Premiu
Papa Francisc a acordat preotului greco-catolic Ionuţ-Cătălin Blidar, din Eparhia de Lugoj, "Premiul Academiilor Pontificale" 2019. Anunţul a fost făcut de Sfântul Părinte la Roma, miercuri, 4 decembrie, în mesajul transmis participanţilor la cea de-a XXIV-a şedinţă publică a celor şapte academii pontificale. Pr. Ionuţ-Cătălin Blidar a fost premiat pentru lucrarea sa de doctorat, susţinută la "Antonianum" din Roma în anul 2018, cu titlul "Umanitatea Neprihănită a Fecioarei Maria - icoană a Logosului lui Dumnezeu, împlinire a seminţiei alese, rodul Arborelui Crucii - o perspectivă ecumenică asupra mariologiei Neprihănitei din tradiţia greco-latină (sec. II-XIV d.Cr.)".
Primire şi integrare
Întâlnirea Comisiei Pastoral-Sociale, Secţiunea Migranţi, din cadrul CCEE - Comisia Conferinţelor Episcopale din Europa, s-a desfăşurat la Atena în perioada 26-29 noiembrie 2019. Au participat 31 de persoane, reprezentanţi ai diferitelor Conferinţe Episcopale sau oameni implicaţi direct în activitatea de primire şi integrare a migranţilor şi refugiaţilor în Europa. România a fost reprezentată de pr. Florin-Petru Sescu, în calitate de delegat al episcopului Iosif Păuleţ, responsabil cu pastoraţia migranţilor în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România.
Formare
Şapte formatori ai Provinciei franciscane "Sfântul Iosif" din România a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, din cele patru case de formare, liceu, postulandat, noviciat şi institut, au participat la Roma, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2019, la simpozionul internaţional "Biserica în ieşire", privind receptarea şi prospectivele exortaţiei apostolice a papei Francisc "Evangelii gaudium", eveniment organizat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări din Vatican.
Campusuri în Kenya
Surorile din Congregaţia "Slujitoarele Preacuratei de Parma" au organizat în perioada 10-14 decembrie campusuri în cele trei misiuni catolice din nordul Kenyei. Datorită colaborării dintre preoţii celor trei misiuni şi surori, 290 de copii participanţi (160 în Maikona, 60 în Baddha Hurry şi 70 în Turbi) au avut parte de câteva zile pline de culoare şi veselie. Zilele de campus au fost structurate pe câte o cateheză, urmată de un atelier de activităţi manuale în legătură cu tema catehezei, jocuri, cântece şi dansuri.
AGRU la 90 de ani
Reprezentanţi ai Acţiunii Catolice din România (ACRO) au fost prezenţi la Adunarea Generală a Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi cu Roma (AGRU), desfăşurată la Blaj, în perioada 29-30 noiembrie 2019. Evenimentul a avut în prim plan sărbătorirea celor 90 de ani de la înfiinţarea AGRU, moment de sărbătoare, dar şi de analiză, cu propuneri pentru viitor. Delegaţia ACRO prezentă la eveniment a fost formată din Anca Frona, preşedinte, şi Pr. Felix Roca, asistent spiritual general.
Doctor în teologie biblică
Pr. Iosif Antili şi-a susţinut teza de doctorat în teologie biblică, având titlul "Come segno e simbolo. Una lettura diacronica dei racconti di azioni simboliche di Geremia", marţi, 3 decembrie, la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma. Moderatorul tezei a fost prof. Giovanni Rizzi, iar relatori, prof. Pierfrancesco Cocco şi prof. Benedetta Rossi. Au fost prezenţi şi ÎPS Aurel Percă, rude şi prieteni ai părintelui Iosif, preoţi din ţară, preoţi care activează sau studiază la Roma, persoane consacrate şi credincioşi laici.