajung la propria fericire autentică.
Iată misiunea pe care o are un creştin în viaţă! Chiar şi în vacanţă, chiar şi în concediu. Avem în mâini şi citim acum "Lumina creştinului". Este o revistă care ne poate ajuta să punem în practică tot ceea ce ne învaţă Cristos în evanghelie: să fim semănători de bine în lume; să facem bine altora cât putem mai mult şi cu generozitate; în numele lui Dumnezeu să-i facem fericiţi pe alţii, iar atunci vom fi fericiţi şi noi. Chiar şi în împrejurări de relaxare, cum sunt cele de vacanţă sau concediu! Aşa să ne ajute Dumnezeu!
+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi
