În miez de noapte, un om se apropie de poarta misiunii din Lydenburg, Africa de Sud, şi bate. Bate insistent, fără mult zgomot, dar suficient ca părintele misionar să se trezească. Deschizând, misionarul aude: "Nu te speria, sunt musulman, dar nu am venit să-ţi fac rău! Am venit pentru că vreau să fiu creştin! Vrei să-mi afli istoria?" Văzând acel chip brăzdat de urme, misionarul i-a răspuns: "Cu drag!"; şi s-a aşezat.
Omul a început: "Au trecut 50 de ani de când, într-o după-amiază, o furtună puternică ne-a speriat rău, încât împreună cu mama şi sora mea am început să căutăm un adăpost. Pe când fugeam din calea furtunii, au năvălit asupra noastră trei bărbaţi călare, care ne-au legat. La apusul soarelui am ajuns într-un câmp ce gemea de bărbaţi, femei şi copii, toţi legaţi, cu gleznele în butuci, aşezaţi pe pământ, într-o agonie fără cuvinte. Atunci am înţeles că vom fi sclavi.
În câteva zile a început călătoria. Mânaţi de bice, mulţi cădeau fără să se mai ridice, alţii se ridicau doar pentru a cădea şi numai o parte am ajuns la destinaţie. Ajunşi la târg, am fost hrăniţi, apoi am fost expuşi la vânzare. Atunci le-am pierdut pe mama şi pe sora mea.
Am fost cumpărat de un stăpân din Kartum şi am fost constrâns să venerez semiluna, sub pedeapsa biciuirii şi a morţii. Aici m-am căsătorit cu o sclavă, am avut copii şi, pentru a-i creşte, a trebuit să împing cu soţia, chiar şi în timpul nopţii, mecanismul greoi ce scotea apă pentru irigarea brazdelor. Am fost vândut din nou şi am emigrat într-o altă ţară. După mulţi ani m-am întors şi am aflat că familia mea a fost vândută unor comercianţi ambulanţi. I-am pierdut şi pe ei. Am decis să mă întorc în Lydenburg, locul copilăriei, şi să schimb ceva.
Vreau să fiu creştin, asemenea soţiei mele, vreau să cunosc Catehismul şi să-i iubesc pe toţi. Soţia mea spunea: «Doar iubirea le va învinge şi le va schimba pe toate!»"
Atolo - căci acesta era numele bărbatului - a devenit catehumen, apoi catehet, şi a murit la o vârstă înaintată, jelit fiind de sute de creştini, care au devenit, la rândul lor, creştini datorită lui.
Un nou an se deschide. Ţelul noului an nu este omul de pe cal, mândru şi egoist, pentru care nu contează cine este cel de jos şi ce se întâmplă cu el, ci Atolo şi soţia sa, care au înţeles că un sistem nu poate fi schimbat decât prin "a fi creştin", adică prin a cunoaşte şi a trăi învăţătura lui Dumnezeu. Nu ajută la nimic a avea aspectul unui creştin, a şlefui o faţadă, oricât de frumoasă ar fi, ci trebuie să fii creştin cu adevărat.
În lumea de astăzi există alte forme de sclavie, de subjugare, de licitare şi vindere a oamenilor în numele progresului şi al economiei actuale, pentru că lumea încă suferă de bolile vechi ale mândriei cu dorinţa de putere şi ale egoismului cu dorinţa de înavuţire.
"Vreau să fiu creştin!" este strigătul adevăratei desăvârşiri, dacă este însoţit de o trăire frumoasă chiar şi atunci când este greu.
Toţi dorim o schimbare în lumea în care trăim, dar vrem ca această schimbare să pornească de la alţii. Atolo ne învaţă că totul trebuie să pornească de la noi. A înţeles că răul şi răutatea nu vor aduce niciodată schimbarea adevărată, ci doar iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
Acesta ar putea fi un plan bun la început de an: "Să fim creştini şi să schimbăm lumea".
